După mult timp, prin asta a se înțelege ani, m-am ales cu un weekend all by myself. Adică vrând-nevrând mi s-a comunicat că băieții, cu frați și verișori laolaltă au programat o ieșire mai de cercetași, cu cort, foc de tabără și bălăceli.
Doar că, dacă luni întregi am tot tânjit după așa ceva, m-am trezit vineri la ora șase singură în casă. De-aiurea. Mă ia somnul, zic e prea devreme. Cât beau o cafea, încerc ceva între fete. Trei sunt la mare, una pleacă dimineață și alta face curățenie după meșteri prin casă. Asta e, zic, mă pun pe treabă. Aspirat, întins rufe, adunat jucării, gloanțe Nerf de prin dulapuri și farfurii, dacă știți ce zic, piese de puzzle și biscuiți de sub pat. Abia ora opt!
Nu m-a mai sunat nimeni de la prânz. Încerc eu. Suntem la foc, facem grătare, e super, pa-pa!! Doamne, ce liniște e! Niciun film, iau cartea de pe noptieră, cineva mi-a luat semnul de carte, nici nu mai știu de când nu am mai deschis-o. Dar chiar nu mai știu să fiu singură? Mai încerc un telefon. Închise toate! Ora două și eu tot cu ochii în tavan. Hai că mai un pic și a trecut prima noapte.
Opt și douăzeci. Încă două zile. Mă duc să pun de cafea. Scot laptele să pregătesc cerealele. Că unora dintre noi le plac moi și sunt bune abia după ce stau o oră în lapte. Hellooo, îmi spun, nu trebuie!. Cum nu trebuie nici să umblu mai încet să nu-i trezesc pe ei. Și pot să-mi pun și niște muzică. Tare, cum îmi place mie. Muzică de fete, cum îmi zice unul dintre ei mereu, care o schimbă după o piesă și îmi zice „acum e rândul băieților” și-mi pune ceva de neînțeles.
Nu trebuie să mă grăbesc nici la baie. Hai, ești gata, mai stai mult? Oau, fac baie la zece dimineața și nu trebuie să ies din cadă că am uitat să încui ușa și nimeni nu are niciodată răbdare să bată la ea. Pot să-mi prind părul în vârful capului că e atât de cald și nu e nimeni să-mi spună că sunt nesuferită cu freza asta. Să-mi dau muzica și mai tare, să sar prânzul, să nu spăl vasele, să mănânc ciocolată în pat, să stau cu picioarele pe măsuța albă din living. Să-mi schimb poza de profil de pe Facebook cu aia pe care nu apuc să o caut de o lună în albumele familiei.
Bifate toate, plus două măști faciale, să fiu sigură, că cine știe când mai apuc, pedichiura, ieeee, nu m-a călcat nimeni, două filme și sunt încă în formă.
Încerc o a treia tură de înghețată. Nu mai am de nuci, constat că e opt și jumate și fug repede la supermarketul de după colț. Pâine, Gorgonzola, înghețata de nuci și un Prosecco. Detergent iau luni. Jur că seara la casă sunt numai familii serioase. Ea le ia de pe bandă, el ține plasele. Muuuuulte. Pe rând, priviri dezaprobatoare la sticla mea. Sunt femeie serioasă, am familie, îmi vine să strig. Nu aveam idee că e atât de grav să vii sâmbătă seara singură la supermarket.
A fost o seară reușită, pot spune. Mi-am făcut de cap, am stat pe Facebook, nu mi-a scos nimeni telefonul de la încărcat, am început o carte nouă, o să o ascund ca să nu îmi scoată nimeni semnul de carte și chiar am dansat. Am dormit în tricoul ăla rupt și comod, mâine revin la pijămăluța minunată cu dantelă, care mă taie toată până dimineața și… nu o să crezi, m-am demachiat cu maximă atenție, plus cremă antirid. Am uitat sa verific să nu fie expirată. Nu am mai sunat la cercetași.
Și ziua de azi a fost interesantă. Cum o parte din fete au venit de la mare, am plecat direct la ele la micul-dejun. Duminică dimineață! Am fost servită. Nu a fost nevoie să întreb pe nimeni „tu ce mănânci?”. Ne-am machiat, ne-am lipit tatuaje, ne-am pus brățări la picior și am văzut ultimele scheme de dans. Faptul de a avea fete are și avantajele lui. Am făcut niște snap-uri și am învățat ce înseamnă un kit de sprâncene. Nicio minge în cap și nicio piesă de lego sub tălpi.
Cum am ajuns acasă, repede să scriu, că mă lovi. Aș mai avea câte ceva de spus, dar altădată. Am fost sunată că cercetașii mai au vreo oră. În afară de faptul că fiecare vrea altceva la cină, mai am de văzut zece minute din documentarul acela de pe youtube, de mâncat jumătate de cutie de înghețată, de ascuns cartea și încărcătorul de telefon. Poate și un duș, că cine știe când mai prind baia. Să mă deconectez de pe Facebook, mail și toate cele, ca să nu mă mai trezesc cu poze din copilărie trimise pe la colegi. Gata, nu mai știu! Se apropie. Treizeci de minute. Ne mai auzim. Enter!
Guest post by Dasia
Și tu poți scrie pe Catchy! 🙂
Trimite-ne un text încă nepublicat, cu diacritice, pe office@catchy.ro.
Citiţi şi
Nu spune! Nu spune ce gândești, ce faci, ce simți! (reminiscențele comunismului)
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
