Te-a pus dracu’ să te sui la mine în maşină? Şi eu mă sui la volan? Înainte să bag cheia în contact, acordă-ţi o şansă şi dă-te jos. Dacă ai apucat să îţi pui şi centura de siguranţă, prietene, ești pierdut! Ştii ce înseamnă: ”Hai să mâncăm o plăcintă cu brânză sărată!”? Un drum până în Sinaia, la o cofetărie uitată de timp (alt loc nu ştiu).
Ultima poveste a început banal, ca de obicei. Vară, cald, maiou, haine flu-flu. Aveam o lucrare pe care trebuia să o execut, la Iași (eu plecând din Bucureşti). Ce idee am? ”Hai să îmi iau copila cu mine!”
Ca să ne înţelegem, eu, când șofez, șofez, nu împing maşina. La cât suntem noi de drăgălaşe, împărțim muzica şi cu partenerii de trafic. Pentru a crea condițiile optime , deschidem geamurile. Toate. Şi tot încercăm să înţelegem cum nu ne iese coafura din reclamă. Reclama care îţi arată cum te sui în maşină cu părul proaspăt spălat și te dai joi cu el perfect coafat. Nu ne-a ieşit până acum. Mai încercăm.
Plecam aşadar spre frumosul târg al Ieşilor, executăm una bucată lucrare, și seara o luăm spre casă. Teoretic. N-am ce face și-o întreb pe mândra:
– Ma, mergem la mare?
Pe sistemul ”aşa mamă, aşa copchil”:
– Uraa!!! Hai!
Muzica e cu noi, benzină în rezervor, GPS care ne-a băgat pe un drum ciudat, noaptea negră… Evident, indicatoare lipsă. Alte maşini, nu. În creierii nopţii, ne opreşte poliţia_
– Bună seara, sunt… de la Poliția de Frontieră. Unde mergeţi?
– Hait! Care frontieră? Că noi vrem la Mamaia.
– Sigur? De unde veniţi?
– Iaşi!
– Văd ca aveţi GPS! Sau vreţi să îi arătaţi copilului ţara sau nu e updatat, că aţi ales cel mai lung drum care există.
– Nu-i problema! Noi savurăm plimbarea (savurăm pe dracu’, că începuse copila să se panicheze).
După vreo… multe ore, ajungem la Brăila. Nu mă întrebaţi pe unde, că nu știu. Cică putem ajunge la Mamaia, dacă trecem cu bacul, da’ asta mâine dimineaţă.
Ce să faci? Hai să căutăm un hotel-motel-bordel. Să ne amintim că eram îmbrăcate de vară, adică flu-flu, da? Era de acum ora 2.00 AM. Nu că oferta de gen e foarte bogată, dar la ora aia nici nu puteam să sun un prieten. Intrăm în primul… ceva și cerem o cameră.
– Bună dimineaţa! Am dori și noi o cameră.
– Da, e… x lei – ora.
– Cum pe oră? Noi vrem să dormim toată noaptea. Până dimineaţă.
– A, adică vreți toată noaptea.
– Mă, eşti cu capu’? Îs cu copilu’ de mână, deşteapto!
Eu mă uit la copil, copilu’ la mine şi ne punem pe râs. Şi râdeam ca nebunele. În afară de poşetă, noi aveam doar un urs de pluş în braţe. Nu tu bagaj, nu tu nimic.
Vine dimineaţa, hopa în maşină, hai să ne suim pe bac.
– Mă, noi ne suim cu maşina pe fiarele astea ruginite?
– Da,da!
– Ești sigură? Uite cum zdrăngăne!
De notat: să plimb kindera cu tramvaiul, troleibuzul şi alte zdrăngănele, că uite, habar nu are.
Traversăm şi hai la drum. De acum era lumină, soare, ba chiar am găsit şi indicatoare rutiere.
Mamaia am zis? Mamaia să fie. După ce am descoperit că maşina poate rula şi cu 20km/h şi că locurile de parcare sunt marfă de contrabandă, am cotit-o spre localităţile înşirate de-a lungul Mării Negre. Şi mergem, şi mergem, din loc în loc, din localitate în localitate, negăsind niciun loc de parcare-cazare. Deja se dusese tot feng shui-ul.
