GREVA ȘI REFUZ SĂ INTRU LA CLASA!
De mâine refuz să intru la clasa și declar grevă! Nu intru la ore până când nu se da o lege, că noi, umilele și blamatele cadre didactice, să fim protejate de impulsuri, ieșiri, injosiri, acuze nefondate și alte forme de altercații cu părinții nemulțumiți, care ne demolează și demoralizează.
Trăim vremuri cumplite, suntem îngropați în hârtii, muncim cu clase numeroase și facem eforturi enorme, ratând lucruri esențiale pentru propria persoană. DE CE? Dascălul are doar îndatoriri și obligații! Trebuie să fie diplomat, chiar dacă îi scuipi în față aberații, trebuie să fie răbdător chiar dacă are de-a face cu copii agitați, cu deficit de atenție, extrem de alintați, și colorat spus, cu o personalitate puternică, sau cu părinți puși pe harță, veșnic cu dreptatea în buzunar, amenințând cu presa sau televiziunea. Zicem ceva? NU! La școală n-ai tabletă, tv-ul și telefonul atât de îndrăgite și utile programului de acasă. Datorită lor, acasă nu fac mizerie, nu deranjează, nu pun întrebări… nu stresează.
La școală îi înveți și formezi și deprinderi pe care un copil ar fi trebuit să le aibă din familie. Te dai cu fundul de pământ, cu capul în jos, îți neglijezi familia, decupezi, lipește, pictezi, ornezi, realizezi decoruri, triezi de gripă (deși nu ești specialist), închei nasturi, legi fulare, dai apă etc ( fără să fie în fișa postului). De ce? Că iubești copiii, că iubești ceea ce faci.
Dar cu respectul?
Să-l citez pe Moș Ion Roată, cu rușinea pe care o simți când din orice se zburlesc părinții ce facem? Cine ne mângâie și vindecă rănile sufletului, al orgoliului după ce primești nemeritat inepții? RESPECTUL e sublim, dar lipsește cu desăvârșire.Niciodată nu m-am simțit zilier pe moșie, ca acum. Părinți cu o lupa uriașă, care vânează orice mișcare, care urmăresc orice conotație a oricărui cuvânt, pe care nu-i mulțumește nici Dumnezeu. De ce să lucrez așa? Nu am un spor de suportat mofturile nemultumiților, nici vreunul pentru aroganță, bârfele și inepțiile unora. Ba mai mult, nu am voie să mă plâng, pentru că nicio lege nu mă apără. Nu am voie să fiu nemulțumită și să-mi exprim nemulțumirea pentru că întru în gura târgului și sunt un subiect de bârfă, care pune o pată urâtă pe obrazul școlii unde profesez și apoi sunt etichetată că fiind un dascăl îndoielnic pregătit.
Dascălul trebuie să fie mai ceva că Dumnezeu, trebuie să fie perfect, perfect. Să suporte totul cu stoicism și să muncescă până cade în brânci, bun de pus în icoană să se închine lumea la el. Să nu aibă mândrie, să nu aibă orgoliu, să nu aibă durere, să fie apt la orice oră din zi și din noapte, cu zâmbetul la purtător, un erudit umil… N-am zis eu? Un Dumnezeu mai mic. Iaca nu sunt! Sunt om și am mândrie și sentimente și orgoliu, ca orice muritor de rând. Mă doare și plâng, și mă zbat și mă macin, și greșesc uneori și mă străduiesc să mulțumesc pe toată lumea, încerc din răsputeri să îndrept orice greșeală sau să o evit.
De ce nu se înțelege că luăm același salariu și cu și fără maria-sa copilul suprem al dumneaei/lui? Dacă are o problemă și încerci s-o repari, imediat reclamație că ai ceva cu al dumisale copil. Dacă nu-i place o porecla de ren, într-o diplomă haioasă, te acuză de bullying emoțional. Dacă îi trimiți declarația de redirecționare a 2% din impozit în Asociația părinților te acuză de fraudă politică!
Părinții cu bun simt și respect pentru dascăl, pentru școală în genere, încep să fie rara avis.
De ce stă lângă ăla? De ce a recitat doar 2 versuri? De ce n-a fost zână/prinț? De ce i-ați dat acadea de măr, că voia de cireșe?
Unde Doamne, iartă-mă! a ajuns învățământul asta? Da! După 30 de ani la catedră, NU mai vreau să intru la ore! NU mai vreau să mă jertfesc pentru copilul tău! NU mai vreau să fiu lup, spiriduș, vrăjitoare, mama, asistență, NIMIC!
