Am mușcat mereu din viață, cu poftă, până când a urlat, orgasmic. M-am iubit cu ea până la epuizare, așa cum iubești un amant frumos, care ar fi putut fi iubirea vieții tale, dar, de-ar fi fost, s-ar fi pierdut tot farmecul întâlnirii, la ceas necunoscut.
Ne-am avut, eu și viața mea, ca doi iubiți nesăbuiți, în plină zi, pe malul mării. Și, după fiecare partidă, ne-am tolănit, leneșe, la soare, cu trupurile asudate, mintea golită de orice gând netrebnic, cu pielea mirosind a sex, dorință și nesăbuință.
Prea mult, ați spune? Când e iubirea prea multă? Nu mă mai satur de ea. În orice formă mi se dezvăluie. E de ajuns să îmi apară în fața ochilor, să o doresc, și mă năpustesc asupra ei, cu foame și dorință. Iar când nu apare, o invoc și o ademenesc, iar ea vine, de fiecare dată. Fără excepție. Și, atunci, de prea mult dor, ne iubim blând. Ne mângâiem și ne alintăm, întocmai ca două pisici, care se arcuiesc sub atingerea mâinii, ce nu are, în acel moment, alt rost pe lume, decât acela de a provoca plăcere. Toarcem și adormim îmbrățișate și liniștite. Fără vreo teamă ori vreo grijă. Știm că ne suntem sortite și tocmai de aceea, orice s-ar întâmpla, noi două vom fi mereu una cu cealaltă. Chiar dacă, uneori, relația scarțâie și se pare că nu mai există cale de întoarcere. Dar am învățat, amândouă, să depășim acele momente. E evident, din moment ce ne puteți vedea, braț la braț, în fiecare zi, făcând slalomuri pe străzile orașului, printre alți oameni, cu alte vieți.
Și, așa cum îmi trăiesc viața, mi-am trăit și bărbații. Pe fiecare, fără excepție. Pentru că pe fiecare l-am dorit cu toată ființa mea. M-am dat toată lor, cu pasiune, impulsivă, excentrică și nebună. Ei sunt bucăți de viață trăită până la epuizare. Am ars. Nu știu altfel, decât în flacară. Nici nu mă interesează o altfel de cale. Și de o fi vreun preț de plătit, l-oi plăti. Dar știu cu siguranță că niciodată, dar niciodată, nu voi trăi sub auspiciul celei mai grele întrebări care a existat vreodată: ”ce ar fi fost dacă…?” Tot ce am simțit am făcut, și viceversa. Gravitez în jurul iubirii și îmi e ca aerul.
Am iubit mulți bărbați. Unii mi-au trecut prin viață. Alții doar prin pat. Dar, până la urmă, viețuirea se întâmplă și la orizontală. Depinde cât suflet pui. Totul e chestiune de suflet, nu? Unii au rămas. Îndeajuns încât să ne cunoaștem sufletul și să ni-l iubim și peste ani. Îmi sunt blândețe, bucurie și zâmbet. Alții au plecat când s-a făcut dimineață, ne-am dat mâna și de atunci nu ne-am mai intersectat. Fără cafele, mic dejun în pat ori ceasuri și butoni uitați pe noptiere, motiv de reîntoarcere. Pentru că motive nu erau. Fiecare ne luasem de la celălalt ceea ce aveam nevoie: carne.
Prin aceștia din urmă am învățat bucuria libertății și frumusețea întâlnirilor neprogramate. Am învățat pasiunea și iubirea carnală, animalică, sălbatică și fără limite. Am învățat să nu îmi fie nicicând rușine atunci când fac ceea ce simt, fără a face rău cuiva. Și ei, la rândul lor, sunt bucățele din mine, pe care le păstrez într-un alt compartiment al sufletului meu: cel al pasiunilor de-o noapte.
Am învățat, iubindu-mi bărbații, că, de multe ori, nu existe adâncimi pe care să le răscolesc. Că nu e drept să zgândăresc cicatrici și răni, punând întrebări. Despre trecut ori viitor. Nici pe mine nu mă întreb ce voi face mâine. Ce drept am să îi fac asta altui om? Iar trecutul, nici el nu există. Eu am în fața mea un om pe care l-am ales și e suma tuturor trăirilor din trecut. Iar din moment ce îl vreau, îl accept cu tot ceea ce e. Și, sub nicio formă, nu el e reponsabil de fericirea mea. Nu îmi împovărez bărbații cu datoria de a mă face fericită. Cu sufletul și spatele drept și ușor, să mă iubească. Nu ca un Atlas al cuplurilor moderne.
Au fost bărbați mulți. Îndeajuns de mulți încât să știu ce își doresc și cum vor să primească. Ce vor să dăruiască și ce măsură a atingerii ori a vorbei se ofere femeii de lângă ei, încât ea să fie fericită. Tocmai de aceea m-am lăsat mereu explorată, fără spații interzise ori dorințe nerostite. Am fost, mereu, toată. Acolo, lângă el. Nu sunt gheișă, nici prostituată de lux. Sunt doar o femeie care a vrut să își petreacă toate momentele intime în deplină bucurie, plăcere și dăruire completă. Am cunoscut jumătățile de măsură. Nu sunt de mine. Iar dacă mie nu îmi place, de ce să le-o fac altora? Mereu totul.
Pe Ioana o găsiți cu totul aici.
Și tu poți scrie pe Catchy! 🙂 Trimite-ne textul pe office@catchy.ro.
Citiţi şi
Dragostea doare. Nu, cea interzisă doare
Oamenii vor să fie fericiţi, dar…
Să ne mai lăsăm și duși de val…
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
