Probabil că, la 20 de ani, acest proces de metamorfozare în femeia așa-zis matură pare mult îndepărtat în timp, femeia având impresia definitivă, statornică și inflexibilă că tinerețea actuală va fi eternă, iar veșnicia constă, de fapt, în prezentul continuu, marcat în mod constant de tonusul energic și norocul pielii fără riduri, aparent invers proporțional cu numărul demachierilor nocturne.
Asumare, echilibru, redescoperire – un trio complet definitoriu pentru suma celor trei decenii. Femeia la 30 de ani nu reprezintă un statut sau vreo poartă de trecere către maturitatea sobră, care ne impune creșterea numărului de centimetri la fustă sau a numărului de nasturi încheiați la cămașă. Singura chestiune care începe să devină profund vastă este experiența. Da, experiența pragurilor de care te-ai împiedicat, experiența acumulată prin spiritul rebel și obișnuința de a nu asculta sfaturile conform cărora viața fiecăruia trebuie să aibă un tipar comun. O experiență declarată prin modul în care porți cei 15 cm, asumându-ți faptul că pantofii nu sunt neapărat cei albi și, mai presus de asta, este alegerea, care îți aparține, nu este a vecinei de la trei, a prietenei mamei tale sau a doamnei de la magazinul de unde îți cumperi jumătatea de pâine feliată (pentru că nu există la sfert).
O experiență care te face să realizezi că bărbații sunt sinceri și spun cu adevărat că suntem frumoase dimineaţa, proaspăt trezite, cu părul vâlvoi. Și nu este din cauza faptului că acum o lună ai renunțat la fondul de ten, în favoarea unui BB-cream, ci doar pentru că te-ai redescoperit și te-ai reîndrăgostit de pistrui. Nu este nici din cauza faptului ca ai avea ceva în comun cu Einstein (și aici mă refer la hairdresser). Este pentru că ai acea vibrație naturală, care iți spune exact cine ești, o strălucire curajoasă numită asumare, care iți semnalează că normalitatea este doar un mit, fiind un pretext pentru ca limitarea și compromisul să nu cadă în penibil. Este un echilibru care îţi spune că dorința acerbă de egalitate ucide ineditul și visurile viitorului îndepartat anihilează unicitatea prezentului verosimil.
„Marchiza, pe atunci în varstă de treizeci de ani, era frumoasă, cu toate că avea trupul cam prea plăpând și de o gingașie exagerată. Cel mai mare farmec al ei provenea de la fața al cărei calm exprima o neasemuită profunzime sufletească. Privirea ei era plină de strălucire. (…) Numai la o anumită vârstă și numai anumite femei alese știu să dea o expresie atitudinii lor. Mâhnirea, oare, sau fericirea o învață pe femeia de treizeci de ani, pe femeia fericită sau nefericită, taina unei asemenea ținute elocvente? Aceasta va ramane pururi o enigmă vie, pe care fiecare o interpretează după dorințele, după speranțele sau după logica sa.”
(Honore de Balzac – „Femaia la treizeci de ani”)
Guest post by Diana Arieșan
Și tu poți scrie pe Catchy! 🙂
Trimite-ne un text încă nepublicat, cu diacritice, pe office@catchy.ro.
Citiţi şi
Țara în care nu te poți compromite
Pentru toate femeile de 60+, pardon, pentru toate femeile :)
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
