Când stai de vorbă cu Gabriela Tutungiu n-ai cum să te păstrezi serios pentru multă vreme. Lejeritatea cu care jonglează cu sensurile și vorbele trădează omul de publicitate. Fără fasoane și plină de umor, mi-a povestit cum a ajuns, pe un parcurs amplu (la propriu și la figurat), din lumea seducătoare a advertisingului în New York la manufactura de cosmetice bio în București, trecând prin Berlin și Noua Zeelandă. Ce a determinat-o să se oprească în plin avânt dintr-o carieră confirmată? Ce alchimie ne transformă constant viețile? De cât curaj e nevoie? Interviu cu o femeie a cărei aparentă fragilitate e contrazisă decisiv de strălucirea inexplicabilă a privirii.
Gabriela Tutungiu
Cum ai descrie, pe scurt, drumul tău profesional până anul trecut?
Începutul drumului profesional a fost un mare șut în fund de la mama, care se săturase să mă vadă în mijlocului patului cu o carte în mână (râde). Primul job a fost ca un duș rece cu spectatori care comentează și scuipă coji de semințe. Asta m-a mobilizat să caut ceva care să îmi placă și să mă motiveze. La începutul anilor ’90 oferta era super limitată. Am luat-o prin încercare și eroare. Prima dată când a contat a fost când am ajuns în radio. A doua oară, când am sărit din radio în TV, unde au început să curgă sucurile creative. Apoi a intervenit rutina. Crești, crești, până când, la un moment dat, nu mai vezi ce îți poate oferi. Ca să-mi largesc orizonturile și opțiunile, de data asta am sărit oceanul. După 7 ani în New York a urmat o revenire în București, dezamăgitoare, care a provocat o plecare la celălalt capăt al lumii, în Noua Zeelandă. De aici la Berlin, unde am muncit câțiva ani, și revenirea, pe alte baze și din alte motive, în România, unde sunt și acum.
Cum de te-ai săturat de perspectiva succesului la New York?
Pe scurt, cum eu eram încă săltăreață, când am ajuns la New York m-am dat cu capul de visul american, și după asta am căzut în fund. Ar fi trebuit sa-mi fie clar că nu am cum trăi visul american, eu venind din realitatea românească. Visul american e pentru americani. Realitatea a făcut alegerea în locul meu. Așa am ajuns studentă la 27 de ani în New York, la Fashion Institute of Technology, State University of New York, Secţia Advertising Design. Asta m-a sedus așa de tare – învățam chiar de la ăia care inventaseră publicitatea – încât m-a furat peisajul. M-am ambiționat atât de tare încât am terminat facultatea cu Summa Cum Laudae. Am muncit entuziast până am căzut lată, epuizată fizic și psihic, fără să-mi dau seama. Respiram advertising, tot ce vorbeam și făceam era publicitate, viața mea era serviciul meu, cu totul. Când mi-am dat seamă că e groasă treaba și că nu mai pot să-mi găsesc echilibrul, am revenit în România, să-mi ling rănile. Știi, când vrei la mami și vrei să te mângâie pe cap și să dormi o lună de zile până îți revii, și să te regăsești într-un loc prietenos, cunoscut.
Când ai avut prima dată semnalul că nu ești în locul care trebuie?
Când m-am trezit din visul româno-american, plus două povești: una cu un om și una cu un câine. Mai ales cea cu câinele. Omul era colegul de apartament. Conform contractului dintre noi, mai aveam de stat 2 luni acolo, numai că el scrisese eronat și mai erau de fapt două zile. Așa că m-am trezit homeless în New York. În grabă, m-am mutat la o prietenă, salvatoare de animale abandonate, majoritatea traumatizate de foștii stăpâni. Într-o dimineață, am ieșit să îmi beau cafeaua pe balcon și câinele dinăuntru nu m-a mai lăsat să intru în casă. Era unul mare și cam fioros, și mârâia urât la mine. Am rămas pe balcon, în pijama, cu cafeaua în mână, până seara. Erau maximum 16 grade afară. În aceeași seară, după ce am reușit să intru în casă, mi-am luat un one way ticket către București.
De obicei facem pasul în afara cercului vicios împinși de circumstanțe. Ce ți-a dat impulsul să schimbi de bunăvoie un domeniu pe care îl stăpâneai foarte bine cu unul total nou?
În Berlin mi-am dat seama că nu mai vreau să fac creație pentru publicitate. Advertisingul e ca o amantă super sexy și nesătulă care, atunci când transpiră și-i curg fardurile, îți arată zbârciturile și un rictus ingrat în loc de acel zâmbet fermecător de la început. Știi cum toată lumea se duce la bucătărie să-și facă un sandviș în pauza publicitară? Mi-am dat seama că eu sunt pauza aia. Și că vreau să mă întorc la familie, la viață. Pentru ei m-am întors, și pentru viața personală. Am intrat în pauza reală de publicitate (râde) după care am început să fac marketing în România. Și după asta m-am rupt de tot de domeniu și am început să fac cosmetice, voiam să fac cu totul altceva, în afara fustelor advertisingului.
Aparent nu există nicio legătură între creative concept din publicitate, marketing și mass media, pe de o parte, și activitatea ta de acum. Unii ar spune că e un downgrade. Ce le-ai răspunde?
Unii ar spune chiar că-s un loser; o inadaptată. Nu e un downgrade, e pur și simplu altceva, nu se poate compara una cu alta. E ca și cum ai spune că un sculptor e mai tare decât un scriitor. Trebuie să ai capacitatea de a sintetiza. Afli o gramadă de informații despre ingrediente și trebuie să ajungi să faci o formulă care să dea randament 100%. Apoi, toate ingredientele trebuie să fie în sinergie, produsul să facă ceva predestinat cuiva. Mi-e greu să cred că oricine poate face asta, nu e ca atunci când eram mici și făceam mâncare din noroi și frunze tăiate.
