O seară frumoasă de sfârşit de octombrie. Calea Victoriei este o şerpuire de faruri până la intersecţia cu Dacia şi mai departe, spre Ateneu. Dar în zona parcului Iorga e mai linişte. Iar pe strada Mihail Moxa, chiar la începutul ei, se înalţă un alt mic Muzeu al Ţăranului. Este casa Ioanei Ştirbei şi a lui Radu Rosetti proiectată şi ridicată de acelaşi arhitect: Nicolae Ghika Budeşti. Dacă poţi face abstracţie de maşinile parcate artistic de o parte şi de alta a străzii, bară la bară, ca şi cum ar fi fost aşezate cu mâna, strada e oarecum ruptă de agitaţia orei, în Bucureştiul înnebunit de claxoane.
Aceasta casă a găzduit lansarea volumului Memorii. Elisa Brătianu. Era şi firesc – autoarea a fost sora proprietăresei. Casa e frumoasă şi pe afară şi pe dinăuntru, e impunătoare, e o îmbinare reuşită de lemn şi piatră. Evenimentul a avut loc în spaţiul generos al holului de la intrare. Cei de la Editura Istoria Artei, unde a apărut volumul, sunt gazde grijulii şi frumos emoţionate. Se aduc scaune comode, se amenajează un amfiteatru ad hoc. În dreapta sălii, o scară superbă din lemn se sprijină de perete urcând până la etaj. Ambianţa impresionează, înălţimea spaţiului te face să vorbeşti în şoaptă.
Un stand discret este aşezat în faţa superbului (fost) şemineu bogat decorat cu sculptură în lemn de stejar. Cartea se vinde cu graţia pe care o merită – o doamnă drăguţă are eleganţa de a mânui banii cu ezitare şi a da restul cu un zâmbet care nu are legătură cu partea prozaică a gestului.
Şi începe lansarea. Oana Marinache, nume cunoscut iubitorilor de arhitectură bucureşteană, vorbeşte avizat şi cu plăcere.
Dar odată cu lansarea începe şi nebunia. Scara de lemn devine duşman public. Urcată şi coborâtă de diverşi, altminteri bine intenţionaţi, care fotografiază adunarea din toate unghiurile şi colţurile – scara scârţâie cu disperare, acoperind glasul vorbitoarei. Mai circulă fără reţineri şi cetăţeni din birourile de la etaj care şi-au terminat programul sau vizita şi care clar nu au nicio legătură cu lansarea, cu cărţile… Greu de spus cu ce au legătură.
Punctul cheie al evenimentului este prezenţa domnului Ion Varlam, strănepot al Elisei Brătianu, susţinător financiar al demersului editorial. Evocarea domniei sale întredeschide poarta către o lume de care ne înstrăinăm cu fiecare zi. O lume a elitelor. Vorbeşte frumos şi clar despre lucruri care s-au petrecut în veacul trecut, dar şi despre întâmplări urâte din vremea noastră. Aflăm despre distrugerea unor memorii pe care nu le vom mai recupera şi odată cu care s-au şters definitiv întâmplări din istoria noastră.
Unele dintre spusele vorbitorului sunt amuzante. De exemplu, Elisa Brătianu şi-a scris amintirile şi le-a dat surorii Alexandrina, de la Iaşi, pentru o părere. Iar aceasta, cu nonşalanţă de soră, i-a spus: „Dragă, tu ai un talent nemapomenit de povestitoare, dar memoriile tale m-au plictisit!” A fost destul. Impetuoasă cum era, Elisa Brătianu a luat ambele exemplare ale acelor amintiri şi le-a aruncat în şemineul în care ardea un foc vesel de iarnă. Duse au fost pentru totdeauna acele consideraţii despre lumea românească de atunci!
Alte evocări au fost amare. Ion Varlam a consemnat, după dictare, diverse amintiri ale Elisei Brătianu. Încăpute pe mâna unei anumite doamne Olga Cogălniceanu, aflată la Paris, şi acele pagini s-au pierdut pentru totdeauna. Aşa cum este posibil să se fi pierdut multe pagini din Amintirile Reginei Maria cenzurate, se pare, de un soi de camarilă contemporană.
Cine a fost Elisa Brătianu, ne spune cartea aceasta, lansată de editura Istoria Artei şi ne spun şi alte pagini, alte amintiri ale altora. Dar Ion Varlam, strănepotul ei, a ştiut să ne spună cine suntem sau cine ar trebui să fim noi: „ Nu olimpici la matematică şi fizică trebuie să creştem, ci elite! Adică oameni cu coloană vertebrală, demni, puternici.”
Scara din casa Rosetti scârţâia în continuare a jale, a trecut călcat în picioare la propriu, cu nepăsare, cu inconştienţă, cu râvnă. Viaţa elitelor mai există doar în cărţi editate de puţinii „nebuni frumoşi” care mai cred în sisteme de valori reale. În afara lor – vorbă goală, nepăsare, grabă stupidă către nimic. Adică Bucureşti, octombrie 2015.
Pe Cristiana o găsiți toată aici.
Citiţi şi
Cum să-ți valorifici biblioteca veche cu ajutorul unui anticariat de cărți?
Cumpărăm cărți: Oportunitatea ideală pentru o tranzacție avantajoasă și simplă
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
