– continuare de aici –
Cum auzi cheia învârtindu-se în ușă, se ridică și se lipi de perete. Elina intră grăbită și agitată, neștiind ce o așteaptă. Îndată ce o simți în dreptul lui, o apucă brusc de mână și o lipi de perete, imobilizând-o cu greutatea trupului său. Luată complet prin surprindere, Elina scoase un țipăt scurt, camuflat rapid de gura lui Weber care o sărută apăsat și începu să o pipăie peste tot cu ardoare. Elina scăpă geanta din mână, îngrozită fiind în același timp că aceasta s-ar putea deschide în cădere, iar Weber ar vedea banii, dar și de prezența lui acolo, în camera de hotel în care abia se cazase. În următoarele fracțiuni de secundă, în timp ce se străduia din răsputeri să se desprindă din brațele lui, gândurile i se derulau cu repeziciune: De unde să fi aflat că sunt aici?! Nu știe absolut nimeni, nici măcar ai mei. Și cum de a obținut cheia? Tot ce știa era că trebuie să scape de el și, mai ales, să nu afle de bani și de planul ei de a fugi, de a se elibera de toți și de toate.
Deșarte strădanii. Ca de fiecare dată, Weber o domina prin forța lui de bărbat. Îi șoptea la ureche cuvinte de dragoste, devenind din ce în ce mai agitat. Răsuflarea îi era tot mai sacadată, ca a unui armăsar aflat în călduri. O apucă din nou de mână și o trânti pe pat, sfâșiindu-i rochia disperat, aruncându-se asupra ei. Elina realiză că nu mai era nimic de făcut, așa că îi cedă ca de fiecare dată, înverșunându-se să nu îi dea satisfacție: Poți să-mi posezi trupul, dar nu și mintea, sufletul! Însă Weber nu se lăsă până nu reuși să o aducă la orgasm.
Aceleași sentimente contradictorii. Îl ura și l-ar fi omorât dacă i-ar fi fost cu putință dar, totodată, se simțea din ce în ce mai atrasă de el. Riscase totul și venise după ea. Se aventurase, numai el știa cum, până în camera ei. Pe când soțul ei… abia de o căutase o dată la telefon de când plecase de acasă. Nu reușea să înțeleagă nimic din toate astea. Era la fel de confuză și de contrariată de tot ce se întâmpla cu ea și cu viața ei. Weber rămăsese în continuare deasupra ei, țintuind-o sub presiunea trupului său, simțindu-l încă în interiorul făpturii sale, mângâind-o și sărutând-o peste tot. Mirosul bine cunoscutei colonii îi învăluia nările și o amețea cu aroma aceea puternică de mosc. Timp de câteva secunde se strădui să uite că este căsătorită și își imagină cum ar fi fost să fie cu adevărat iubita lui Weber. Își îngădui acest gând din disperare, din dorința de a fi iubită cu adevărat de un bărbat. La un moment dat îl auzi spunându-i:
– Iubito, mi-a fost atât de dor de tine. De făptura ta, de trupul tău…
Certându-se pentru îngăduința de mai devreme, se enervă din cale-afară auzindu-i cuvintele.
– Nu sunt iubita ta!
– Ba da, ești!, spuse Weber apăsat. A mea și numai a mea!
– Uiți că sunt căsătorită?
– Un mic detaliu insignifiant. Omul acela nu te iubește Nu cred să te fi iubit vreodată. Nici măcar nu știe cine ești cu adevărat!
– Și? Cine sunt? Metresa ta. O femeie pe care o umilești și de care te servești ori de câte ori ai chef.
– Nu vorbi astfel!
– De ce? Nu e adevărat? Mi-ai distrus viața!
– Din contră. Te iubesc!
– Așa știi tu să iubești o femeie?, îl întrebă ea furioasă. Umilind-o și batjocorind-o?
– Încetează!, îi strigă el.
Și, pentru a o face să tacă, o sărută pe gură, gata să o lase fără suflare. Începu să o mângâie din nou, apăsat, fiecare centimetru în parte, ca și cum ar fi vrut să și-o adjudece. Încet, încet se excită din nou și începu să se frământe de-asupra ei. Elina îl simți cum se mărește în interiorul ei, cum zvâcnește și se agită. O posedă din nou, cu aceeași vivacitate, șoptindu-i mereu „Ești a mea, înțelegi! Numai și numai a mea!”.
Cuvintele lui o înnebuneau de furie. Încercă să îl muște, să îl zgârie pe brațe, pe spate și pe unde apuca, iar el, în agitația momentului, o lăsă, nepăsându-i de micile dureri provocate de mâinile ei delicate. Mai degrabă, îl amuzau și îl incitau. O simțea tot mai agitată, mai excitată, angajată parcă într-un joc de forțe pe care o lăsă să-l domine pentru o vreme. Când simți că se apropie de climax, îi apucă ambele încheieturi și i le ridică deasupra capului, privind-o drept în ochi, fiind încântat de gâfâiala și gemetele plăcute pe care el i le provoca. Elina scăpăra în continuare scântei din ochii ei migdalați și albaștri, zvârcolindu-se sub el, ca o fiară prinsă în capcană. Terminară din nou în același timp, asudați și osteniți peste măsură. De data asta, Weber se lăsă pe o parte, simțind nevoia să-și relaxeze trupul, conștient de efortul pe care ar fi trebui să îl facă pentru a nu se lăsa cu toată greutatea asupra ei. Cu toate astea, nu o lăsă din strânsoare, trăgând-o după el, sărutând-o ușor pe frunte și pe umăr. Rămaseră înlănțuiți astfel pentru o vreme, Weber ațipind chiar pentru câteva clipe. Când se trezi, tresări speriat, cu teama să nu o fi pierdut. Elina îl privea distantă, așteptând momentul în care se va putea desprinde din brațele lui.
