Mi-am amintit deunăzi, de filmul “Agonie şi Extaz”, biografie a extraordinarului Michelangelo Buonarroti, personaj interpretat de Charlton Heston.
În copilărie, mă duceam cu mare plăcere, singură, la cinema, cu bilete care costau doi cincizeci sau trei lei, la ecran panoramic! Vă mai amintiti sau eu sunt deja depășită? Mergeam la “Luceafărul”, unul dintre cinematografele construite în București, pe vremea lui Ceaușescu, cu menirea de a împrăștia cultura. Retrăiesc cu nostalgie emoţiile născute din fuziunea, identificarea acelui mare actor american cu rolul artistului din secolul al XV-lea, cu personalitatea lui complexă şi forţa creativă, copleşitoare. M-am dus aproape o săptămână, în fiecare zi, să-l revăd. Închipuiți-vă, în fiecare seară, dupa școală, mă delectam cu imaginile capodoperei care urma să împodobească cu lauri palmaresul de sculptor al lui Michelangelo. Paradoxal însă, cu o lucrare pictată în frescă, şi anume Capela Sixtină: tur panoramic virtual oferit de vatican aici
Tematica era Creația, Geneza. Dumnezeu Însuși, prin Adam şi Eva, în toată gloria şi splendoarea nudității lor, redată atât de expresiv și de curajos pentru acele teribile vremuri inchiziţionale. Dar bolta capelei bisericii Sf. Petru s-a umplut de-a lungul celor patru ani, cât a trudit acolo Michelangelo, şi cu alte frumuseţi naturiste, iar forța cu care ele răzbat şi bat timpul, m-au făcut să mă gândesc la munca artistică liberă a atâtor oameni de artă pe tema “goliciunii” în zilele noastre, comparativ cu acele îndepărtate timpuri. Şi mai precis la designerii de azi şi la moda vestimentară cotidiană.
Îmi plac femeile care au timpul și curajul de a-și aranja vestimentația după cum simt și nu după pofta vreunei mode impuse forțat. Ador să privesc nuditatea dorsală a tinerilor ce nu-și pun probleme de tip religio-sexual-cultural. Care-şi dezgolesc pe jumătate părțile intime fără a face uz de frunza de viță de vie ori să tragă cu disperare, la fiecare trei pași, de pantalonii ce sunt intenționat strânși în curea la nivelul şoldurilor, și nu în talie. Ei, na! Acum, ce-i frumos… îi place și mai știm noi cui! Nemaivorbind că “inocenţa” acelui gest atrage și mai mult atenția asupra părților erotice, în mod normal ascunse privirilor străine. Curioși, curioase, doamnelor și domnilor, trecători grăbiți care încotro spre locurile de muncă sau mai știu eu cu ce alte treburi mai mult sau mai puțin importante? 🙂
Dacă stau să mă gândesc mai bine, în ziua de azi, o femeie ar avea doar două posibilități: să fie modernă și mai degrabă dezbrăcată decât îmbrăcată, atrăgându păreri mai mult sau mai puțin ostile şi etichete ca ușuratică sau feministă. Ori să-și găsească propriul stil. Haideţi s-o scoatem din categorii și norme, s-o facem să dispară în mulțime! Or, să se deosebească precum oaia negră într-o turmă? Ce părere aveți? Problema e că, la bomabardamentul reclamelor fără număr despre sexualitate şi nudism, am început să reacţionăm ciudat. Stimulii continui au avut efect contrar şi creierul uman, supra-stimulat, a intrat pur şi simplu în grevă. Şi nici măcar nu mai tresărim atunci când întâlnim pe stradă o adevărată operă de artă, creaţie a lui Dumnezeu. Ne mai oprim câteodată privirea asupra “umpluturilor”. Nu, nu dintr-acelea culinare de genul roșii umplute cu vinete, ci baloanele puse în evidență de un bra push-up! Ne mai minunăm “Ce gene cu lungimi de scenă à la Marlene Dietrich! Ce pantaloni osmanici cu turul pâna la genunchi și ce “jumătăţi de lună” ies din niște blugi denim! Ce pălărie șucară à la Frank Sinatra!” Dar ce a fost, s-a dus… categoriile și prejudecățile sunt depășite, trăim într-o eră plină de imagini și emoții opuse. Avem voie să le exprimăm, suntem doar în era “demografiei”! Deschiși, artistici, prin vestimentație, cultură, mixuri ale acestora, putem și chiar suntem forțați de împrejurările acestui minunat secol al XXI-lea să ne iubim, pe noi și schimbările noastre, care uneori se întâmplă chiar de mai multe ori într-un sezon. Oare trecem printr-un purgatoriu? Hm… Suntem critici? Obsceni? Orgolioși? Facem erori? Ipocriți? Sau doar umani, diverși, unici, avangardiști, creativi…
Doamnelor și domnilor, vă las singuri să răspundeți! Eu doar am să-l citez pe Johann Wolfgang von Goethe: “Fără să fi văzut Capela Sixtină, nu puteam realiza de ce este capabil omul”.
Citiţi şi
Moda feminină pentru iarna 2024: piese esențiale și tendințe de sezon
Zavaidoc: iubire și muzică în anul 1923. Un roman insolit, semnat de Doina Ruști
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
