Din toate timpurile, de cînd este omul pe pământ, cu conștiință de sine, cea mai periculoasă joacă a fost și încă este joaca cu focul. Sub orice formă. Inclusiv joaca cu focul virtual…
Joaca cu focul, cel fizic, foarte real, poate avea consecințe imediate, cu mari dureri, sau consecințe în timp, prin incapacitatea de mai face ceva util pentru sine sau pentru cei dragi sau prin durerea continuă provocată de cicatricile închise sau încă supurânde. Atât cele ale trupului cât și cele ale sufletului. Cumplitele dureri…
Joaca cu focul virtual are însă și niște consecinte neașteptate. Tot ce scriem sau spunem în viața asta se înregistreaza undeva. În minte, inimă, suflet sau pe benzi magnetice, tot rămâne. Uneori complet, alteori incomplet sau deformat.
Ce spunem sau scriem în viața asta, gândit sau nu, cu intenție sau nu, poate omorî un om, poate băga un om în spital, poate băga un om în pușcărie, poate băga un om la balamuc. Sau poate ucide un sentiment. Orice fel de sentiment, de la altruism, compasiune, milă, afecțiune, tandrețe, până la crima de neiertat, uciderea iubirii.
Mereu m-am întrebat de unde ne vine ușurința și deseori, ușurătatea cuvintelor grele. Din superficialitate, aroganță, răutate, insensibilitate, imoralitate, lipsă de respect, lipsă de milă, lipsă de educație, lipsă de empatie? Eu cred că ne vine dintr-o mare nevoie de a supraviețui. Nu numai fizic, dar și ”in personam”. Dintr-o nevoie acută, înscrisă în gene, de a nu pierde cumva ceva: viața, sănătatea, bunuri, familie etc. Dar și din frica imensă ca nu cumva să cădem ”de proști” cum se spune în poporul ăsta, sau ”tiu lien” în bătrânul popor chinez.
Suntem mereu într-o competiție cu noi înșine pentru a ne dovedi mereu că suntem mai buni decât credem chiar noi, în forul nostru interior. Că suntem diferți de gloata din jur. Că este o eroare că ne-am născut Români, că de fapt trebuia să fi fost Austrieci. Că este o eroare că ne-am născut într-o familie modestă, că de fapt trebuia să ne naștem într-o familie vestită și bogată, dar ne-au încurcat asistentele de la spital eticheta de la mânuță, după naștere. Că suntem mai deștepți decât crede lumea, doar că de fapt suntem mai timizi, noi, așa…. Și lista poate continua la nesfârșit, că suntem niște maeștri ai scuzelor. Și câte și mai câte minciuni ne tot spunem, încercând să fim altfel decât ne-a lăsat Dumnezeu. Și atunci nu-i de mirare că ne vine foarte la îndemînă să dăm imediat vina pe celălalt, cel de lîngă noi sau chiar și pe cel mai departe de noi, când are “obrăznicia” să ne cărăbănească niște adevăruri pe spinare sau să ne toarne niște ”vorbe grele” așa, nitam-nisam, pe burta boală. Reacția imediată, mai ales la internauți, este să trântească scurt și vehement niște vorbe tari cu verbe tăioase, aflate la îndemână în orice ranița de soldat care se visează general. Să șocheze și să dezechilibreze adversarul încât să nu-și revină prea repede sau prea ușor. Și abia după ce am trecut dealul și nivelul de adrenalină a revenit la normal, încep fie remușcările (ce tâmpit am fost, ce dracu m-a apucat?!) fie necazul că nu i-am zis una și mai tare să-l usture ficații pentru eternitate (mă-sa era curvă și tac-su bețiv!). Dar uităm mereu că fiecare vorbă grea e picătură chinezească. Sapă și roade până ceva se rupe. Mai întâi în suflet. Apoi în trup, începând cu inima. Ceva ce uneori nu mai poate fi reparat.
Înțelegând aceste motive, am încercat mereu să nu spun vorbe grele, sau măcar să nu le spun cu acea încărcătură emoțională negativă îndeobște atașată. Astfel, am căzut în extrema cealaltă. A vorbelor ușoare. Uneori prea ușoare. A vorbelor frumoase, spuse din cap și nu din inimă. A vorbelor menite să provoace râs și bună dispoziție. Chiar și o anume ”încălzire spre încins” a stării de excitație emoțională.
Ei bine, uneori și aceste vorbe ușurele pot face cuiva rău, chiar mai mult decât vorbele grele. Așa că, respirați adânc înainte de a spune sau a scrie ceva. Gândiți-vă bine de cine vă pasă cu adevărat, cine este foarte important în viața voastră, în lumea voastră. Apoi, nu vă mai jucați cu focul!
Citiţi şi
Unde nu e iertare, de multe ori e pace
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