Se pare că, totuşi, stelelor le-a fost milă de noi şi am gasit un loc de parcare pe plajă. Cum care plajă? La Vama Veche. Ce căutam acolo? Apa mării, evident.
Sărim din maşina fix în apă. Ieșim din apă şi mă-ntreabă miss:
– Ma, oamenii aştia de ce nu au costume de baie?
Ei bine, conform tuturor legilor lui Murphy, noi eram pe plajă, la nudiști. Îmbrăcate. Adică aşa cum ne-am dat jos din maşină: cu rochii lungi şi largi. No, acu’ înţelegeam de ce se holbau la noi oamenii care se bronzau perfect, everywhere. Ştii senzatia aia care te face să-ţi doresti ca ochelarii de soare să fie mari și foarte mari, să te poţi ascunde în spatele lor?
Ca o mamă responsabilă ce se presupune că aş fi, am luat copilu’ de mână, spunându-i că e timpul să căutăm un loc unde să dormim la noapte.
Ideea? Perfectă! Realitatea: ne scuzaţi, nu mai avem locuri.
Ce mama naibii fac? Noi suntem învăţate cu fiţe și figuri. Cortul este chestia aia în care dormi în mijlocul casei, nu pleci cu el afară. Să mai aud eu pe cineva că îmi mai spune că sunt maniacă cu organizarea şi că vreau să ştiu dinainte ce, cum, unde şi în ce fel.
Stăteam amarâtă la o terasă, rugându-mă la Zeul inspiraţiei. Aiurea! Cred că era în apă cu fi-mea, că l-am aşteptat degeaba.
– Ma, hai şi tu în apă, că e suuuper! Uite ce frumos apune soarele. Oare când răsare, iese din apă?
Deci, orice modalitate de a-i spune că plecăm a fost tăiată de la rădăcină.
Caut în geantă banii să achit sucul și dau de cheile de la maşină. Le pun pe masă şi ele cad. Mă aplec să le iau și iar imi scapă printre degete. Dau să le pun în paporniţă si le pun pe lângă. Clar, am început să mă nervozez. Tot îmi săreau în mână minunile de chei. Într-un sfârşit, mă luminez: bingo! Am găsit!
O să continuăm aventura dormind în… portbagajul maşinii. Rabatăm scaunele din spate, mutăm bormaşina şi schela pe scaunul din faţă, împachetăm hainele pe care le avem sub formă de pernă, şi gata.
Munca de echipă a funcţionat, mândra mea amintindu-şi de o fază similară din filmul Pursuit of happiness (când protagoniştii au dormit într-o toaletă publică). Am stabilit şi că o să admirăm răsăritul împreună.
Da, super aţi zice. Numai că noi suferim de frig, iar noaptea aerul e proaspăt, chiar și cu geamurile închise. Night shopping session: hai să cumpărăm nişte prosoape. Atmosfera mirobolantă: aşa fain cântau unii la chitară până pe la 4 juma’…
Am prins răsăritul aşa cum ni l-am dorit: fix 7.00. Ne-am luat o cafea/ciocolată caldă, ne-am suit pe botul maşinii – hotel şi am ascultat marea.
Senzatia: priceless! Vă jur că nu am văzut în viaţa mea un copil mai fericit.
Buget: 20 lei prosop, plus 3 lei cafea, plus 2 – pizza, plus 4 – cola = mult mai puţin decât o masă la un restaurant în București. Bine, adăugăm şi benzina. Şi tot dă cu minus.
Amintiri şi senzatii: stoc pentru o viață.
Recomandare: din când în când e bine să ieşi din ce ştii. Te poţi chiar surprinde și redescoperi.
Concluzia: nu te sui cu mine în maşină că nu ştii pe unde ajungi.
Pe Gabriela o găsiți și aici.
Citiţi şi
Comanda de mâncare în Popești-Leordeni e mai simplă ca niciodată! Vezi meniul Qzeen
Zavaidoc: iubire și muzică în anul 1923. Un roman insolit, semnat de Doina Ruști
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
