Am vrut să fac lumea la pas. Mi-au lipsit 6 ani şi câteva zeci de mii de kilometri, după ce am început în Harrogate, UK şi m-am oprit în Pitești, România.
M-am gândit de multe ori în ultimii patru ani dacă să continui să scriu şi, mai ales, care ar fi primul lucru pe care l-aş scrie. M-am gândit mult la mine şi la lumea din jur în ultimii patru ani.
Franţa, Mulhouse – Nor
Nu regret că m-am oprit din drum. Mulți oameni mă întrebau dacă m-am pregătit pentru a străbate așa mare distanţă pe jos, cu un rucsac în spate. Gândindu-mă la asta acum, zâmbesc, căci știu de ce m-am oprit şi nu a avut nimic de a face cu pregătirea fizică. Înainte să încep drumul, am făcut două ture prin Yorkshire Dales. Fizic, nu am întâlnit nicio surpriză, în afară de oboseala firească de la mers mult, foarte mult pe jos, uneori şi 100 de km într-o zi. Motiv pentru care am făcut şi câteva pauze lungi, ca de exemplu în Hamburg, unde am zăbovit vreo două săptămâni sau Aalborg, Danemarca – acolo am stat chiar o lună, cu prieteni.
Mihai Tufă – The World Photo Tour
Dar să mă pregătesc mental pentru ce avea să urmeze odată ce am pornit la drum, asta e ceva ce, chiar şi dacă aş fi făcut în vreun fel, ar fi fost o prostie, căci aş fi evitat tocmai nenumăratele surprize şi posibilități frumoase de care drumul ăsta a fost încărcat. O astfel de pregătire m-ar fi ținut departe de mine. Poate chiar încă aş mai fi fost pe drum chiar şi acum. Am preferat să abordez totul cu deschidere şi să las aventura să mă surprindă. Au fost însă şi momente care m-au luat prin surprindere şi în alt sens – acela în care îmi puneam la îndoială sănătatea mentală, mai ales către finalul aventurii de 10 luni. Și încă mai păstrez astfel de momente, nu la fel de des ca atunci când eram pe drum, însă le mai întâlnesc – suveniruri din călătorie – ăsta e unul dintre magneții de frigider de care am ajuns să mă bucur, căci aceste momente le găsesc oportune pentru a mă măsura şi sunt niște contrapuncte utile de avut la îndemână – punere la îndoială, sub semnul întrebării, a orice, mai ales când eu însumi mă surprind a fi prea plin de mine.
Anglia, Milton Keynes
Am fugit de tot. Apoi a fost mai mult decât suficient.
Îmi amintesc întreaga experiență a aventurii pe cât de uimitoare, pe atât de nemiloasă. Obișnuiam să spun că mă voi opri din mers dacă mor sau dacă mă îndrăgostesc. M-am îndrăgostit, dar şi ceva în plus. Un alt motiv important pentru care m-am decis să mă opresc e felul în care am început să simt că nu mai e mersul meu, că nu mai e aventura mea. Cu cât mergeam mai mult, cu atât mă schimbam mai mult faţă de persoana care a început să meargă, iar asta am ajuns să prețuiesc cel mai mult: schimbarea pe care călătoria, drumul, mi-au adus-o.
Anglia, Askern
Am început să merg când viața de până atunci m-a adus într-un punct pe care acum îl privesc drept o încercare disperată de a evada dintr-o realitate în care am avut de a face cu dezamăgiri din partea unor persoane iubite – fie prieteni sau parteneri de viaţă. Am vrut să scap de o umilință în care mă afundam. Am vrut să închid ochii – de fapt, să îi deschid către lucruri frumoase care există în lume. Iar ce mi-a oferit călătoria care a urmat a fost dincolo de orice așteptări. Cu cât petreceam mai mult timp mergând, singur, cu atât îmi dădeam mai mult timp să mă înțeleg. Făceam curățenie, ordine, aranjam şi re-aranjam, ajustându-mă şi înțelegând mai mult despre cum alții mi s-au întâmplat şi cum m-am întâmplat şi eu lor. Toate astea, în timp ce mă bucuram de toate beneficiile libertății într-o călătorie fără un punct final stabilit, fără termene.
Londra
Cât de fain a fost să fiu singur. Mult timp singur.
Mă construiam. În fiecare zi, pe fiecare kilometru. Sunt intimități din perioada aceea pe care nici acum nu le pot pune în cuvinte şi sunt trăiri pe care nici nu le-aş împărtăși în totalitate. Am fost pe diferite substanțe sau high sau beat de multe ori în acele zece luni, dar niciodată în timp ce mergeam. Şi a fost în timp ce mergeam când am simțit momente de fericire şi de o anume conexiune cu lumea, atât de intense, încât, privind înapoi, încă sunt fascinat.
