E noapte adâncă. În mintea mea. Afară, nici nu mai știu, uneori, la cum se rostogolește în ultima vreme timpul.
Cred că ochii mei strigă un DA pe care nimeni nu l-ar merita mai mult ca tine. Însă mintea nu se hotărăște și nu știu dacă o va putea face. Aștepți de ceva vreme un răspuns și vreau să mă asigur că nu-l vei primi vreodată. Mie mi-e bine așa. Nu-mi lipsește nimic. Poate doar curajul nebun de a opri timpu-n loc numai pentru noi doi.
Ești ultimul gând înainte de-a adormi și primul mesaj înainte de răsărit. Dar el e aici toată noaptea, cu brațele încolăcite-n jurul trupului care vă vrea pe amândoi deopotrivă. Mintea-mi zboară la tine pe tot parcursul zilei și m-amesteci printre hârtiile tale de pe birou, mă sorbi odată cu cafeaua de peste zi, dar niciodată cu cea de dimineață pe care ți-o pregătește ea în satinul șifonat de nopțile voastre fierbinți.
Ca doi adolescenți îndrăgostiți, ne întâlnim privirile la ora exactă pe tot parcursul zilei în care nu ne putem vedea. Aproape mecanic ne rezervăm minutele dintre :58 și:01, în care stăm conectați indiferent dacă tu ești în tribune încurajându-ți copiii la vreun meci sau antrenament sau eu pe peron, așteptându-mi studenții acasă. În weekend e cel mai greu, dar vine lunea și pentru noi luni nu înseamnă ziua aceea searbădă, pe care toată lumea o detestă. Pentru noi doi, lunea înseamnă iubire, multă iubire.
De ce-aștepți un răspuns când răspunsul e sentimentul care ne leagă atât? De ce ți-ar trebui alt răspuns decât cel pe care mi-l citești pe buze și mi-l simți prin toți porii atunci când ne întâlnim?
Ți-aș spune DA, căci ai fost și vei rămâne visul meu dintotdeauna, dar mi-e teamă că aș strica tot și de data asta n-am mai avea timp să reparăm. Suntem trecuți de mult de jumătatea vieții, deși prin vene curge același sânge de la 16 ani, când m-ai topit din priviri pentru tot restul existenței mele…
Ești atât de minunat și-mi dovedești zilnic că-ți meriți locul acela privilegiat în sufletul meu, dar aș fi tentată să te cobor de pe piedestalul pe care te-am așezat, știindu-te vinovat c-ai mototolit și-ai aruncat la coș rugămințile celor cărora le ești dator cu viața ta: copiii.
Ți-aș spune DA, îngenunchind tot ce-am clădit în viețile noastre, podidind cu lacrimi jumătățile noastre sfinte și binecuvântate, răsturnând principiile cu care ne-am pregătit copiii pentru viață.
Dar nu vreau s-o fac. Nu toate relațiile sunt menite să devină căsnicii. Și nu știu cum să-i răspund universului la o astfel de provocare. Cu mintea nu știu. Căci cu inima am făcut-o și-am încurcat bine de tot lucrurile…
Cred că-n loc de DA, o să-ți spun TE IUBESC ori de cate ori mă vei întreba ce-o să fie cu noi. O să-ți spun TE IUBESC și-o să te fac să simți asta până-n ultima clipă. Dar dacă n-a fost să fii al meu, niciun răspuns din lume n-o va face fără să ucidă premeditat suflete. Rănile se mai pansează pe ici, pe colo, dar crima îngroapă viețile de vii… Sper să-nțelegi ce noapte e-n mintea mea…
Continuarea poveștii de aici, aici, aici , aici și aici.
Guest post by Crys
Curaj, și tu poți scrie pe Catchy! 
Trimite-ne un text încă nepublicat, în format word, cu diacritice, pe office@catchy.ro.
Citiţi şi
Dragostea doare. Nu, cea interzisă doare
Poate că nu vei fi primul, ultimul sau unicul ei bărbat
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
