La mine, la țară, se spunea că, atunci când unele pisici trag să moară, pleacă de acasă ca să moară singure. Că era doar unul dintre miturile care circulau prin sat, că era adevărat, unele pisici bolnave sau bătrâne plecau într-o zi și nu se mai întorceau.
Tot la mine în sat, se întâmpla nu de puține ori ca oamenii să moară singuri. Bunica mea a murit singură. Alți bătrâni, fie că trăiau singuri, fie că aveau pe cineva lângă ei, se întâmpla să moară singuri. Și uitați.
Citește și Cine sunt acești prieteni, acești vecini, acești oameni?
Și poate din cauza asta nu m-am tulburat atât de tare când am aflat și eu de moartea în singurătate și uitată a Cristinei, pentru că mă învățasem cu asta și pentru că, privind cu onestitate, după moartea cuiva degeaba mai faci tam-tam, mortului nu-i mai folosește la nimic. Îi spun după numele de botez, pentru că acum nu mai este Cristina Țopescu, omul de televiziune, cunoscut de o țară întreagă, ci doar un om pe care moartea l-a găsit singur.
Moartea poate e singura care n-a învățat încă ce-i aia discriminare. Ea, când e să vină, nu ține cont dacă ești singur sau dacă ești înconjurat de o mulțime de oameni, prieteni sau rude, dacă ești copil sau bătrân, bolnav sau sănătos, dacă ți-o dorești sau nu, ea vine oricum, când zilele ți-s gata.
Și nu știu ce vă tulbură mai tare. Că era singură sau că a murit? Pentru că, repet, putea să moară și în toiul unei petreceri, credeți voi că puteați evita asta? Era moartea altfel dacă-i încurca pașii, dacă-i oprea pașii în timpul dansului?
Se scrie destul de mult și despre moarte, despre frica de ea, despre faptul că-i singura certitudine, despre ce poate fi după, despre trăirile în moarte ale celui ce moare, dar totuși moartea rămâne o experiență personală care nu poate fi împărtășită cu nimeni. Și despre care nimeni nu știe cu adevărat ceva. Că-i o moarte violentă, că se întâmplă în somn, că-i sinucidere individuală sau în grup, că-i naturală, trecerea aia de la viață la moarte fiecare dintre noi, singuri, o vom simți.
Sigur, putem să ne dăm cu părerea, dar părerile noastre sunt reflexii ale temerilor noastre de cele mai multe ori. Vă este frică să muriți, să muriți în singurătate, uitați, cred și eu, e atâta necunoscut în moartea asta încât n-are cum să nu ne fie frică.
În fiecare secundă, în lume, probabil moare cineva singur. Și ce? Schimbă cu ceva ce se întâmplă după? Ar fi ajutat-o cu ceva pe Cristina să moară având pe cineva la căpătâiul ei? Poate, nu știu, e tot ceva la fel de incert precum slujbele care se fac pentru iertarea păcatelor celor morți. Știm noi dacă se iartă sau nu? Știm dacă moartea ei a fost mai ușoară sau nu? Nu, și chiar dacă erați acolo, tot n-ați fi știut. Atât prezența, cât și slujbele alea tot pentru cei care rămân îs bune la ceva.
Acum, că a fost singură, uitată. Moartă. Și ce? Care-i diferența între viii uitați, care încă respiră în singurătate, și cei morți? Ne tulbură ăștia din urmă mai mult pentru care nu mai putem face nimic.
Nu-i nicio dramă în moartea în singurătate a Cristinei. Nicio dramă pentru că era singură înainte de a muri, când a murit și după ce a murit. N-a fost uitată acolo în apartamentul ei, vai, moartă, pentru că nimeni nu știa că a murit, simplu. Nicio dramă pentru că nimeni nu s-a interesat de ea, pentru că de-ar fi așa, ar trebui ca toți să suferim o dramă colectivă, pentru că mulți dintre noi ne uităm morții și viii în aceeași măsură.
Un om cunoscut, iubit și admirat poate muri singur. Nu-i nicio tragedie. Ce voiați? Să vă invite la moartea ei? Să scrie pe Facebook? Nici ea nu știa c-o să moară. Iar faptul că era singură a fost strict treaba ei. Poate alegerea ei. N-avem de unde ști. Cristina n-a fost doar Cristina Țopescu cu tot ce ne spune numele ei, ci a fost și un om cu o viață, cu gânduri, cu o parte neștiută de nimeni. Așa că dezbateți moartea Cristinei Țopescu, dacă nu vă puteți abține, dar moartea Cristinei lăsați-o în pace, în liniște!
Că a murit a fost o treabă firească, că a murit singură și că a fost descoperită mai târziu a fost treaba hazardului sau poate că undeva în ea era o pisică care voia să moară singură.
Pe Simona o găsiți și aici.
Curaj, și tu poți scrie pe Catchy! 
Trimite-ne un text încă nepublicat, în format .doc, cu diacritice, pe office@catchy.ro.
Citiţi şi
Unde se termină iubirea, începe… conviețuirea
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
