O doamnă

28 November 2013

Denisa VasilescuÎmi aduc aminte mereu de integritatea cu care intra pe uşă. Era atât de impunătoare, nu prin statură, ci prin felul de a fi, încât te uitai mereu de jos în sus la ea, ca la un uriaş din povestirile fantastice. Avea mâinile mari şi uscate, de la atâtea cărţi devorate la ore târzii şi de la atâtea eseuri corectate, pe teme numai de ea ştiute.

Era profesoară de Limba Română. Şi încă este. Am scris cu majuscule pentru că nu pot altfel, nu m-ar lăsa nici conştiinţa şi nici inima.

Am învăţat de la ea cum să citesc, cu adevărat, o carte bună. Şi cum s-o asimilez, cum s-o diger în timp, cum s-o păstrez cu grijă într-un sertar al minţii şi cum să mă întorc la ea, ca la locul în care am crescut. Cu acel drag.

Deschidea catalogul cu mişcări atât de naturale şi avea o voce atât de caldă când îţi striga numele, încât era un chin să îmi aştept rândul. Penultima la catalog, pentru patru ani. Şi niciodată nu citea invers. Nu se cuvenea, pentru că nu era ca alţii.

Discuţiile cu ea ne duceau mereu mai departe decât am fi crezut ca vom pleca vreodată împreună, nişte copii ameţiţi, de pe băncile liceului. Şi totuşi mergeam, de fiecare dată, cu toţii. Şi ne întorceam mai ameţiţi, dar mai fericiţi.

Carte

Avea un fel de a ne face să ne simţim vinovaţi, atunci când nu apucam să citim o carte, de parcă ne-am fi abandonat cele mai dragi fiinţe în mijlocul pustiului, fără apă sau hrană. Şi avea dreptate.

Respira teatru şi gândea întotdeauna cu sufletul. Însă avea cel mai cerebral suflet pe care l-am întâlnit. Nu greşea niciodată.

Era mândră când o depăşeai şi era dezamăgită când nu te străduiai. Pentru că ştia că poţi. Şi tu ştiai asta.

O femeie ca o bucată de pâine făcută în casă, în cuptorul acela mare, unde se coc numai lucruri bune. Un om mare și frumos, ca un tablou pictat de un copil. O femeie ca o fotografie. Un om ca o cărare pe care o apuci de câte ori te simţi rătăcit.

O doamnă. Doamna Coja.



Citiţi şi

Atenție la clișeele „corecte politic” care manipulează votul!

Soacră-mea

Poate că nu vei fi primul, ultimul sau unicul ei bărbat

Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.


Nu rata urmatoarele articole Catchy!

Inscrie-te la newsletterul gratuit. Avem surprize speciale in fiecare zi pentru cititorii nostri.
  • Facebook
  • Twitter
  • Google Bookmarks
  • LinkedIn
  • RSS

Your tuppence

  1. Raluca / 31 December 2013 19:11

    Așa e, o doamna. M-a prins o data (o singura data) copiind si in loc sa ma pedepsească mi-a explicat ce nu intelesesem. Si atunci am învățat sa citesc 🙂

    Reply
  2. Alex Mustățea / 29 November 2013 13:01

    De la primele rînduri mi s-a părut că scrii despre diriginta și profesoara mea de Română. Nu mică mi-a fost surpriza cînd am aflat, din ultimul rînd, că era vorba chiar de dumneaei. Doamna Iuliana Coja, așa-i? În fiecare rînd pe care l-ai scris am regăsit ce simt și eu pentru dumneaei. Un singur gînd aș mai adăuga: nu mi-a dat niciodată senzația că am în fața ochilor un profesor, ci doar un om îndrăgostit nebunește de fiecare dintre cărțile despre care ne vorbea. Un Dascăl, așa cum ar trebui să fie toți. Și-acum, de fiecare dată cînd termin de citit o carte bună, îmi revine-n mintea imaginea dumneaei, cu ochii scînteindu-i de plăcere.

    Reply
  3. Ioana Tanase / 28 November 2013 22:46

    Minunat! Minunate ganduri exprimate cu sensibilitatea unui suflet modelat cu limpezimea si claritatea unui izvor de munte cristalin, caldura unor raze blande, desavarsit de briza revigoranta a marii.

    Reply
  4. Denisa Vasilescu / 28 November 2013 19:05

    Mulțumesc mult! 🙂

    Reply
  5. Monica Nistorescu / 28 November 2013 13:10

    Bravo, Denisa….si viata mea de scolarita, liceana si studenta a fost marcata de dascali minunati de limba si literatura romana….unde mai pui ca aveam doi si acasa….mama si tata….:)

    Reply

My two pennies

* required
* required (confidential)

catchy.ro