– Cum m-ai găsit?
– O simplă întâmplare, răspunse el, zâmbind.
– Și cum ai pătruns în camera mea?
– Am spus la recepție că sunt domnul… Kowalski.
– Ai înnebunit!
– De ce? Kowalski nu e de prin locurile astea, iar fata de la recepție e mult prea tânără ca să vă cunoască familia.
– Nu aveai de unde să știi asta!
– Am riscat.
– Da, reputația mea.
– Nu trebuie să-ți faci griji.
Îl privi circumspectă, realizând că plătise îndestulat tăcerea recepționerei.
– Îmi datorezi o rochie, îi spuse cu reproș, pornind spre baie și lăsând să-i cadă rochia sfâșiată.
Se închise în baie și dădu drumul la apă, fără a intra încă sub duș. Se privi în oglindă. Persoana care se uita la ea i se părea complet necunoscută. Nu se mai identifica de mult cu ea. Păreau două persoane complet diferite, din două vieți la fel de diferite.
Se spălă grăbită, intenționând să plece cât mai repede din camera de hotel, de teamă ca Weber să nu o ia de la capăt. Ieși din baie înfășurată într-un prosop și își scoase un alt rând de haine, felicitându-se că își lăsase bagajul pe hol. Apăru în cameră îmbrăcată. Weber era încă întins pe pat, cu fața în sus. Nu își putea da seama dacă doarme sau nu. Se precipită spre poșeta pe care apucase să o împingă cu vârful pantofului sub fotoliu și o trase rapid, dispărând cu ea în hol. Trebuia să plece cât mai repede de acolo, însă nu voia să ia cu ea toți banii aceia. Scoase plicul de la bancă și îl îndesă sub haine, la fundul valizei pe care o încuie și o băgă în dulapul de pe hol. Relativ ușurată, reveni în încăpere. Weber o privea contrariat.
– Trebuie să plec. Sper să nu te mai găsesc aici când mă întorc.
– Unde te duci?
– Nu e treaba ta!, îi răspunse ea, concediindu-l.
Weber țâșni furios din pat și o apucă din nou de încheietura mâinii.
– Nu te las să pleci dacă nu îmi spui unde te duci. Și de ce stai la hotel și nu la ai tăi?
Elina îi aruncă o privire rece și distantă, nelăsându-se intimidată.
– Nu cred că ai tupeul să fii și gelos pe deasupra! Asta ar fi chiar culmea!
Rostise ultimele cuvinte aproape amuzată. De data asta, Weber era cel care scăpăra scântei cu ochii lui negrii ca tăciunele. O trase spre el până o lipi de pieptul lui lat și îi șuieră printre dinți:
– Te omor dacă mă înșeli! M-auzi?!
Elina nu se mai putu abține și izbucni în râs.
– Ești de-a dreptul caraghios!, îi spuse când reuși să se potolească.
Weber o privea uimit. Micuța lui Elina, supusă și tăcută până atunci, nu numai că se răzvrătea, dar îl și punea la punct, făcea haz de el. Se așteptase la orice în afară de asta. O schimbare radicală. O privea în continuare uimit, de parcă ar fi fost hipnotizat. Forța pe care o emana fără să realizeze Elina o făcea și mai atrăgătoare.
– Cred că poți să-mi dai drumul acum. Chiar am niște drumuri de făcut.
Weber o slăbi din strânsoare, eliberându-i mâna. Ceda. Ceda în fața Elinei, fără niciun drept de apel. Iar ea nici măcar nu observa asta.
– Când ai de gând să vii acasă?, o întrebă aproape spășit.
– Acasă?! Unde mai e acasă pentru mine?!
Trecând peste întrebarea ei, insistă:
– Dacă dorești, pot trimite o mașină să vină să te ia.
Elina îl măsură din cap până în picioare, neștiind cu cine vorbea. Părea mai degrabă o discuție între doi soți care au fost certați și, cum necum, se împăcaseră. Oftă, ridicând din umeri.
– Știi bine că nu poți face asta fără să atragi atenția asupra mea. Dacă vrei să mă pierzi cu adevărat, pentru totdeauna, n-ai decât să mă compromiți în fața tuturor.
Weber luă o mină disperată, uitându-se la ea ca și cum ar fi fost pentru ultima oară. Șopti doar pentru el, mai mult în gând: Nu pot să te pierd și pe tine!
– citește continuarea aici –
Guest post by Anna Marinescu
Și tu poți scrie pe Catchy! 🙂
Trimite-ne un text încă nepublicat, cu diacritice, pe office@catchy.ro.
Citiţi şi
Dragostea doare. Nu, cea interzisă doare
Poate că nu vei fi primul, ultimul sau unicul ei bărbat
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