Hamburg
Mi-e şi greu să descriu frumusețea lumii, așa cum am văzut-o atunci. Cumva, nu pot decât să râvnesc la acea frumusețe. E interesant efectul pe care singurătatea şi faptul de a îți acorda șansa la tăcere, la a nu fi nevoit să vorbești cu cineva, îl are asupra felului în care te vezi. Odată ce am făcut curățenie în mizeria în care am fost, am început să mă schimb. Wishful thinking? May be. Dar, cu siguranță m-am îndepărtat de cel care a început să meargă. Asta a devenit din ce în ce mai evident pentru mine, atât de mult, încât mi-am dat seama că nu îmi mai este necesar să merg. Începusem să nu mai suport să continui să fiu singur în așa momente faine. Şi mă bucuram de atenția primită – trebuie să recunosc, îmi gâdila puțin orgoliul, cu toate că era oarecum limitativă (oameni întrebând mai cu seamă despre bani şi alte superficialități). Dar știam deja că vreau să mă opresc.
Cehia, Pelhrimov – Znojmo
De la un clișeu ambulant la altul
Şansa la tăcere pentru așa lungi perioade în care am fost doar cu gândurile mele – chiar nu pot sublinia suficient cât de dominant a fost acest aspect în experiența călătoriei! – a început să mă influențeze evident. Zi după zi, secundă după secundă, gând după gând, nu era nimeni în afară de mine care să pună sub semnul întrebării felul în care gândesc despre mine, despre ceilalți, despre lume, în general. Ajunsesem dependent de asta şi singurătatea aia mi-a servit bine şi mi-a fost credincioasă ca un câine, asta până când mi-am dat seama că fluviul acela de gânduri nefiltrate nu se oprea când mă opream din mers. Chiar şi în prezenţa altora, curgea imens, uneori constant, alteori răbufnind şi inundând experiența de a fi în preajma altor oameni. Şi se întâmpla de multe ori să fiu în preajma altora, nu tot timpul dormeam în cort, erau oameni care mă invitau la ei şi mă foloseam des de couchsurfing. În felul ăsta, natura schimbării pe care am început să o simt era doar una circumstanțială. Pentru mine, pentru alții, eram un clișeu ambulant: genul de călător spiritual pentru unii (bleah!), hipiotul contemporan pentru alții (bleah!), tipul de om „puternic” – ce naiba mai înseamnă şi asta?! – pentru încă alții, opțiunea evidentă pentru un one-night-stand pentru câțiva, un ipocrit pentru puţini, inclusiv eu.
România – Saravale
Nu mai doream asta, mă observam reacționând pavlovian la situații dintr-un exterior în care nu existam pentru alții decât ca omul ăsta ciudato-interesant care merge în jurul lumii pe jos, în timp ce gândurile mele erau deja în alte părți. Complex, a fost ușor şi a fost greu să merg 4.300 de km pe jos. Strict fizic, a fost foarte ușor. Mi-au şi plăcut, am şi urât aspecte, până într-acolo încât am început să mă satur de o dedublare: cel pe care alții îl vedeau şi care eram pentru alții, respectiv cel pe care eu ajunsesem să îl cunosc. Uneori ăștia doi se mai luau la harţă. Așa am ajuns să îmi doresc să fiu în pace cu mine, cu defectele şi cu speranțele mele. Nu mă consideram util lumii în niciun fel. Ego-trip. Şi asta încă e o încercare. Mai mult, mă îndrăgostisem până peste cap de persoana cu care sunt atât de bucuros şi norocos că mi-am împărțit viața încă de atunci. E fain să știi când ești fericit.
România, Saravale
Sunt atât de înțelept sau atât de prost pe cât gândești despre mine că sunt. Dar nu e despre asta.
Apreciez în continuare conceptul de schimbare (până si conceptul asta e o construcție pe care omul contemporan e instituționalizat să o urmărească drept scop în viață). Dar am început să apreciez schimbarea când e favorabilă, nu doar circumstanțială. Apreciez în continuare să fiu singur uneori, să mă scufund în fluviul ăla de gânduri care izvorăște, chiar şi privit pe o hartă, de peste tot. Încă mai curge şi creşte mai puternic, mai rapid. Câteodată mă pierd, câteodată mă regăsesc acolo. Într-un fel, încă mai merg. Câteodată împărtășesc, câteodată împărtășesc în mod greșit sau prea mult. Şi pe cât recunosc că tot ce împărtășesc aici aduce a încă un articol despre new-age, soluții la toate problemele lumii and all that crap, această realizare nu mă oprește din a împărtăși.
