Pe vremuri, cea mai modernă chestie cu care un arhitect priceput îmbogățea o clădire, fie aceea biserică sau nu, mi se păreau vitraliile urmând atent punctele cardinale, în culori care te duceau într-o lume a fractalilor.
Pe urmă, am văzut primul film de grafică animată pe computer, acum 20 de ani. L-am și comentat în detaliu, căci era lucrarea de dizertație concepută de sora mea, la Academia de Arte.
Pe urmă am vizitat Sagrada Familia și am realizat că Gaudi a reinventat conceptul de vitralii matematic și astronomic, și asta îl face un fel de precursor al graficii digitale. Cu instrumentele vremii lui.
Încă de la debut, am încercat să nu ratez concursul de proiecții video la București, pe fațada Palatului Parlamentului, îmbogățit an după an cu elemente de new media art… în ceea ce s-a numit ultima dată iMapp București, dar la care cei mai mulți ne-am referit ca festivalul luminilor sau al laserelor. Eu mereu urmăream precizia detaliilor și încercam să jurizez. Ca un căutător de comori, urmăream harta „luminilor” și mă plimbam pietonal între Victoriei și Unirea, fascinată de lasere.
De câțiva ani, se vorbește tot mai des despre experiențe imersive. Acestea se traduc prin stimularea simțurilor prin artă astfel încât să ne transpunem într-o realitate nouă, unică, pe care o creează doar mintea noastră, prin bagajul de experiențe de care dispune la acel moment.
Știu că sună pompos “experiență imersivă”, dar toți ați avut măcar una: exemplul la îndemână îl reprezintă filmele de la 3D în sus, care ne stimulează vizual, auditiv, tactil și chiar olfactiv. Adaug proiecțiile digitale de care vorbeam la început, atât de avansate azi, încât putem vorbi facil despre ambele realități: virtuală și augmentată (cu diferența simplă că realitatea virtuală presupune experiența într-un mediu virtual, deci este locul unde lucrurile se întâmplă, iar realitatea augmentată suprapune obiecte 3D peste lumea reală, creându-ne senzația de „real”).
Experiențele imersive au început timid pentru publicul european la Bordeaux (Bassins des Lumières ), Londra (Tate Modern – Olafur Eliasson), Immersive Gatsby sau chiar New York. Cred că acest trend se va întinde curând la scară largă și va domina lumea următorilor câțiva ani în tranziția către metavers și promisiunea de alternativă și replică a realității, care însumează virtual aspecte civilizaționale cheie: interacțiunea socială, moneda, comerțul, economia.
Zilele acestea la Bruxelles se poate vizita o expoziție de artă imersivă denumită Tokyo Art City Naked. Pentru prima dată în Europa, expoziția oferă o imagine la 360º a diversității culturale din capitala japoneză. Timp de 30 minute, vizitatorul se lasă transportat în centrul orașului Tokyo cu proiecții digitale unice: zgârie-norii din Shinjuku, florile de cireș din parcul Ueno sau străzile aglomerate din Akihabara.
Mai mult, oricine poate fi actor, căci din când în când spectatorul este invitat să interacționeze cu proiecțiile de graffiti. Da, ați citit bine, tehnologia digitală va transforma mișcările propriului corp în artă: Please come and gently touch the wall!
V-am spus vreodată că anii aceștia sunt ai lui „TOTUL POSIBIL”?
Curaj, și tu poți scrie pe Catchy!
Trimite-ne un text încă nepublicat, în format word, cu diacritice, pe office@catchy.ro.
Citiţi şi
Ieșirea din turmă – încă o pledoarie pentru o viață off-line.
Cum arată 2023 – 10 tendințe esențiale
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
