Acum, fata numită Désirée nu mai era importantă și nici dorită de nimeni. Nimeni nu o mai întreba ce mai face sau cu ce se mai ocupă. Fusese un timp în atenția tuturor, când tatăl ei, Paul Remi, fugise de acasă cu secretara lui, mai tânără cu 21 de ani. El plecase, dar nu își luase din casă nici hainele, nici alte lucruri personale, numai diploma de avocat și cardurile. Soția îi murise cu un an în urmă de hepatita C. Camera ei era păstrată intactă, ca și cum s-ar putea întoarce din mormânt, să locuiască din nou acolo. Acum și dormitorul lui devenise un sanctuar, cu toate lucrurile lui personale, cu pantofii și revistele lui de golf, cu cărțile preferate de călătorii și multe alte lucruri personale…
Lui Désirée, în momentul în care a plecat papa, i-a lăsat doar câteva instrucțiuni pe o foaie de hârtie, fără nicio altă explicație personală…
Tatăl ei fusese mereu devotat familiei, dar acum, că ea era majoră, considerase probabil că este timpul să își ia viața de la alt capăt cu o tânără ce avea doar patru ani mai mult decât propria lui fiică. Lumea îl judecase pentru asta, dar nu și fiica lui.
Ea acceptase acest lucru, dar îi părea rău că nu îl putea avea aproape. Cum studia și ea tot dreptul, spera ca la un moment dat să îi calce pe urme și să devină avocat pledant. Îi plăcea mult oratoria și făcea exerciții de dicție în fața oglinzii. Asta înainte ca el să plece așa fără un cuvânt, acum ea nu mai făcea nimic, îi era greu să se târască din cameră la baie și înapoi. Nu avea putere uneori să își privească fața din oglindă, nu putea ține periuța de dinți ferm ca să își perie dinții, se clătea uneori doar puțin cu apă de gură gata diluată.
Oricum nu mânca prea mult, așa că nu avea ce să curețe dintre dinți. Foarte rar, poate de două ori pe săptămână, comanda o pizza cu ardei și salam, mânca cu mare greutate o singură felie, mestecând mult. Restul îi punea în frigider și peste două trei zile mai mânca în silă o felie, ca să nu leșine de foame. Cum în cămara cu alimente mai erau ceva biscuiți expirați și conserve, rar de tot deschidea una și cu greu lua câteva înghițituri, restul lua calea gunoiului.
După plecarea lui papa, ea s-a simțit teribil de inutilă, în anul următor nu s-a mai dus la cursuri și a stat numai în casă. Uneori zăcea așa, într-o stare de semiconştienţă, asta deoarece nu mânca mai nimic. Bea doar apă și ceai, asta când avea putere destulă să pună ibricul pe foc. Odată pe săptămână ieșea afară din casă și arunca gunoiul, dar, cum nu consuma mai nimic, nu prea avea ce arunca. Privea ore în șir casetele video filmate de familia ei la diferite evenimente și aniversări, fiind tare sufocată de tristețe și singurătate…
Colegelor de an le spusese că e plecată la tatăl ei și își îngheață anul, iar tatei îi spunea că este cu colegele… ba la cursuri, ba în excursii.
În acest an, trecut ca printr-o ceață densă ce îi pătrundea până în creier, Désirée încerca să înțeleagă ce vină avea ea, de se pierduse totul irevocabil. Dar alunga acest gând și se ruga la Dumnezeu ca tatăl ei să se întoarcă, dacă nu la ea, măcar la hainele și revistele lui…
Avea zile multe, nu le mai știa numărul, de când tatăl nu o mai sunase, tot cam de atunci ea nu mai avusese putere să se pieptene, nici să se spele pe dinți, nu se mai privea de mult timp în oglindă, cu greu își schimba lenjeria intimă. De spălat nu mai știa când se spălase ultima dată.
Într-o joi pe la ora 16, a sunat-o tatăl ei să îi spună că el și soția lui Anne-Marie au un bebeluș ce s-a născut duminica trecută.
Ea a zis ușurel cu vocea pierdută: Felicitări, papa!
Cam la o săptămână, una dintre verișoarele lui Paul a bătut la ușă, pentru că nimeni nu îi răspundea la telefon de mai multe luni.
