Am zis să vorbesc despre iubire. Despre respect şi despre toleranţă. Despre cum şi cât ne pasă de celălalt. Şi am să o fac. Deschis şi fără prejudecăţi. Fără perdea şi fără teamă. Îmi asum fiecare cuvânt pe care am să îl scriu. Vreau să fiu iubită atât cât iubesc. Vreau să mă respecţi aşa cum te respect. Şi ştiu că sunt nebună. Şi vreau să fiu nebună. Şi vreau să fim nebuni împreună. Nebunia, dacă e raţională, e binevenită. Nu îmi place să te răsteşti la mine. Nu îmi place să ai treaba şi să mă ignori. Nu îmi place să îmi închizi telefonul pentru că te mai sună cineva. Nu îmi place să mă respingi. Nu îmi place să mă priveşti în ochi şi să îmi spui că asta e. Nu îmi place să îţi spun că am o problemă şi să îmi răspunzi că mă victimizez.
Eu nu fac aceste lucruri. Şi dacă le fac, mă scuz, sunt atentă, te protejez, te feresc de adevărul care s-ar putea să doară. Eu îţi tolerez tot. Îţi accept defectele. Îţi suport pasiunile. Îţi atrag atenţia cu delicateţe. Nu te cert şi nu mă răstesc. Îţi înţeleg problemele. Îţi ascult gijile. Îţi accept toanele. Îţi ofer spaţiu când ai nevoie. Mie îmi place să trăiesc frumos şi liniştit. Îmi place adevărul şi da, urăsc minciuna. Dar dacă minciuna asta mă va proteja de suferinţă, atunci, te rog, să mă minţi. Minte-mă frumos! Protejează-mă! Ai grijă de sufletul meu! Asta pentru că şi eu am grijă de tine şi de sufletul tău.
Împreună avem cel mai colorat şi zgomotos râs! Nu-i aşa? Aşa că da, sunt o doamnă care iubeşte iubirea şi iubeşte să fie îndrăgostită. Iubesc să fiu femeie. Iubesc să fiu răsfăţată şi respectată. Iubesc să fiu copilă. Iubesc să îmi deschizi portiera când urc în maşină. Iubesc să râd şi să mă îmbujorez când îmi faci complimente. Aşa că am decis: iubeşte-mă curat şi frumos pentru că doar aşa ştiu să respir şi să iubesc!
Am ales nemurirea. Nemurirea ta în sufletul meu, veşnicia braţelor tale în jurul trupului meu, eternitatea zâmbetului tău în mintea mea… Te-am ales pentru că ai apărut din neant, pentru că m-ai căutat, pentru că m-ai dorit, pentru că m-ai cerut… Şi am venit atunci când ai vrut, atunci când ţi-a fost bine şi când ai ales că îţi e bine cu sufletul meu alături. Şi am plecat din nou când nu m-ai vrut. Şi m-am întors de fiecare dată când m-ai chemat. Am închis ochii în faţa adevărului evident şi am ales fericirea ce doar părea nesfârşită. Şi apoi a apărut un moment de răscruce. Un singur moment în care minciuna sau adevărul ar fi decis continuarea acestei poveşti. Am ales adevărul, cu toată durerea ce venea în pachetul crudei realităţi, cu lacrimile nesfârşite, cu teamă şi groază, cu speranţa că în cele din urmă vei fi lângă mine. Ce ai făcut? M-ai compătimit, m-ai strâns în braţe, mi-ai spus că îţi pasă… şi ai fugit.
Am rămas cu golul imens şi cu vocea ta care îmi spune din nou că mă vrea. Doar că eu nu te mai vreau aşa… Nu te mai vreau pentru durere, nu te mai vreau doar când ţi-e greu, nu te mai vreau doar când ţi-e dor. Ştii cum sunt şi ştii cum eşti. Şi, dacă vreodată vei citi cuvintele mele, şi ştiu că le vei citi, te rog să te gândeşti. Ce vrei? Ce alegi? Ce îţi doreşti? Eu te-am ales pe tine şi nemurirea ta în eternitatea sufletului meu…
Guest post by Ioana Milea
Citiţi şi
Fata de zăpadă (poveste de dragoste cu final fericit)
Obsesia perfecțiunii – The American (Joika)
Îl aștept pe Moș Crăciun. Ca în fiecare an din ultimii treizeci
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
