Am pentru voi, tinere intrate într-o relație, 10 sfaturi. Încerc să le concentrez în 10, pentru că am observat că este cumva la modă să te organizezi în 10 ceva și, dacă m-aș lua după limbarița mea interioară, aș ajunge probabil la o sută. Nimic pe lume nu mă califică pe mine să vă dau sfaturile astea, nicio diplomă, doar faptul că am reușit să-mi iubesc soțul chiar și atunci când îl uram (veți înțelege cândva) și-l mai iubesc și-acum, când nu mai este. Menționez că sfaturile mele nu sunt pentru femeile care au soți alcoolici sau violenți fizic. Pentru ele nu există decât unul singur: LĂSAȚI-I CÂT PUTEȚI DE REPEDE!
Deci:
1. NU GĂTIȚI decât strictul necesar.
La început, va fi ca să-i faceți soțului o surpriză pentru când vine acasă. Cu trecerea anilor, când va intra în casă și va constata că nu este mâncare gătita, o să vă reproșeze și o să vă facă să vă simțiți vinovate indiferent de câtă altă treaba ați avut. Lăsa-ți-vă mamele și soacrele să o facă (ele își doresc oricum să facă ceva ca să vă simțiți voi îndatorate). Dacă nu aveți (mame și soacre), încercați să păreți neajutorate și cooptați-i și pe ei la gătit.
2. NU LĂSAȚI PĂRINȚII (SOCRII) SĂ VĂ AJUTE DECÂT ATUNCI CÂND LE-O CEREȚI VOI
Știu că este unul dintre cele mai greu de urmat sfaturi (de cele mai multe ori, imposibil), dar încercați din toate puterile să-i țineți la distanță. Au ei, așa, un talent de a se insinua în viața voastră, că până la urmă intra cu bocanci cu tot. Și, credeți-mă, nu exista excepții. Absolut toți părinții o fac, și în special cei „bine intenționați”. Se spune că soacra este a doua mamă. Nimic mai greșit! Nicio femeie nu poate fi mamă decât copiilor ei. Chiar dacă vă înțelege, chiar dacă vă aprobă, ea va ține întotdeauna cu progenitura ei. Încercați să fiți prietene (este foarte important) cu ea și, dacă nu se poate, evitați-o! Dar orice ar fi, nu o vorbiți de rău în fața soțului! Bărbații, chiar și cei care nu-și iubesc mama, au ei, așa, o chestie să-și apere originea.
3. NU LE ÎNDEPĂRTAȚI PRIETENII
Toate femeile au tendința asta (mai ales după ce apar copiii) și au senzația că prietenii le răpesc din timpul dedicat familiei. Bărbații vor evada, sub o formă sau alta, și parcă e mai bine să știi în compania cui este. Excelent ar fi dacă ați putea să-i placeți și voi. Și dacă vă potriviți ca pereche, logic ar fi să puteți.
4.NU RENUNȚAȚI LA PRIETENELE VOASTRE
Dacă nu aveți, faceți-vă! O prietenă este mai importantă decât un psiholog. Și vă asigur că orice căsnicie ar avea nevoie de unul.
5. FACEȚI SEX DE CÂTE ORI DOREȘTE (soțul)
Toate femeile folosesc expresia „Mă doare capul” sau variante: mi-e rău, nu mă simt prea bine etc. În general, zic asta femeile care nu au orgasm și atunci sexul devine, bineînțeles, un chin. De unde sfatul cu nr.6:
6. VORBIȚI CU SOȚII VOȘTRI DESPRE SEX
Spuneți-le, fără teamă că ați putea fi judecate greșit, ce ați dori de la ei. Preludiul, din păcate, este nesemnificativ pentru o mare parte a bărbaților. Luptați pentru el!
7. NU PĂRĂSIȚI PATUL CONJUGAL ÎN MOMENTUL ÎN CARE APARE COPILUL PE LUME
Toți părinții sunt conștienți de greșeala asta și totuși, marea majoritate o face. Venirea copilului pe lume este un moment crucial în căsnicie. El, copilul, îi va hotărî viitorul. Mamele devin un fel de bombe, acumulând spaime, frici, isterii. Și bărbații încep să aibă foarte multe ore suplimentare de făcut la serviciu. Păstrați-vă nopțile calde, în brațele lui.
8. NU VĂ UITAȚI ÎN TELEFOANELE, CALCULATOARELE, BUZUNARELE LOR
Așa cum probabil vă doriți voi intimitatea, tot așa au nevoie și bărbații voștri de ea. Ba chiar mai mult, pentru că femeile au o tendință (viscerală) de a fi posesive. Eu sunt de părere că absolut toți bărbații înșală! (Dar eu pot să mă-nșel :)) ) Dar nu pentru că nu vă mai iubesc și nu pentru că nu le pasă de voi. Părerea mea e că genetic ei nu pot fi monogami. Ideal ar fi să nu aflați niciodată. Și dacă aflați, chiar dacă este o durere devastatoare, încercați să treceți peste. Bărbații, spre deosebire de femei (care iubesc mai mult cu sufletul), pot să facă asta ca pe un sport (face bine la bicepși). Dacă este o aventură trecătoare, NU CONTEAZĂ. Dacă nu e trecătoare, lăsați-l să plece… (nu țineți cu dinții de cineva care nu vă mai vrea). Pentru că, dacă ți-ai pierdut încrederea în el, ți-ai pierdut căsnicia! Deci: Nu vă uitați în telefoanele lor! Protejați-vă pe voi!
9. NU-L LĂSAȚI SĂ-ȘI CONSTRUIASCĂ O VIAȚĂ SEPARATĂ DE VOI
Doar de voi depinde. Încercați să vă obișnuiți cu hobby-urile lor (pescuit, calculator…), participați la ele dar cu măsură, nu le furați independența și intimitatea de care orice om pe planetă are nevoie. Atrageți-l și voi pe el în hobby-urile voastre.
10. ÎNDEPLINIȚI-VĂ CÂT MAI MULTE DORINȚE
Nu sunteți egoiste dacă vă îndepliniți cât mai multe dorințe. Dacă vouă vă e bine cu voi, tuturor le e bine cu voi. Există un test simplu pe care vi-l puteți face oricare dintre voi: dacă mergi cu plăcere către casă, atunci căsnicia este reușită. Dacă nu, pleacă în altă parte! Divorțul nu întotdeauna este un dezastru, ba dimpotrivă, uneori poate fi pur și simplu ruperea de nefericire. Învățați importanța propoziției: Am o singură viață! Să nu vă imaginați că dacă veți urma sfaturile mele, veți avea o căsnicie perfectă. Așa ceva nu există!
Și tu poți scrie pe Catchy! 🙂
Trimite-ne un text încă nepublicat, cu diacritice, pe office@catchy.ro.
Citiţi şi
Fata de zăpadă (poveste de dragoste cu final fericit)
Prostia omenească și prostia românească
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.