Nu am crezut că voi avea vreodată curajul să rostesc fraza de mai sus. Mi se părea că jignesc o generație întreagă și că iau în derâdere munca de decenii a feministelor. Mai ales că sunt o femeie cu studii superioare, capacități la limita bunului simț și perspective promițătoare.
Și cum aș putea tocmai eu sa mă abat de la drumul femeii moderne și să nu îmi doresc o poziție în top management sau un titlu de “antreprenor de succes”. Am crescut într-o perioadă în care femeile primeau șanse egale în România, în care trebuia să fii capabilă de lucruri mari și în care s-a clădit ambiția. Am văzut destul de multe filme și seriale americane încât să ajung să cred în imaginea femeii în costumul perfect, pantofii stiletto, geanta exagerat de scumpă și afacerea perfectă. Femeia aceasta modernă care nu are nevoie de un bărbat care să o țină în brațe sau să-i repare chiuveta, care nu își dorește decât aventuri pasagere menite să îi potolească hormonii și care amână copiii pentru o vârstă mai înaintată, punând mereu pe primul plan cariera.
Și, până acum câțiva ani, portretul părea atrăgător și eram gata să îl urmez, mai ales că “job”, “carieră”, “succes”, “excepțională” nu erau doar cuvinte pe care îmi plăcea să le rostesc, dar îmi erau și asociate. La un moment dat, am făcut, însă, o analiză pe text. Sau, mai exact, pe cuvânt. Iar concluzia nu a fost în favoarea top managementului. Oare mi-am dat eu seama că orele suplimentare nu sunt obligatorii? Sau că “job” e doar un job, care azi există și mâine nu? Am intuit oare corect că trebuie să muncesc ca să trăiesc și nu să trăiesc ca să muncesc?
Am realizat că orgasmul se obține greu pe scaunul de la birou, că niciun coleg nu îmi aduce ceai la pat dacă sunt răcită, că șefului nu-i pasă dacă am avut o zi proastă, iar paznicul de la poartă îmi spune “noapte bună” din obligație. Așa că, oricât de ciudat ar suna pentru o femeie modernă, aleg să mă concentrez asupra familiei. La urma urmei, e cea mai bună și durabilă investiție. Programul de lucru este, într-adevăr, haotic și îți ocupă cam toată ziua, în schimb profitul e cuantificabil în fiecare clipă. În albume, amintiri, îmbrățișări și un sentiment unic de împlinire. Iar un proiect de tipul “mini me” nu necesită numai planificare detaliată, asumarea riscurilor, un buget corespunzător, ci și o muncă asiduuă. Și pentru concepere, dar, mai ales, pentru creștere. Iată cel mai provocator brief pe care l-am primit până acum de la viață. Așa că trec direct la ședința de brainstorming.
Citiţi şi
Fata de zăpadă (poveste de dragoste cu final fericit)
Dragostea doare. Nu, cea interzisă doare
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
