Ce înseamnă niciodată?
Niciodată nu voi mai parcurge acest drum.
Niciodată nu voi mai repeta aceeaşi greşeală.
Niciodată, dar chiar niciodată, nu voi mai intra în acest restaurant unde, cu siguranţă, chelnerul mi-a scuipat în mâncare, fiindcă îl luasem la rost că aşteptasem prea mult pentru picantul Nasi Goreng, comandat cu mai bine de o jumătate de oră în urmă. În timp ce eu băteam tamburina în surdină, cu degetele superb manichiurate, ba pe paharul de Pinot Griggio, ba pe cel de Pellegrino, ba pe farfuria goală de sub nasul meu, el cine ştie ce făcea pe-acolo, prin bucătărie, preluând comenzile… dar, în mod sigur, nu se preocupa de comanda mea. Că aia mai putea să aştepte, nu? O doamnă singură la masă, posedă tot timpul şi toată răbdarea din lume.
Şi ca să ştiţi, nici măcar nu era atât de aglomerat, atunci, în restaurant.
Aşa că în clipa în care a apărut cu wok-ul fumegând la masă şi mi l-a instalat cu mult tupeu desfăşurat pe faţa lui plină de acnee şi cu un rânjet de la o ureche clăpăugă la alta, mi s-a pus pata. L-am privit direct în ochişorii cam spălăciți şi am trântit wok-ul cu tot conţinutul lui, inclusiv scuipatul bocciului, direct pe podea! Relativ puţinii clienţi s-au şocat. Zgomotul produs a creat un fel de… panică… Iar eu mă amuzam să le văd reacţiile. Chelnerul bocciu îngenunchease ca să strângă resturile de Nasi Goreng şi scuipat, între timp, desigur, apăruse şi şeful de sală, să vadă ce s-a întâmplat. De unde comoţia asta din senin.
M-am simţit învingătoare ca mai niciodată.
Păi, cum? Laşi o doamnă să aştepte la infinit comanda, doar pentru că o vezi singură la masă? Ce maniere sunt astea? În ce lume trăim?
Inutil să vă mai spun că aproape m-au dat afară, dar înainte să o facă ei, am reuşit eu! Am plecat cu capul sus, fără a privi înapoi. Singură sau nu, în acest restaurant nu voi mai paşi niciodată!
Peste câteva săptămâni, găsesc în cutia poştală o reclamă de la un resturant chinezesc care face şi livrări acasă. Mă uit, îl sucesc pe toate părţile, mă uit la preţuri, la meniu. Da! Încă sunt singură! Şi ce dacă? N-am dreptul să mănânc? Trebuie să stau zilnic la cratiţă, doar pentru mine? OK, îmi fierb un ou, fac o salată, în rest, ce? Pe vremea când îmi aveam jumătatea lângă mine, petreceam ore în bucătărie. Cu drag, cu pasiune, cu creativitate.
Acum e altfel, dar tot trebuie să mă hrănesc, nu-i aşa?
Formez numărul de telefon în timp ce încă ezit, nu ştiu ce să comand, totul de pe lista îmi face poftă… în final, aleg tot Nasi Goreng, picant … că ăla-mi place mie.
Mă surprinde niţel numele restaurantului din fluturaşul de reclamă. Are doar patru iniţiale cu majuscule. M C H Y. Însă nu am timp să aprofundez, pentru că mi-e, pur şi simplu, foame! Aşa că-mi comand ceea ce doresc.
Peste puţin timp, aud soneria, deschid cu banii pregătiţi în mână şi… pe cine văd? Chelnerul cu acnee, cu acelaşi zâmbet (de data asta mai umil), de la o ureche la alta.
Îmi înmânează pachetul. Sunt convinsă că de data asta nu-i niciun scuipat în mâncare. N-avea de unde să ştie adresa mea sau că eu eram aia care provocase scandalul din restaurant. Dar mă recunoscuse cu siguranţă. Precum şi eu pe el.
I-am dat bacşişul cuvenit, mi-a mulţumit cu capul plecat, după moda asiatică şi înainte să spele putina, l-am întrebat: Ce înseamnă literele alea?
„My Chinese House is Yours”, mi-a răspuns. Şi a plecat de unde a venit.
Am mâncat cu poftă şi bucurie. Era foarte gustos. Şi da, eram tot single. Exact aşa cum eram cu luni în urmă, când îmi aşteptam cina în acel restaurant, bătând tamburina în pahare.
Neştiind cum se numea restaurantul pe atunci, căci nu băgasem de seamă, intrasem doar aşa, văzându-l aproape gol, cum puteam să ştiu că tocmai ei, cei cu care m-am certat, care mă dăduseră afară, erau de fapt… Casa Mea Chinezească?
Poate nu voi mai intra acolo ca să stau la masă, dar sigur voi mai comanda pentru acasă de la M C H Y.
Aşa că, într-un fel sau altul, singură sau nu, am învăţat că lecţiile vieţii vin din unghiuri neaşteptate… Şi e inutil să spunem „niciodată”, deoarece habar n-avem în ce moment ne dezicem de această afirmaţie. Nimic nu e imposibil, totul e posibil, exact când ne aşteptăm mai puţin.
Guest post by Lavender’s Blue
Citiţi şi
Comanda de mâncare în Popești-Leordeni e mai simplă ca niciodată! Vezi meniul Qzeen
Un kilogram de… bucurie, vă rog!
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
