Foarte multe lucruri mi-au ajuns la ureche, de-a lungul vremii, din cabina de probă alăturată.
Tu stai cuminte în cabina ta, ai destulă treabă, probezi munți de haine care de-abia au încăput pe umerașe și, dintr-odată, din cabina din stânga se aude o mamă care-și întreabă copilul la telefon, îngrijorată, dacă a mâncat. Și ce. Și dacă a venit bona. Alteori, în cea din dreapta, se află o domnișoară care are întrebări scurte, Pe bune, fată? Chiar așa?, ca apoi să lățească un haios Nu pooot să creeeed!
Cel mai mult îmi place când, în timpul probatului, se cântă. Mi se pare superfain. Femeia e veselă sau își dorește să fie veselă, că de-aia a ieșit, nu?, ca să spargă niscaiva bani, dacă e bal, bal să fie… Ultima dată, mi-am încetinit mișcările ca să stau mai mult în cabină, pentru că, alături, o voce minunată de Nina Simone cânta de mama focului (am și pândit-o apoi și am văzut că semăna, o, ce frumos…).
Dar cel mai interesant a fost totuși când, în cabina de alături, nu de probă, ci, altfel de cabină, știți voi, o doamnă vorbea la telefon cu. Știți voi.
Nu se poate! Am băut eu câteva pahare că doar e sărbătoare, da’ nu poate fi! Cum? Pe bune?
De emoție, nu mai nimeream să fac ce trebuia să fac, mi-am ținut chiar și respirația – stupid, știu -, ca să mă prind dacă era adevărat că auzeam ce auzeam. Nu făceam un efort foarte mare, alături doamna nu vorbea în șoaptă. Dimpotrivă. Am fost martoră involuntar, ca să zic așa.
…Să nu crezi că nu am văzut cum te uitai la ea… și ai și sărutat-o pe gură, am văzut, puteai s-o săruți doar pe obraz, știi că nu-mi place să văd asta. Și ce dacă e soția ta… …mi-am pus și portjartierul ăla șmecher pentru tine, da, ăla… Uite, pe bune, nu mă provoca, îmi fac o poză și-ți trimit, acum o fac, pe bune… Tu nu-nțelegi că nu pot să te văd cu ea? Ai zis că… Bine, fac poza și vin, pe bune, nu mă mai enerva…, da’ nu pot să mai stau cu voi la masă atâta…, nu-ți face tu griji pentru al meu…, e treaba mea asta… și ai zis că gata, acum o să fim împreună… Ce? Eu nu sunt aici cu el?, da’ nu-mi pasă…
Terminasem ce-aveam de făcut, voiam foarte tare s-o văd pe doamna atât de îndrăgostită de un bărbat care sărutase pe gură pe altcineva, nu pe ea. Scenariul din mintea mea era complet: sunt două cupluri, probabil prieteni de-o viață, ei sunt aici la evenimentul ăsta împreună, și ea are afaceri neterminate cu cel care nu-i e soț… Oooo, cât de tare!
… În dreptul lavoarului erau însă multe femei. Unele își corectau machiajul, altele își spălau mâinile sau își studiau coafurile. Vreo două își odihneau picioarele scoase pentru o clipă din pantofii incomozi. Una își făcea un selfie. Alta își schimba dresurile… Of, tare aș fi vrut să știu are e prietena cu care fusesem, pentru câteva minute, vecină de cabină. Erau prea multe, iar mai devreme ratasem momentul ieșirii sincronizate din cabine. A, stai, cineva își schimbă dresurile. Întorc privirea, nu-mi dau seama prea bine, dar parcă are acum ciorapi cu portjartier.
…Nu mă puteam uita la infinit, așa că am părăsit toaleta doamnelor și m-am întors în sala în care lumea petrecea, dansa, râdea etc., știți voi.
N-am putut să scap toată noaptea de cuvântul amantlâc, nu știu de ce. O vreme am fost ochi și urechi, aș fi vrut să-mi identic sora chinuită de o iubire împărtășită nemulțumitor. Filmul din mintea mea continua, scenariul se scria singur. Mintea mea voia să vadă cum reușește să facă slalom printre atâția oameni, soțul propriu, soția celuilalt etc. Oare cum se descurcă? Cum se face de ajuns să iubească pe cel bun prieten de familie? Aș fi vrut s-o ajut și nu știam cum. Dar dacă în cabina alăturată nu aș fi fost eu, ci soția celuilalt, rivala, să zic așa? A fost neatentă, când a vorbit așa de tare într-o cabină de toaletă sau a renunțat la precauție? Nu-i mai pasă sau nu se poate abține? Crede oare că există o solidaritate a femeilor? (Aici eu am mari îndoieli…, am prieteni mai mult bărbați…) Mă întrebam câte nefericiri mascate există în familiile acelea două, prietene, de altfel. N-am știut ce să-mi răspund. Nici măcar nu-mi venea să cred că am auzit ce am auzit.
Acum mă gândesc că nu am auzit nimic, de fapt. Că de vină a fost doar mintea mea înfierbântată de scenarii romantice. V-am zis că băusem două-trei pahare în plus… Ce vă zic acum e doar ce poate apărea în imaginația unei femei încălzite de vin.
Chiar și-așa, nu-i rău să fim precaute. Să fim atente la ce zicem prin cabine, zic. Și să ne găsim o variantă mai puțin tensionată de fericire, poate. Dar nu mă luați în seamă. Băusem câteva pahare în plus, dar asta știți deja.
Pe Ohara o găsiți întreagă aici.
Și tu poți scrie pe Catchy! 🙂
Trimite-ne un text încă nepublicat, cu diacritice, pe office@catchy.ro.
Citiţi şi
Mesaj pentru prietenii și cunoscuții tăi de la… scumpa ta amantă
Îl aștept pe Moș Crăciun. Ca în fiecare an din ultimii treizeci
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
