Când m-am trezit, era încă noapte afară și am simțit iar aceiași durere inexplicabilă, în capul pieptului, aceeași durere care se lasă în stomac și care îmi amorțește mâinile. E probabil frica, teama de ce mă va aștepta mâine, teama de suferi ori teama de fi fericit, teama de o nouă zi, însă mă ridic din pat și mă duc să pun de o cafea, nu pentru că sunt puternică, ci pentru că nu am altă opțiune. Am să fumez două, trei țigări și poate mai fur o oră de somn, dacă nu, voi face un duș să mă înviorez și am să pornesc la treabă.
Îmi voi duce la bun sfârșit treburile începute și neterminate, voi găsi soluții pentru cele ce păreau de nerezolvat, însă îmi voi face și ziua mai frumoasă admirând copacii înverziți și albastrul cerului, respirând adânc și bucurându-mă de acest privilegiu. Da, pentru că dincolo de toate bătăliile purtate, dar și datorită tuturor momentelor de pace câștigate, am încă acest privilegiu, iar pentru aceasta sunt un om fericit. Aceste momente de fericire poate ușor cam naivă, par în comparație cu grohotișul prăvălit peste mine zi de zi, un firav șirag de mărgele, înșirate pe o prea subțire ață. Însă, adunate toate la un loc, formează un tot atât de frumos, încât uneori devine de invidiat.
Așa că, mereu între război și pace, între încă o noapte neterminată și o zi încă neîncepută, mereu la câte o răscruce de drumuri, realizez că în acest patetic univers, există totuși un echilibru, iar eu, pragmatic spus, sunt centrul lui. Balanța s-a aflat permanent în mâinile mele, mereu a fost acolo, însă eu, nu am avut încredere că o voi mai putea echilibra.
Poate din teamă, poate din lașitate, poate din egoism, poate din atâta neîncredere câtă au sădit alții în mine, uneori am vrut să dau cu balanța de pământ, să o calc în picioare, să o fac praf și să fug unde văd cu ochii, să am o amnezie totală și să o iau iar de la capăt într-o lume unde nimeni nu mă știe și unde nu știu pe nimeni…. Însă, a doua zi, uneori mai greu, alteori atât de ușor încât părea ireal, precum stropii de ploaie, lucrurile se așezau pe talerele balanței, echilibrând-o.
Chiar dacă încă mă trezesc în miez de noapte și nu mai pot adormi, echilibrez balanța cu un răsărit de soare, iar atunci când va mai fi trecut o zi ce îmi pustiește sufletul, echilibrez balanța privind luna plină cum se reflectă în valurile mării… și tot așa, pentru că balanța e la mine în mână și nu uit să privesc deopotrivă în ambele talere, astfel încât, mai devreme sau mai târziu să-i pot reda și recunoaște echilibrul. Priviți pentru o clipă în talerele balanței voastre, echilibrați-o și faceți universul să se învârtă în jurul vostru, pentru că se poate, doar nu degeaba suntem centrul propriului nostru univers, nu-i așa?
Citiți și Astăzi, m-am dat cu rimel
Guest post by Raluca Tomescu
Și tu poți scrie pe Catchy! 🙂
Trimite-ne un text încă nepublicat, cu diacritice, pe office@catchy.ro.
Citiţi şi
De obicei, 1 decembrie e despre România
Zavaidoc: iubire și muzică în anul 1923. Un roman insolit, semnat de Doina Ruști
2 octombrie 2024 – Eclipsă inelară de Soare în Balanță (horoscop)
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
