Pașii care duc spre durere și, de ce nu, spre moarte.
Cum începe totul?
Simplu, fără să ne dăm seama, fără să realizăm că devenim complice.
Primul pas, în urma unui comportament deloc plăcut, e catalogat ca o ușoară irascibilitate.
„Se-ntâmplă! Nu toate zilele sunt bune” …zicem noi.
Al doilea e făcut din tonuri ridicate fără motiv. La fel, se-ntâmplă! „Toți avem nervii noștri.”
Al treilea se transformă în urlete ce-ți sunt destinate. Îți crapă timpanele. Treci și peste asta. „A fost doar un moment de furie. Nimic grav. Cu siguranță, își revine”.
Pasul patru e cel în care te împinge. Te pune la zid. Te imobilizează. Nu zici nimic. Tremuri și atât. Mintea ta încearcă să-i găsească o scuză: „Are dreptate! Nu trebuia să ies cu prietenele fără să-i spun!”.
Pasul cinci. Prima palmă. „Mi-a dat-o din dragoste.”
Pasul șase. Primul pumn. „S-a scăpat, n-a vrut!”
Pasul șapte. Te desfigurează. „Sigur am făcut ceva care l-a deranjat. Poate meritam!”
Pasul opt. Spitalul îți devine casă.
„A venit cu flori și prăjituri. A îngenuncheat lângă pat. Cu lacrimi în ochi și-a cerut iertare. Mi-a promis că nu mai face. L-am iertat. Îl iubesc!”
Lapte și miere… o lună.
Pașii o iau de la capăt. Istoria se repetă. Tu rămâi aceeași neputincioasă. El, același prepotent care te transformă treptat în victimă.
Unde este omul care te-a făcut să te îndrăgostești de el?
Este monstrul de azi.
Nu, dragile mele! N-o luați de la capăt! Iubirea nu e asta! Nu vă mințiți singure! Nu le motivați urletele și pumnii! Nu le găsiți scuze! Nu faceți decât să vă transformați viața în durere și lacrimi. Vă schingiuiți sufletul conștiente fiind. De ce?
Nimeni n-are dreptul să vă atingă! Nimeni nu e stăpân pe viața voastră.
Iubirea nu e umilință! Iubirea nu lasă vânătăi! Iubirea nu riscă vieți! Iubirea n-aduce moartea! Iubirea te unește, nu te leagă.
Pașii ei sunt făcuți din săruturi și îmbrățișări. Din dezmierdări și șoapte. Din lacrimi de fericire și bătăi de inimi la unison. Din înțelegere și respect. Din spațiu. Dintr-un pahar de vin roșu și-un trandafir ascuns la spate.
Nu vă lăsați orbite de iubire! Fugiți! Salvați-vă!
Viața e una, iubirile mai multe. N-au termen de valabilitate. Iubirea nu e produs la raft și nici cod de bare nu are.
Găsiți-vă puterea să renașteți și curajul s-o luați de la capăt. Aveți dreptul la viață! Alegeți să fiți fericite!
Și tu poți scrie pe Catchy! 🙂
Trimite-ne un text încă nepublicat, cu diacritice, pe office@catchy.ro.
Citiţi şi
Dragostea doare. Nu, cea interzisă doare
Ziua în care am divorțat de mama
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.