„Toată viața am fost „grăsuță”, „plinuță”, așa că nici nu am observat când am trecut de la acest statut la cel de obeză. A fost doar un pas pe care multe femei ca mine îl fac silențios, uneori în ani, alteori doar în luni.” Vă sună cunoscut?
Tragedia acestor femei constă în faptul că au pierdut, de fapt, controlul asupra propriei vieți, nu doar asupra propriului trup, care își face de cap. Desigur, contează și moștenirea genetică, însă dezordinea din gânduri și acțiuni se reflectă perfect în dezordinea alimentară. Și în modul defectuos în care corpul procesează toate aceste alimente – cu disperarea de a-și face provizii, de parcă în orice moment ar urma o catastrofă căreia îi poate supraviețui doar hrănindu-se din acest depozit. Cu cât stresul e mai mare, viața mai agitată și sufletul mai neliniștit, cu atât degringolada la nivel organic este și ea mai mare. (Dacă nu știați, stresul excesiv, și e din belșug când ajungi supraponderal, reprezintă un factor de risc clasic în apariția teribilei boli numită zona zoster. Fix asta mai lipsea!)
E firesc să existe o astfel de corespondență, suntem, până la urmă, un întreg. Însă niciodată o traumă sufletească nu va fi vindecată cu mâncare, deși continuăm să încercăm să facem asta, beneficiind de o foame copleșitoare. Există și femei fericite care se îngrașă, sunt convinsă, însă cel mai probabil, aici cauzele sunt de ordin patologic (și nu este exclus ca la origini să fie tot o problemă de ordin psihic, sufletesc, spiritual, cum vreți să-i spuneți).
Și soluțiile? Cele „clasice” pun accent pe „o viață sănătoasă” – somn, mișcare, alimentație mai puțină și, din nou, sănătoasă – și cam atât. Lipsește esențialul, nu? Să faci schimbări reale și de durată este foarte greu. Însă primul pas nu trebuie să fie făcut spre o schimbare externă, ci spre una internă, care este cu atât mai dificilă. Căci altfel, „stilul de viață sănătos” nu va decât rezultate limitate și de scurtă durată. Cumva, tratarea efectului nu rezolvă problema, atâta timp cât cauza continuă să rămână activă.
De aceea, primul pas nu constă în diete (sau înfometare) sau încercarea de a schimba modul de alimentație în general, în a face mai mult sport etc, ci în a privi deschis la noi în suflet, acolo unde zace adevărata cauză – o durere, o suferință, o traumă, o neîmplinire și care, pe măsură ce se adâncește, primește drept „tratament”… mai multă mâncare! Apoi cerem ajutor. Și prima mișcare în această cruciadă împotriva excesului de greutate nerezonabil va fi prescrierea unor analize medicale serioase, ca mai apoi, să aducem în echipă pe lângă nutriționist și un psiholog de sprijin. Până putem căpăta încrederea și curajul fetei din imagine. 🙂
Citiţi şi
Ziua în care am divorțat de mama
“Sunt într-un proces de dezvoltare personală.” Sună COOL, nu-i așa?
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
