Sunt mămică de șapte luni de zile și viața mea a devenit, tot de atunci, dominată de discuții despre scutece, colici, alăptat și dinți. Mă bucur să aflu informații pe care să le pot selecta mai ușor însă mă întristează să văd că în asta s-a transformat tot universul meu.
Și tristețea asta și-a pus bazele încă din timpul sarcinii când, trebuie să recunosc, n-am putut să mă identific cu niciuna dintre persoanele care mi-au povestit cât de frumos și înălțător este sentimentul. Am fost incapabilă de-a vedea frumusețea în stările de greață, somnolență, în umflatul picioarelor și pierdutul controlului asupra propriului corp.
M-am dus în sala de naștere de parcă aș fi mers la operația de apendicită și am avut mustrări de conștiință că nu-s facută pentru a fi mama copilului pe care mi l-am dorit atât de mult.
Acum, nu vă pripiți să judecați. Am crezut că nu sunt făcută să fiu mamă până în momentul în care am văzut piticul drag și i-am auzit glasul de care m-am îndrăgostit.
Știu cum sună tot ce am spus până acum și știu că sunt deja priviri încruntate în fața monitorului. Dar sunt sinceră cu mine și recunosc că este exact ceea ce simt.
Și asta pentru că am încă o doză mare de egoism care mă împinge să vreau timpul meu alături de partenerul meu de viață, viața socială care să mă ajute să rămân un om cerebral și o mama înțelegătoare.
Iubesc fiecare particică din copilul meu și nu pot respira fără să-i simt mirosul. Trăiesc pentru el și știu că el va fi prioritatea mea mereu.
Dar văd că sunt o mamă mai bună atunci când sunt liniștită, atunci când ies cu prietenii la un pahar de vin, atunci când am și alte motive, nu doar gânguritul fermecător al copilului meu, să zâmbesc. Nu vreau să ajung o femeie obtuză și preocupată doar de scutece și pregătit biberoane sau de schimbat păreri despre aspiratoare nazale.
Citiți și Despre mucișori și căcuță. Fără sexuleț.
Acum, să mă ierte Dumnezeu dacă greșesc, viața mi-a arătat cât de mult te schimbă timpul și experiența, dar sunt foarte hotărâtă să fac tot ce este posibil pentru a rămâne femeie, înainte de a fi mamă.
Una fară cealaltă oricum nu ar merge, iar copilul, fără mine sănătoasă spiritual și mental, nu are ce învăța. Vreau ca dragostea fiului meu să crească din mândrie.
În plus, am băiat. Și m-aș detesta dacă aș crește un prototip “după fusta mamii”, când el trebuie să fie viitorul sănătos al acestei lumi. This is my legacy!
Pe Ana o găsiți și aici.
Citiţi şi
Dragostea doare. Nu, cea interzisă doare
Poate că nu vei fi primul, ultimul sau unicul ei bărbat
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