NU MERIȚI ! Nu meriți, că nu știi să prețuieșți valoare muncii, valoarea eforturilor, orele de nesomn! NU prețuieșți nimic! Totul ți se cuvine, copilul tău e miezul lucrurilor, iar tu, părinte nerecunoscător, te crezi Dumnezeul dascălului. Îi vorbești ca unui idiot, îl privești de sus, îl bârfești, îl compari, îl umileșți și-l reclami. Că dacă te duci la ISJ sau la MEN stau în poziție de drepți toți. Habar n-au că nu vii la ședințe, că nu vii la ore de consiliere, că nu accepți ședințe de consiliere pentru copilul tău, că-ți faci treaba de părinte cu 1/4 de normă. Nu sunt plătită să mă umilești tu, asta să-ți fie clar! Nu mă interesează scuzele ce vin apoi, ele nu-mi spală ,,rușinea și onoarea”, nu-mi liniștesc zbuciumul.
Pare nereal? Știi că și dascălul e om? Că se perfecșionează mereu, că studiază, că face tone de hârtie, că-și îngroapă mama/ tată , dar vine în roșu și cu zâmbetul pe buze la școală. Te interesează că e în concediu sau e timpul lui liber? NU! Îl suni când ai chef, cum ai chef, pentru că TU ești Dumnezeul lui, și ai drepturi peste drepturi. Dacă nu zâmbește, îl acuzi că al tău copil a venit nemulțumit.
Află, părinte nemulțumit, că orice copil are dreptul să fie trist, nemulțumit, obosit, plictisit! Trebuie să știe să piardă, să-și recunoască slăbiciunile, defectele, să primescă sfaturi, să le și accepte.
Știi de câte ori au mâncat copiii mei conserve, pentru că mama lor avea de făcut planificări, avea de lucrat la fișe, decupa, lipea pentru bucuria copilului tău?
Știi la câte serbări sau excursii dascălul cânta, dansa, era alături de copilul tău, iar în inima lui era o furtună, că avea mama la reanimare intubată?
Adevărat! Nu e problema ta! E a dascălului, a priorităților lui! Pentru el, prioritar a fost copilul tău, părinte nemulțumit, dar nici măcar asta n-a contat. N-a contat că toți copiii sunt tratați la fel, n-a contat că nu se întârzie, nu se lipsește, că se muncește susținut și responsabil.
Tu nici măcar nu stai să analizezi , să te gândeșți la eforturile făcute. Nu-ți convine ceva, arunci cu pietre, că ai tu sentimentul că ai fost privat de vreun drept, iar copilul tău de vreo fericire.
Dascălul nu e clovnul plătit de stat să-i aducă fericirea pe care tu acasă i-o suplinesti cu daruri și timp pe laptop, e omul care trudește, care-l face să descopere lumea pas cu pas, și nu-i simplu deloc. Tu îl pedepseșți și-i iei telefonul/tableta, eu n-am nicio măsură coercitivă. De cele mai multe ori îți fac și treaba ta.
Află că nu sunt obligată să aștept să fiu bătută, lovită la fund sau înjunghiată cum se practică în școlile româneșți. Măria-ta, părinte nemulțumit, ai și îndatoriri și sarcini. Când copilul ia note bune: e deștept copilul, când ia note proaste are dascălul ceva cu el. Să-ți fie rușine! Mare rușine! Îi luăm fără dinți, fără să știe să scrie să citească, să scrie, fără multe abilitități și deprinderi și-i modelăm oameni cu adevărat, iar tu stai și cârcotești și bârfești și reclami! RUȘINE!!!!!
Pentru tine, părinte nerecunoscător, stau în grevă, îmi pun școala în bârfă și pe mine de asemeni, dar nu mai intru la ore până nu se iau măsuri, până nu avem legi care să ne protejeze.
AI CEVA ÎMPOTRIVA DASCĂLULUI? SOLICITĂ O ÎNTREVEDERE CU MANAGERUL, CONSILIERUL ȘI DASCĂLUL. Nu te duci tu și te dai creț și spui inepții. Nu te duci tu și discuți munca, tactul și priceperea profesorului la cumetrie, la piață, la moară. NU EȘTI EVALUATOR DE COMPETENȚE PROFESIONALE, părinte nerecunoscător! Că să fie în fața copilului tău , dascălul a trecut prin furcile caudine. A dat n examene, a făcut practică pedagogică, a învățat și continuă s-o facă, pregătindu-și demersurile didactice zi de zi, că doar nu-i cresc fișe în geantă și scenariile didactice se scriu singure?!