Totuși, prin ce scurtcircuit ai ajuns la creația de cosmetice? Să înțelegem și noi. Poate mai sunt oameni care vor să facă pasul în lateral, dar le e frică.
Au fost cel puţin două. Unul când n-am mai vrut să lucrez la stăpân, nici măcar într-o mini-corporație. Să fiu o rotiță oarecare într-un sistem oarecare care nu folosește nimănui. Mi-ar plăcea să pot spune că a fost o revelatie (râde). De fapt eram complexată că nu pot să fac nimic cu mâinile mele, mă refer la ceva care să conteze. Nu doar un goblen sau o ciorbă. Complexul ăsta, asociat cu dezamăgirea de a nu găsi un șampon bun pentru părul meu timp de câțiva ani, de când începusem să folosesc produse bio, a dus la un proces inexplicabil și inconștient de reorientare profesională.
Cum au reacționat apropiații tăi când te-au văzut ieșind din seducția advertisingului și punând mâna să faci creme, parfumuri și șampoane? Câți te-au certat, câți te-au încurajat?
Hehe! De la „auăleu mamă, și ce te faci la pensie” până la „du-te naibii, tu vorbești serios?”. Am auzit de toate.
De obicei suntem vulnerabili la reacțiile celorlalți, mai ales când facem primii pași, riscanți și timizi, pe teren necunoscut. Cum ai făcut față, emoțional, la început?
N-am făcut față emoțional la nimic. N-am stat să despic firul în patru nici cu mine nici cu altcineva, pur și simplu am pus mâna și am făcut lucrurile. Le-am testat mai întâi pe mine, pe urmă pe prietenii mei. Care au fost dornici să încerce și să mă susțină.
Care a fost cea mai frumoasă primire făcută unui produs creat de tine? Ce ți-a spus omul?
Cred că cea mai frumoasă e când omul care a folosit ceva făcut de mine a primit la rândul lui complimente pentru o schimbare vizibilă. De la cineva care nu cunoștea sursa schimbării. Asta îmi confirmă că nu e un efect placebo, că fac ceva real. Ah, și sms-ul ăsta: “Good morning – amazing products: feel, taste, smell. Miraculous works of passion, dear Gabriela! Tks & tks hooray. Have a pleasant day”.
Nu creezi decât personalizat, nu ai produse pe stoc. De unde decizia asta?
Asta a fost problema cand îmi cumpăram eu produse bio: că sunt adresate general, și nu vedeam niciun efect, indiferent cât ar fi costat. Am realizat ca n-ai cum să te dai cu o cremă generică și să aibă vreun efect pe tine, care ești unic. În al doiea rând, un produs cosmetic bio, cu ingrediente 100% naturale e ca o mâncare bună, trebuie să o mănânci repede, că altfel se strică. Serios, majoritatea ingredientelor poți să le și mănânci, liniștit (râde).
Ai aflat lucruri noi despre oameni de când amesteci parfumuri și esențe cu gândul la cel/cea căruia/căreia îi e destinat produsul cosmetic?
Oho! Pe negativ, mulți oameni cu boii duși de-acasă. Cea mai tare a fost o femeie trecută bine de 50, care se descria ca neavând riduri și probleme speciale. Necunoscând-o – nu-mi spusese nici vârsta – i-am făcut o cremă tocmai bună pentru cineva până în 30 de ani. Pe pozitiv, felul în care oamenii se confesează despre problemele lor, cum devin vulnerabili și sinceri când își spun păsul, cam ca la doctor. Ah, și efortul pe care îl fac atât cunoscuții, cât și oamenii cu care nu m-am întâlnit niciodată, de a mă promova și susține, după ce au testat produsele.
Te consideri curajoasă? De unde vine curajul?
Mai degrabă inconștientă. Dar nu idioată (râde). Vorba albanezului „if you want something in life, reach out and grab it” (dacă vrei ceva de la viață, întinde mâna și ia-ți).
Chimie sau alchimie? Pe care pariezi și cum te orientezi când lucrezi la un produs?
Hehe, păi chimistă nu sunt, deci ce mai rămâne?
Ce poate face și ce nu poate face un produs cosmetic bio de calitate, față de unul din comerț?
Face tot ce promite produsul bio din comerț, dar se și tine de cuvânt. Fiind un produs total natural, conservat natural și cu ingrediente active în procentaj maxim, are efect imediat și vizibil. Ce nu face: nu îți îndreaptă deviația de sept.
Arăți surprinzător de copilă la 41 de ani. Cum ai făcut, cum faci?
Beau, fumez și pierd nopțile (râde).
În ce măsură te-a transformat experiența ultimului an?
Am realizat că nu merită să ne pierdem timpul cu nimic altceva în afară de oamenii pe care-i iubim și lucrurile care ne fac fericiți.
Lucrurile bune vin la cel răbdător?
Mda… eu nu cred că am această calitate. Sună bine, mi-ar plăcea, dar acum cred că lucrurile bune vin la cel care și le dorește.
Ți-ai găsit vocația?
Asta sună ca și cum m-ai fi întrebat dacă mi-am găsit perechea (râde). Așa cum nu cred că avem doar un suflet pereche, nu cred nici în a avea o singură vocație. Asta este una din ele; nu știu ce va urma.
Citiţi şi
“Sunt într-un proces de dezvoltare personală.” Sună COOL, nu-i așa?
My Policeman – Povestea tragică a dragostei interzise
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
