Sunt oameni cu idei geniale. Sunt oameni de neînvins. Oameni a căror frumuseţe este imposibil de aşezat, prin cuvinte, pe hârtie. Oameni care, prin lucruri şi cuvinte simple, te marchează. Oameni care, pur şi simplu, te uimesc. Îţi schimbă cursul vieţii. Îţi modelează destinul. Îţi deschid ochii. Îţi oferă emoţii intense, zâmbete nemaiîntâlnite, stări euforice, linişte şi împlinire, speranţă şi încredere, blândeţe şi, din nou, zâmbete. Suntem miliarde de oameni pe o bilă. Dar, aşa cum stau lucrurile, trebuie să fii prea norocos să întâlneşti un astfel de om. Un om luminos, izvor al iubirii, sensibil, frumos.
Sunt, printre oameni, cel mai binecuvântat. Am întâlnit acest om. Este cel mai frumos suflet. Este suflet lipit de al meu suflet. Este un suflet liber. Zâmbeşte neîncetat şi preţuieşte fiecare clipă. Este mereu acolo unde trebuie să fie. Ştie tot ceea ce se întâmplă şi cum poate fi de ajutor. Este aproape şi ştie cum să fie aproape. Nu face lucruri mari, ci lucruri importante. În ceea ce face, fiecare act are o semnificaţie. Cu eleganţă şi cu iubire, are grijă de tot ceea ce mă înconjoară. Pare, în privirea şi în cuvintele ei, că este compusă doar din iubire.
Şi este un om genial. Un om genial cu idei geniale, cu o poveste genială. Natalie Portman spunea că “suntem învăţaţi să reţinem ideile, nu oamenii. Pentru că un om poate da greş”. Omul poate să plece din viaţă noastră. Poate să ne fie dor de om. Dar, cu trecerea timpului, se spune că îl vom uita. Însă ideea rămâne. Poate fi povestită, poate trăi în continuare şi se poate răspândi. Sunt martorul direct al puterii ideii, cuvintelor şi acţiunilor acestui om. Am văzut emoţii, am văzut perspective. Dar nu poţi săruta o idee sau o emoţie. Nu o poţi atinge, nu o poţi îmbrăţişa. O idee nu poate iubi, nu poate fi dezamăgită, nu poate spera. O poveste poate fi spusă mai departe, dar nu îţi aduce un zâmbet nou, ci ţi-l aminteşte pe cel trecut.
Nu de o idee sau de o poveste mi-e mie dor, ci de om. Acest om care mi-a fost stâlp necondiţionat. Un om pe care nu-l voi uita niciodată. Cuvintele ei sunt încă în inima mea şi nu voi putea uita impactul ei în viaţa mea. Nu-i voi putea uita ideile, nici cuvintele.
Nu voi uita omul şi ceea ce a însemnat pentru mine…
Citiţi şi
Atenție la clișeele „corecte politic” care manipulează votul!
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.