România, Caraiman
Ştiind că poate sună a eu, eu, eu, ego-trip, e totuși şi despre noi, despre cum şi ce anume comunicam cu un exterior care e doar un alt concept. N-oi fi eu vreun vizionar sau mai știu eu ce, dar cunosc şi simt multă alienare în jur. Îi văd pe unii dintre cei mai fericiți oameni prăbușind-se în cioburi de disperare din cauza unor situații care ar fi putut fi evitate sau, pur şi simplu, confruntate altfel. Văd oameni purtând măști, ascunzând-se, mințind, mințind-se, înșelând, scufundând-se în ură, totul pentru că nu pot spune deschis ce gândesc, ce vor, încrezători. Am fost unul dintre ei. Încă mai sunt uneori, dar fluviul ăla de gânduri şi oamenii care există deschis mă ajută să navighez.
România, Vama Veche
La cum văd eu lucrurile, chestia asta sapă foarte adânc în societatea umană în ansamblul ei, global. E fix diferența asta – dintre ce gândim şi vrem de fapt şi cum transpunem acest interior în faţa altora când suntem confruntați cu presiunea exterioară a așteptărilor despre cum ar trebui să fim şi să gândim – diferența asta e cauza multor răni şi suferințe pe aici.
Turcia, Uchisar – Valea Porumbeilor
Cred că e de ajuns să te gândești la faptul că nimeni nu a ales conștient şi sub vreo semnătură, înainte de a se naște, să fie creștin sau musulman sau hindus, să aibă pielea albă sau neagră sau maro, să fie român sau rus sau englez, hetero sau LGB, şi nimeni nu a ales nici măcar dacă vrea să fie femeie sau bărbat înainte de a se naște. Wow, da, așa mare conștientizare! Dar are implicațiile ei, căci doar te-ai trezit undeva, iar faptul că, să spunem, ai fi un tip bi- catolic/musulman/ortodox din România cu părinți din blabla, you get my point, îmi spune prea puține despre ce vrei, despre ce te mișcă, despre cine ești de fapt.
Italia, Sicilia – Catania, Etna
Şi dacă, în primul rând, te consideri român sau englez sau gay sau hetero sau femeie sau bărbat sau orice altceva ce ești gata să pui pe un steag, atunci cred că ar trebui să învățăm să fim oameni mai înainte de a ne pune unii pe alții în orice cutie. Te-ai simțit vreodată într-o capcană – la vreun loc de muncă, ori în vreo relație disfuncțională, ori într-un grup pe care nu l-ai ales tu, de exemplu un grup ca o naționalitate? Adaugă puţină opresiune sexuală şi dorințe neexprimate din teamă, puţină lipsă de educație şi acces greu la surse oneste de informație (care să nu denatureze fapte pentru că steag – religios, naționalist etc.) şi devine ușor de observat ce fel de fraudă e lumea asta din jur. Şi da, sunt situații direct tâmpite în lumea asta când unii pun mâna să îi omoare pe alții doar pentru că nu își pot înțelege – şi cu atât mai puțin accepta – nici interiorul, nici exteriorul. Trist.
Portugalia, Lisabona
Povestea continuă şi asta e fain.
E important să te explorezi şi să știi ce vrei. E la fel de important să știi despre felul în care ceea ce vrei îi poate afecta pe alții, de la apropiați la societate, în general. Şi apoi să îți urmezi sau nu gândurile. Din acest motiv găsesc că e important uneori să taci, pur şi simplu să taci, şi să te gândești mult şi bine: tu cine ești de fapt? Ce ești de fapt? Ce vrei cu adevărat? E important să îți dai timp şi să fii tolerant cu tine. Pune orice sub semnul întrebării mai întâi. Eu așa pot fi binevoitor şi sincer cu mine însumi şi cu alții. Nu e confortabil mereu-mereu, apar şi zbuciume, dar asta e ok, încă am timp şi sunt deschis.
Azores, Insula Sao Miguel
De când am încetat să mai merg, am locuit în Hamburg pentru trei ani şi recent m-am mutat în Lisabona. Eu şi Fritzi ne-am dorit mai mult soare. Am călătorit împreună prin multe locuri, dependenți de drum. Încă facem asta, şi sunt de acolo încă o sumedenie de poveşti şi fotografii de împărtășit. Împreună avem conversații intense despre orice, de la cea mai recentă pisică-celebritate pe internet la beneficiile(?) şi deserviciile aduse societății de către religie ca şi concept; de la cum a fost azi? la gradul în care oamenii ar găsi anumite tehnologii ca intruzive. Suntem foarte critici unul faţă de celălalt şi nu întotdeauna împreună cu privire la lumea din jur. Ne place să credem că nu e nimic în neregulă cu noi. Dar nu putem fi mereu siguri de asta.
Londra – Iubire
Citește și Mihai Tufă, la pas în jurul lumii: „Închide ochii şi vezi. Deschide ochii şi trăieşte.”
Citiţi şi
Dragostea doare. Nu, cea interzisă doare
Poate că nu vei fi primul, ultimul sau unicul ei bărbat
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
