Slatina, Olt
Acum 30 ani, pe la 7 ani, traversam zilnic un parc ca să ajung acasă de la școală și tot zilnic ne alerga un bărbat la vreo 60 de ani cu ea scoasă din pantaloni, frecându-și-o frenetic sub ochii noștri. Râdeam și fugeam care încotro, neavând habar ce însemna asta, nimeni nu ne vorbea acasă despre pericolele care existau și-n anii ’90 la fel ca acum. Dar aia a fost prima lecție de anatomie masculină învățată pe cont propriu.
Acum 26 ani, pe la 11 ani, treceam prin fața unei biserici îmbrăcată într-o pereche de colanți de-un roz metalizat, cum se purtau în 1993. Mi-am întâlnit privirile de copil cu un bărbat de peste 50 de ani, care mă privea pofticios și mi-a șoptit printre dinți un “ce te-aș f..e”, care mi-a înghețat sângele în vine și mi-a grăbit pasul, sub privirile lui și ale însoțitorilor care-l încurajau cu rânjete și grohăieli de oameni ai peșterilor. N-am spus nimic pentru că ce puteam spune și cui, când nici măcar nu cunoșteam sensul abominabil al lui “a f..e” pe cineva.
Noi, copiii ignoranți și ignorați ai anilor ’90, am învățat să ne ferim instinctiv. Am crescut pe străzile acestei țări ca-n ghetou, dar nu spuneam nimic, pentru că, paradoxal, ceea ce trăiam se întâmpla atât de des și tuturor celor cunoscuți, încât aveam impresia că e normal.
Tot cam pe atunci, pe când îmi făceam veacul la bloc cu o vecină, ne-am trezit privite de doi tineri la vreo 20 ani, care nu ne scăpau din ochi.
Într-un moment în care ne-am oprit să bem apă de la un robinet care ieșea din peretele exterior al blocului, l-am văzut pe unul din ei venind spre noi cu o seringă în mână, cu un rânjet diabolic pe față.
Am apucat să-mi trag îngrozită prietena de tricou și am urlat animalic la ea: “fuuuugi!”, iar ea n-a pierdut timpul întrebându-mă de ce, a fugit instinctiv. Știa, așa erau timpurile.
Am stat ascunse prin scări de bloc până au dispărut din cartierul nostru, după care ne-am continuat joaca zilnică la fel ca-ntotdeauna. Nimic nou sub soare, nimic deplasat. Încă o zi în care scăpasem neatinse, încă o zi în care ne-am dus acasă și-am răspuns cu “bine” la “ce ai făcut azi pe afară?”
Rusănești, Olt
Acum 19 ani, la un sfârșit de august, mergeam pe ulița bunicii din partea tatălui, la 12 noaptea, spre casa ei, unde urma să dorm în seara aia. 17 ani și 47 de kilograme.
L-am simțit în spatele meu și am sperat că mă va depăși. M-a prins cu brațul de gât și a început să-mi care pumni în față în timp ce mă târa lângă un gard.
Eram la o casă distanță de bunica mea. O singură casă. 20 metri.
În timp ce mă rugam plângând să mă lase, mă gândeam “sper să se termine repede” și mă “bucuram” că măcar nu mai sunt virgină. O dramă în minus, în viața mea marcată deja până în acel moment de zeci de libidinoși care considerau că a fi femeie, fată, echivalează cu un obiect al plăcerii, de care poți dispune, măcar verbal, după bunul plac.
După care am realizat că țipetele mele, urlatul meu din toți rărunchii nu va scoate pe nimeni din casă și nu va aduce pe nimeni din șoseaua aflată la 30 metri distanță să vadă ce se întâmplă, pentru că nimănui nu-i păsa nici pe vremea aia. Eram doar o altă curvă care umbla noaptea pe drum și primea ce merită.
Așa că am luptat pentru viața mea și pentru corpul meu. M-am bătut cu el în parte și când a obosit, m-a lăsat singur în pace și a fugit. Nu voi uita niciodată gustul mâinilor lui sărate de transpirație și pline de pământ. Nici cum îmi astupa gura cu mâna în timp ce-mi șoptea “șșș…”, când eu îl imploram “te rog, nu!!!”
M-am ridicat de jos, m-am pus în pat, mi-am acoperit a doua zi fața tumefiată cu tone de fond de ten și am decretat: “m-a mușcat albina”. Nu s-a întâmplat nimic. Poliția nici măcar nu era o opțiune. Habar nu aveam cine era și oricum ar fi aruncat pe mine, așa cum făcuseră și cu alte victime care fuseseră violate, bașca le-au mai și propus, în înțelegere cu familiile, să-i ia de soți pe violatori, “ca să spele rușinea”.
Trei ani mai târziu și o viață distrusă de un astfel de secret, mama m-a întrebat disperată ce s-a întâmplat cu mine, că de 3 ani nu mai sunt copilul liniștit și zâmbitor care eram, de ce sunt atât de furioasă și plină de ură. Când în sfârșit i-am spus, s-a lăsat ușor pe pat și am crezut că toate problemele mele urmau să-și găsească rezolvarea.
“Proasta dracu, ți-am spus să nu mai umbli noaptea pe drum!”
În ziua aia mama a murit pentru mine. Tata s-a întors fără niciun cuvânt și a ieșit din cameră. Nimeni, niciodată, nu a vrut măcar să mai deschidă acest subiect, din clipa în care le-am spus a fost inexistent. Și mă întreb azi de ce a murit Alexandra? Uneori chiar și acasă este vina ta, darămite în ochii autorităților sau ai cunoscuților?
În fiecare lună aud cel puțin un cunoscut care spune că uneori femeile și-o caută prin vestimentație, felul în care arată sau se mișcă.
Nu, rahat cu ochi ce ești, nimeni nu caută un viol pe stradă, ci cel mult un sex consimțit, deși rareori este cazul de așa ceva, dar pun totuși accentul pe consimțit.
37 ani, în prezent, și o fetiță de 9 ani. Le-am trăit pe toate. Fluierată, obscenități strigate și claxonată pe stradă, inclusiv când eram gravidă în luna a 7-a sau cu copilul de mână.
Nu merg niciodată pe stradă singură, după lăsarea întunericului. Nu mai merg. Dar toate astea mi se întâmplă ziua, pe străzi pline de oameni.
Bătută, violată, legată cu sârmă ghimpată
Oare când se vor opri toate astea? Oare când vor înceta animalele să ne trateze ca pe bucăți de carne de care să dispună verbal sau fizic după bunul plac? Oare copilul meu va trăi astfel de lucruri?
Mi-e frică! Oare cine ne mai salvează acum, când până și confortul psihic că există mereu 112 ne-a fost luat?!
Gueste post by Ana-Maria Nedelcu
Și tu poți scrie pe Catchy! 
Trimite-ne un text încă nepublicat, cu diacritice, pe office@catchy.ro.
Citiţi şi
Poate că nu vei fi primul, ultimul sau unicul ei bărbat
Despre farmecul burghez al discreției
Nostalgia. Ce ne mai leagă când nimic nu ne mai leagă?
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
