Nu vreau încă să îmi pleci…

25 November 2016

Nu vreau să te las să pleci. Pentru că prin tine am învăţat ceea ce nu sunt, dar mi-aş dori să fiu. Prin tine văd şi frumosul din mine, şi tot ce încă mai e urât şi la care mai am, desigur, de lucrat.

Şi nu vreau să îţi dau drumul fiindcă lângă tine am cunoscut cele mai ameţitoare zboruri şi cele mai crâncene căderi. Lângă tine m-am destrămat şi m-am regrupat în mii şi mii de alte culori, şi forme, niciodată asemănătoare, niciodată cunoscute, reîntregite, recreate şi care m-au făcut să mă reinventez mai bună, mai frumoasă, mai adevărată, mai unică şi mai specială…

Prieten.

Prieten al sufletului meu.

Îmi permiţi să nu îţi dau drumul?

Îmi permiţi să am plăcerea asta vinovată de a nu te lăsa, de a te urma?

Pe parcursul timpului ne mai spargem, însă crăpăturile fiecăruia dintre noi nu fac decât să lase să se strecoare, şi mai clară, şi mai frumoasă şi mai puternică, lumina din care suntem creaţi.

cuplu

Prin tine mă definesc.

Prin tine mă recunosc. Prin tine îmi dau seama unde sunt şi unde am de ajuns. Învăţ.

Învăţ ce să NU şi ce să DA.

Dăuiesc.

Primesc.

Mă analizez.

Îmi răspund la întrebări.

Prin tine mă povestesc atât de firesc şi reuşesc, de fiecare dată când vorbim, să îmi pun ordine în idei. Cu tine curge totul şi comunicarea se încheagă simplu şi firesc.

Cu tine mă izbesc de stânci insurmontabile şi mă topesc în stări pe care nu mi le mai poate altcineva aduce.

Nu vreau să te las să pleci încă. Şi presupun că din sufletul meu nu vei pleca niciodată.

Tributari unul altuia, prin îngăduinţă şi ajutor, prin iubire şi pericol, prin neştiinţă şi căutare.

Însă numai noi suntem păstrătorii relaţiei pe care o avem şi azi, mai mult ca oricând, vreau să nu pleci, deşi peste mai puţin de o zi îţi vei lua zborul peste Atlantic şi distanţa se va reflecta în timpul a cărui menire e să nu te întâlnesc.

Ciudat, nu? Cum un simplu zbor ne face să ne simţim ca şi cum cealaltă lume, din care plecăm, aproape că nu mai există. Şi doar dorul e cel care îşi aprinde girofarul să ne arate ce am lăsat în urmă…

Guest post by Alexandra Şerban

Și tu poți scrie pe Catchy! 🙂

Trimite-ne un text încă nepublicat, cu diacritice, pe office@catchy.ro.



Citiţi şi

Soacră-mea

Dragostea doare. Nu, cea interzisă doare

Poate că nu vei fi primul, ultimul sau unicul ei bărbat

Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.


Nu rata urmatoarele articole Catchy!

Inscrie-te la newsletterul gratuit. Avem surprize speciale in fiecare zi pentru cititorii nostri.
  • Facebook
  • Twitter
  • Google Bookmarks
  • LinkedIn
  • RSS

Your tuppence

My two pennies

* required
* required (confidential)

catchy.ro