România reușește să fie paradoxală și în starea de urgență: arată tot ca în afara stării de urgență, guvernată de incompetență și indolență, cu o populație călărită abuziv de organele legii. Mai rar un stat atât de coerent cu sine, mai exact cu incapacitatea sa cronică de a fi guvernat prin merit, nu prin moștenire de gang.
Ceea ce frapează la țara noastră – și se vede și din afara sistemului nostru solar – este cumplita inadecvare între oameni și funcțiile în care sunt instalați, pozițiile în care sunt unși.
Practic, e ca și cum s-ar umple fondul cu oameni de formă. Pe scurt, locuim o farsă în care pereții sunt plini de nuci.
Ca nuca în perete arată Șică Orban în costumul larg de prim-ministru. După 28 de ani de serviciu public, are încă dificultăți de preșcolar la democrație.
Ca nuca în perete vine și Marcel Ciolacu-Șparanghel, pe care forțele obscure care guvernează România (respectiv permanenta selecție negativă a cadrelor) l-au deturnat de la un destin demn de ajutor de șaormar în Berceni sau țârcovnic într-un sat de lângă Buzău.
Cel mai mare partid din România e condus de un ins care nimerește o frază 100% corectă în limba română, limba natală, cu frecvența cu care se vede pe cer cometa Halley.
E adevărat că PSD are o lungă tradiție în a se lăsa condus de lideri incapabili să gângurească o frază fără se facă de râs în fața copiilor de la clasa zero, fără să jignească în mod egal gramatica, logica și bunul-simț. Dar Ciolacu a ridicat mult ștafeta, cum ar putea spune și iluștrii săi predecesori.
Parlamentari? Nuci în perete cu duiumul. Liotă de neaveniți, copii de suflet ai Securității, pripași în lumea academică, semianalfabeți care gâlgâie de doctorate în apărare națională… Și vidul le stăpânește lor ideile.
Obedienți, ca toți cei incapabili să existe prin sine, acești pești de banc practică bugetăritul, buzunărirea bugetului, cu aroganța sectară a unui cuib de stăpâni de sclavi.
Nu altfel stau lucrurile în justiție sau în media (ce înțelege românul prin presă…) sau într-o organizație retrogradă ca BOR-ul, care obstrucționează brutal orice încercare de ieșire din obscurantism.
E plin de procurori Portocală, e plin și de lingăi și lichele care trec drept gazetari, deși nu s-au aflat nici măcar întâmplător în viața lor în jurul unui act de presă.
Iar acolo unde ar trebui să domnească smerenia, mila creștină, compasiunea, exemplul moral, jertfa de sine vedem trufie și profit.
Acolo mai mult ca oriunde găsim din plin lăcomia pântecelui, iubirea de arginți, mândria, mânia, lenea, desfrânarea și invidia.
Mergi de aici până la Botoșani și de la Botoșani până la Țăndărei și de la Țăndărei până la Sighetu Marmației și de la Sighetu Marmației până la Timișoara și nu găsești oameni care să fie acolo unde s-ar cuveni să fie nici cât să umpli cu ei un oraș cât Băicoiul.
Peste tot însă: pile, cunoștințe, relații, învârteli, combinații, șmecherii, șpăgi, neamuri atârnând la ziua de salariu în instituții publice, peste tot aceeași cultură premodernă.
România și secolul XXI: încă o nucă în perete. Suntem inadecvați ca pretențiile de lorzi în biografiile unor saltimbanci cu batistuță și patriotism de paradă pe la subțiori.
Pe Andrei îl găsiți cu totul aici.
Curaj, și tu poți scrie pe Catchy! 
Trimite-ne un text încă nepublicat, în format .doc, cu diacritice, pe office@catchy.ro.
Citiţi şi
Alegem Europa sau ieșim din civilizație
România eternă și deloc fascinantă. Cum se încheie războiul proștilor cu lumea
Prostia omenească și prostia românească
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
