Nu suntem adulţi până la 30 de ani, e oficial

22 March 2019

Asta, da, veste bună, care aduce ușurare multor “copii” în jur de 30 de ani, fete și băieți. Fetele nu vor mai fi întrebate când se mărită, băieții nu vor mai fi târâți la altar. Vor fi lăsați să se coacă.  Până pe la 40. Care va deveni noul 30, 50, noul 40… și tot așa. Dar să revenim la chestiune. Ne maturizăm mai greu decât am fost forțați/păcăliți să credem. Majoratul la 18 ani e o glumă. Chiar și la 20, cum e în alte țări, e tot o glumă. Pentru că cercetătorii care studiază creierul uman au ajuns la concluzia că maturitatea nu poate fi atinsă decât după împlinirea vârstei de 30 de ani. Tinerii de 18 ani încă suferă schimbări la nivelul creierului, care le pot afecta comportamentul şi care predispun la tulburări mentale.

“Noi susţinem că este absurd să avem o definiţie pentru ce înseamnă trecerea de la copilărie la maturitate. Este o tranziţie mult mai nuanţată, care are loc în ceva mai mult de trei decenii. Dar probabil că pentru sistemul educaţional, cel de sănătate şi pentru sistemul legal este mai convenabil să apeleze la astfel de încadrărispune pentru BBC profesorul Peter Jones de la Cambridge University.

Citiţi şi Bătrâneţea începe după 70 de ani

După vârsta de 18 ani, aproape în întreaga lume, o persoană poate vota, poate face un împrumut la bancă şi este tratată ca un adult în cazul problemelor cu Poliţia. În ciuda acestei situaţii, profesorul Jones crede că judecătorii pot face diferenţa dintre un inculpat în vârstă de 19 ani şi un criminal înrăit, trecut bine de 30 de ani: “Cred că sistemul se adaptează şi în funcţie de lucrurile mai puţin evidente, că oamenii nu agreează ideea omidei devenită brusc fluture. Nu există copilărie succedată imediat de maturitate. Fiecare om are o anumită cale, o anumită traiectorie”.

În aceeaşi notă, ne-am amintit de un reportaj realizat de recorder.ro, în care oamenii intervievaţi pe stradă erau invitaţi să stabilească momentul în care consideră că s-au maturizat. Răspunsurile au fost neaşteptate, iar unele dintre ele cu adevărat emoţionante.



Citiţi şi

Să ne mai lăsăm și duși de val…

Mumu – Amintiri dintr-o copilărie ‘agresată’

Nostalgia. Ce ne mai leagă când nimic nu ne mai leagă?

Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.


Nu rata urmatoarele articole Catchy!

Inscrie-te la newsletterul gratuit. Avem surprize speciale in fiecare zi pentru cititorii nostri.
  • Facebook
  • Twitter
  • Google Bookmarks
  • LinkedIn
  • RSS

Your tuppence

My two pennies

* required
* required (confidential)

catchy.ro