Tu ești cel care l-a întâmpinat pe Iisus cu finic și apoi a ales un tâlhar să fie eliberat! Tu ești cel care face mutații pentru tine, pentru binele copilului tău, nu pentru dascăl și apoi tratează dascălul ca și cum i s-ar fi făcut lui o mare onoare. Tu ești cel care la debutul școlarității vii umil, cu teamă că dacă nu face față copilul, apoi după ce dascălul își dă sufletul și-l ajută să dețină achizițiile fundamentale, te crezi suveran și-l tratezi ca pe un zilier. Tu ești cel ce-l perie pe dascăl și-i oferă o floare, ca apoi să-l discuți peste tot că s-au strâns bani de 8 martie, de Crăciun pentru Doamna/Domnul. Nu vreau darurile tale! Nu vreau nicio atenție, nu le-am vrut niciodată, le-am primit că am zis că e un gest de recunoștință, dar tu nu știi ce e aia recunoștință. Tu știi să te duci la director și să spui că am ceva cu copilul tău, să te duci la manager să mă acuzi de fraudă politică cu declarațiile de redirecționarea 2%, să mergi în excursii și să te mofturești că nu te duc la restaurant să mănânci, sau să anunți alți părinți că al său copil care plângea i-a zis doamna că-s mofturi, umilindu-l, fără să subliniezi cât de multă muncă, cât consum a fost să pregătească un astfel de demers, să mergi la filmare la tv și să zici că doamna a strigat la copii să se așeze câte 2, iar cumătra să discute asta în alte cancelarii din alte școli din oraș, să nu te implici și să nu faci nimic pentru clasă, să treci pe lângă dascăl fără să saluți, să cârcotesti pentru un casetofon la clasă necesar orei de dans, să te duci unde te duci și să comentezi că trimiți copilul la școală nu la muzeu, că n-ai nevoie de termopane să îmbogățești pe alții.
Asta ești TU, părinte nemulțumit! Știi ceva? Când ai ales să fiu dascălul copilului tău m-ai trecut prin 100 de site, știai și câți dinți am în gură, ce mărime am la încălțări. Eu nu te știam și n-am avut nicio șansă să te triez. Să zic : NU MERIȚI SĂ AI COPILUL într-un colectiv de părinți extraordinari, dar nu de domnia lor e vorba aici.
Pentru oamenii deosebiți, părinți de excepție, am tot respectul și toată prețuirea și ei o știu!
Cuvintele mă dor să le scriu pentru că pornesc dintr-un suflet pelin, încărcat de nedreptățile pe care mi le-ai oferit.
Vă rog pe voi, prieteni dragi, să aruncați cu pietre, multe pietre, dar să arunce cel care crede că fabulez, că nu s-a lovit niciodată de EL, părintele cu lupă, cu gură mare, cu aere multe, cu vorbe tăioase, fără respect și prețuire pentru eforturile făcute de umilii dascăli.
Nu-mi mai pasă! Nu mai sunt nici diplomată! Nu mai spăl nici rufele în familie, că n-am, că n-am avut timp de familie, timpul meu l-am dedicat copiilor de la școală. Nici să fiu salutată nu mai vreau!
NU MAI VREAU DECÂT O LEGE CARE SĂ MĂ APERE DE TINE, părinte nemulțumit, de frustrările, bârfă și limitele tale!
Mâine va fi prima zi când o să mi se taie orele, pentru că eu nu vreau să fiu dascălul copilului tău! Vreau să am și eu drepturi! Vreau să-mi fie muncă respectată și prețuită!
Nu mă înțelege greșit: nu vreau lauri, nu vreau osanale, nu vreau aprecierea nimănui. Orice dascăl merită respectul pentru dăruirea sa, iar pe tine, părinte nemulțumit, nu mi te vreau alături, oricine și oricare ai fi tu! Nu mă impresionează nici mașinile tale, nici casa, nici jobul tău, nici afacerea ta, pentru că îți lipsește calitatea prețuită de mine, de a fi om. Eu formez oameni și vreau să cred că sunt un Om, un om simplu căruia nu-i place de tine și ăsta e dreptul pe care-l am, fără nicio lege sau vreun ordin de ministru!
NU TE PLAC- și e dreptul meu, aștept însă legea care să mă apere de tine, pentru că mă abuzezi psihic și emoțional!
Guest post by Florentina Golea
Și tu poți scrie pe Catchy! 🙂
Trimite-ne un text încă nepublicat, cu diacritice, pe office@catchy.ro.
Citiţi şi
Nu spune! Nu spune ce gândești, ce faci, ce simți! (reminiscențele comunismului)
Unde se termină iubirea, începe… conviețuirea
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
