Nu te lăsa!

21 July 2014

Oana RădeanuNe naştem, trăim, murim. Simplu. Între capetele de interval “naştere” şi “moarte”, decidem cine şi cum suntem. De multe ori condiţiile par predeterminate, alteori depăşim pronosticurile.

Înţeleg prin “self made man” acel om care-şi făureşte singurul drumul. Drumul, nu destinul. Şi din toate câte suntem, de un singur lucru ar trebui să ne îngrijim cel mai mult. De fapt, de două. Încrederea şi respectul în şi faţă de propria persoană.

Schela pe care ne înălţăm puţin câte puţin încă de când începem să percepem raţional exteriorul nostru este cel mai amplu edificiu al umanităţii. Se numeşte drumul vieţii. Pe căile înguste ale acestei schele ne vom aventura uneori şovăitori, alteori bezmetici sau temerari. De pe ea vom avea rău de înălţime, privind uimiţi în hăul iţit între aşteptările noastre şi realitate. Tot de pe ea vom admira victorioşi panorama splendidă a ceea ce am devenit. Uităm adeseori pe măsură ce păşim pe schelă că toate se judecă prin măsură celor două atribute: încredere şi respect. Oricâte argumente am încerca să căutăm în afara noastră, tot reperele interioare rămân decisive în judecarea lucrurilor.

Klimt Tree of Life 1909

Când ne vine să intrăm în pământ de ruşine, să spargem tot ce avem la îndemână, să ne ascundem în creierii munţilor, este pentru că undeva un şurub sau un cui s-a desprins de la locul lui. La fel şi când ni se pare că totul e în zadar şi că toate câte le tragem nu ne vor duce spre mai bine, spre capătul luminos al schelei. Atunci când ne lăsăm coborâți de alţii, când este de ajuns un cuvânt sau o trădare să ne desfiinţeze tot ce reprezentăm, înseamnă poate că o pârghie trebuie înlocuită.

Şi totuşi … Oricât de rău ne-am simţi uneori pe dinăuntru, cele mai mari bătălii acolo se câştigă. Cele mai emoţionante clipe tot acolo sunt memorate. Şi cele mai aspre învăţăminte tot acolo crestează şi lasă cicatrici uneori salvatoare. Când schela ne înalţă sau ne coboară, un singur lucru rămâne sigur: cine suntem noi. Cât(e) putem – să îndurăm, să învăţăm, să spălăm, să cugetăm, să sărbătorim, să descurcăm, să supravieţuim.

Întotdeauna ar trebui să găsim în încredere şi respect două centuri care să ne asigure pe schelă, chiar şi când un cutremur sau un vânt din cele mai aprige o vor scutura din toate ţevile. Căci de va fi vreodată să cădem de pe schelă, acestea două vor fi pompierii care ne vor prinde în plasa salvatoare.



Citiţi şi

Întoarcere în trecut? NO WAY!

Pisica neagră-i vinovată!

Eseu despre trezire

Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.


Nu rata urmatoarele articole Catchy!

Inscrie-te la newsletterul gratuit. Avem surprize speciale in fiecare zi pentru cititorii nostri.
  • Facebook
  • Twitter
  • Google Bookmarks
  • LinkedIn
  • RSS

Your tuppence

My two pennies

* required
* required (confidential)

catchy.ro