O femeie adevărată preferă întotdeauna adevărul, cât ar fi el de amar. E drept, există și femei mai puțin adevărate, care preferă minciuna, că e mai dulce. Sunt sigură că fiecare femeie a fost, cândva, femeie adevărată. Dar nah… viața te schimbă, oamenii mici te schimbă în oameni și mai mici. De asta au ei nevoie pentru a se simți un pic mai mari.
Prima dată când el a venit acasă mirosind a parfum de femeie străină, n-a fost nici ea oarbă, doar și-a pus ochelarii de cal. N-a crezut povestea cu: Am fost cu Ion să-i cumpere Măriei parfum. Am testat parfumuri, d-aia miros. Iubito, tu ești singura femeie din viața mea. Poate n-a “crezut” din prima, dar după ce i-a spus c-o și iubește ca pe ochii lui din cap (masculii ăștia au și cuvinte d-astea… alese), sigur a preferat varianta cu ochelarii de cal, să vadă fix ceea ce el vrea. Aparent, toată lumea-i fericită, nu? El nu pleacă de acasă pozând în victimă, neînțeles de consoartă; ea nu rămâne singură plângându-și de milă. Odată cu el, ar pleca și fericirea ei aparentă.
Aici, aparențele-s cheia fericirii. Pentru ea, cea de-a doua femeie va fi mereu vinovată, refuzând total varianta cum că vinovatul ar putea fi chiar ea sau minciuna care doarme-n patul ei. Și dacă ăștia doi s-au întâlnit, dați-vă la o parte! Ei își pot susține o viață aparențele și fericirea… aparentă.
La polul opus, stă femeia adevărată. Ea preferă întotdeauna adevărul, ba chiar îl cere; oricât ar fi el de amar, ea îl poate digera.
Dacă știe că el merită o a doua, maxim a treia șansă, i-o va da. Ea știe că iertarea fără uitare e degeaba. Are grijă de sufletul ei, nu-l poartă prin lume făcut bucăți. Ea știe că în timp ce iartă și uită (și ăsta-i un întreg proces), trebuie să găsească vinovatul. De cele mai multe ori, acesta doarme-n pat cu ei. Poate fi deghizat chiar în lipsa ei continuă de interes față de nevoile lui. Ea face tot posibilul ca lucrurile să revină la normal. Femeia adevărată este deschisă la schimbări, atât timp cât schimbarea fructifică ceva, cât timp o ajută să crească. Un pic mai multă pasiune nu face rău niciunei relații, nu? Dar dacă nici bine nu-i face, ea știe că acum mingea e-n terenul lui. Lovitura decisivă îi aparține lui, însă decizia e a ei.
Femeia asta despre care vorbim știe cât valorează deci și cât merită. Niciodată nu acceptă lângă ea o jumătate de bărbat. Ea este întreagă deci merită un întreg.
Ea știe că prin viața ei vor trece bărbați deghizați în tot ce și-ar putea dori vreodată. Poate că se va minți și ea, ca oricare alta… fluturașii din stomac n-o vor ocoli nici pe ea. Și ea simte, nu are inima de gheața, deși poate părea astfel.
Orice mască pică, la un moment dat, iar când ea se va trezi în fața unui copil neasumat, cu masca de bărbat adevărat căzută la picioarele ei, va ști că e timpul să se oprească. Va pleca demnă, conștientă fiind că oricât de mult ar iubi un bărbat, cel mai important om din viața ei e chiar ea!
Citește și Femeie puternică e cea care se știe iubită
E drept, unii „masculi feroce” caută femeia slabă, fără prea multe cuvinte de spus, femeia care nu-și dă dreptul de a avea o părere diferita de cea a masculului ei; aceste femei sunt femei-marionete, ațele fiind în mâinile masculilor. Ah… și nu în ultimul rând, ei caută femeia cu mai puține pretenții decât amanta. Asta, da, femeie de casă!
Femei, fiți adevărate! Nu vă temeți că pleacă la alta. Un bărbat adevărat nu va pleca niciodată de lângă o femeie adevărata, întotdeauna o va prefera. Și dacă totuși pleacă… cine are nevoie de un bărbat doar cu numele?
Guest post by Ema
Și tu poți scrie pe Catchy! 🙂
Trimite-ne un text încă nepublicat, cu diacritice, pe office@catchy.ro.
Citiţi şi
România eternă și deloc fascinantă. Cum se încheie războiul proștilor cu lumea
Dragostea doare. Nu, cea interzisă doare
Oamenii vor să fie fericiţi, dar…
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.