După ce a sunat îndelung la sonerie, Valerie a ocolit și a intrat prin grădina părăginită și năpădită de buruieni. Ea a fost uimită să găsească o dezordine cruntă peste tot, printre vase nespălate și resturi stricate în frigider. A urcat la ea în cameră și a găsit-o ghemuită în pat, corpul îi mirosea îngrozitor și părul îi era o claie de șuvițe în dezordine, nespălate și nepieptănate de luni multe.
Valerie era îngrijitoare la un azil de bătrâni și nu se speria cu una cu două, a cuprins-o și a ținut-o ușurel în brațe, realizând ca fata murea de inaniție dacă nu îi trecea prin gând să vadă ce face. Îi simțea oasele ieșite în afară, ochii îi erau pierduți, nici nu știe dacă o vedea sau nu, căci nu avea destulă putere să îi țină deschiși.
A așezat-o cu blândețe pe un scaun, a schimbat repede patul cu așternuturi curate, a dat apoi drumul la cadă, s-a dezbrăcat și ea și a scos ușor hainele murdare de pe Désirée. A ținut-o în brațe cât timp a spălat-o cu buretele și mult clăbuc pe corpul scheletic, șoptindu-i ușor cuvinte de alint și încercând să îi spele capul, fără să o forțeze prea tare.
După ce a îmbrăcat-o în cămașa curată, Valerie a comandat supă caldă de pui, lapte și fructe proaspete de la un restaurant din apropiere. A hrănit-o cu câteva linguri de supă și câteva înghițituri de suc de fructe, apoi a lăsat-o pe pat. A fugit la farmacie, a cerut un complex de vitamine buvabile pentru copii. A adunat toate gunoaiele din bucătărie, a dat cu aspiratorul, a aerisit totul. L-a sunat apoi pe Paul, și, fără a face reproșuri directe, i-a explicat în ce stare de depresie, murdărie și inaniție a găsit-o.
Mătușa Valerie și-a luat haine de acasă pentru o săptămână, a cerut câteva zile libere de la azil și a venit să locuiască cu ea. Așa, încet, încet o ținea de mâini și o plimba prin cameră. Apoi a hrănit-o treptat de trei ori pe zi cu alimente ușoare, fructe proaspete făcute piure, plus lactate și multivitamine. Tot ea a început să-i citească dintr-o carte veche de-a mamei ei, iar Désirée asculta cu nesaț glasul cel dulce al mătușii sale.
Acum, Paul venea zilnic și vorbea cu ea, amintindu-i cum se jucau în copilărie, ce excursii făceau toți trei. Cam la 10 zile, ea se întremase și reușea ușor să se îngrijească zilnic. Însă cu părul nu au reușit să facă nimic, căci nu a putut fi descurcat, oricât a încercat Valerie.
Tânăra soție a lui Paul venit cu ideea cheme acasă o coafeză pe care o cunoștea personal de mult timp, să o aranjeze. A durat mult să îi descurce părul, a dat-o cu mult ulei, apoi, încet, încet, a început să îi tăie din volum și să îi facă o tunsoare chic la baza urechilor. După ce spălat-o pe cap și a aranjat-o, Désirée a început să plângă în hohote, ea nu se văzuse în oglindă de trei luni. Coafeza, femeie cu experiență de viață, s-a oprit din orice activitate și a rugat-o să povestească.
Cu greu a început să povestească prin ce a trecut, începând cu momentul care mama ei a aflat că are hepatita C. Și cum a urmat un cancer galopant de ficat, care în trei luni a doborât-o. După moartea mamei s-a simțit așa de singură, totuși tatăl venea seară de seară acasă. Dar când el s-a recăsătorit, toate zidurile s-au prăbușit în interiorul ei ca un castel de de joc și ea nu l-a mai putut ridica singură la loc… așa găsit-o Valerie.
În lunile ce au urmat, Désirée se ducea zilnic la tatăl ei acasă și se juca cu cel mic sau îl scotea la plimbare. Și-a reluat anul următor studiile de drept și și-a făcut mai mulți prieteni.
Deseori mergea ca voluntar la azilul unde lucra Valerie. Se simțea bine să îi ajute pe ceilalți, mulțumind cerului astfel pentru șansa de a-și trăi viața cât mai frumos !
Guest post by Maria Gabriela Ionescu
Și tu poți scrie pe Catchy! 🙂
Trimite-ne un text încă nepublicat, cu diacritice, pe office@catchy.ro.
Citiţi şi
România eternă și deloc fascinantă. Cum se încheie războiul proștilor cu lumea
Să ne mai lăsăm și duși de val…
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
