Când i-am spus că nu există relaţia perfectă, mi-a râs în nas. Îngăduitor.
– Ba da, a mea!
M-aș fi bucurat ca ea să fie excepţia care confirmă regula, însă mă îndoiam profund. Ştiam ce ştiam – nu ceva anume despre relaţia ei, ci despre relaţii, în general. Despre oameni, iubire şi tentatii. Ne-am despărţit, fără să ne fi schimbat niciuna părerea. Ea s-a întors la relaţia ei perfectă, eu, la cinismul meu cotidian.
Şi nu am mai reluat subiectul vreo doi-trei ani. Până când primesc un telefon disperat. Era ea, jumătatea sigurei relaţii perfecte din lume. Plângea şi râdea în acelaşi timp. Mi-a fost teamă ca nu cumva să fi depăşit graniţele rezonabilului, deşi o ştiam echilibrată. Bănuiam şi motivul pentru care era atât de zdruncinată. Şi nu, nu i-am aruncat în față acel infam „ce ţi-am zis eu”, ar fi fost inutil. Îmi părea însă rău că avusesem dreptate, deşi, în realitate, nu mă îndoisem nicio clipă. Fusese doar o chestiune de timp.
Mi-a povestit că trece printr-o dramă despre care nu a avut curajul să povestească nimănui, însă nu mai poate să tacă, deja i-a ajuns cuţitul la os. În plus, tărăşenia pe care tocmai o regizase se cerea împărtăşită negreşit. Mi-a zis că de câteva zile şi-a luat concediu medical, că nu mai poate face faţă la serviciu. Este când exaltată, când depresivă. Şi asta pentru că inevitabilul se întâmplase şi jumătatea sa perfectă se combinase cu o colegă de serviciu. Banal, nu? Ea aflase întâmplător şi, prin prieteni ai prietenilor, cu migală diabolică, adunase detalii peste detalii. Confruntarea încă nu avusese loc. Dar, seara trecută, îi jucase o festă pe cinste, aşa că acum nu ştia dacă să plângă mai întâi şi apoi să râdă, sau invers.
Aşadar, el o anunţase că „are o şedinţă, ceva complicat cu nişte colaboratori noi, cu nişte calcule de venituri – de parcă ea era atât de proastă încât să nu știe că asta se rezolvă simplu, pe net – şi-şi luase tălpăşiţa. Cum aflase deja unde se desfăşurau „şedinţele”, cu ochii pe ceas şi cu telefonul în mână, calculă fără emoţie timpul necesar ca el să ajungă la destinaţie şi să se „încingă”, după care începu să sune. Se aştepta să-i fie ignorate primele apeluri, aşa că se înarmase cu multă răbdare. Ştia că nu-şi închide niciodată telefonul, mai ales când este la „serviciu”. Îi răspunse la al treilea apel cu o voce schimbată, ușor gâfâită. Doar ca să nu-i dea de bănuit, știa. Şi atunci, îi dădu vestea bombă – pe mama lui o luase salvarea, acum o anunțaseră şi pe ea. Desigur, că el avea să sune, să verifice, însă telefonul soacrei prietenei mele se odihnea cuminte la ea în geantă, avusese grijă să-l „împrumute” cu o zi înainte, urmând să i-l restituie a doua zi, tot fără știrea ei. Cum obişnuia să rătăcească lucrurile prin casă, dispariţia de o zi a mobilului era cât de poate de normală în ochii bătrânei.
Urmarea? Cu pantalonii în vine, adulterinul a tăiat-o de la „şedinţă” şi toată noaptea şi-a căutat mama prin spitalele din oraș. O suna din când în când pe prietena mea, pentru mai multe detalii, iar ea, plângând de grijă, îi dădea informaţii tot mai derutante. Într-un final, s-a întors acasă, frânt, devastat, disperat şi, cel mai probabil, neîmplinit nici la capitolul amor clandestin. Prietena mea calculase totul la milisecundă!! Se prefăcu că îl ascultă, apoi, privindu-l în ochi, cu tot curajul adunat de furia ndreptății de a-i fi fost dărâmat însuși fundamentul vieții ei – l-a pus în faţa faptului împlinit. I-a arătat telefonul maică-sii pe care el îl înroşise cu zeci de apeluri, i-a spus că ştie ce fel de „şedinţe” are el şi cu ce c*rvă de la serviciu s-a încurcat şi l-a poftit afară din casă.
Iar el plecase cu coada între picioare, umilit, descompus și șocat, în timp ce ea deja îmi forma numărul. Se simţea răzbunată şi îndurerată în acelaşi timp. Se gândea, desigur, la divorţ. Eu m-am ferit ca de foc să-i dau vreun sfat, însă am râs şi am plâns împreună cu ea. La sfârşit, a ținut să precizeze, de dragul corectitudinii, „Ai avut dreptate. Nu există…”
Citiţi şi
Ziua în care am divorțat de mama
“Sunt într-un proces de dezvoltare personală.” Sună COOL, nu-i așa?
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
