Ne întâlnim zilnic, în fața școlii. Eu să-mi iau băiatul, tu fata. Amândoi elevi în aceeași clasă a II-a. Ies de mână, fericiți așa cum numai copiii știu să fie. Nu ne zâmbim nici măcar de complezență, deși uneori schimbăm câteva cuvinte formale. Dar, în realitate, nu știu dacă m-ai văzut vreodată. Nu știu dacă privirea ta limpede, în care eu aș fi putut citi povestea lumii, a poposit măcar pentru o secundă asupra celui mai banal bărbat pe care l-ai întâlnit vreodată.
Nu știu cine, ești, cum te cheamă, ce faci. Dacă ești fericită, dacă ești părinte singur sau nu. Dar știu că pentru mine ești o simfonie de culoare și parfum… Ador să-ți simt amprenta olfactivă unică. Te simt și când nu te văd, în zilele în care părinții se înghesuie bezmetici în poarta școlii. Știu că ești extrem de frumoasă, că zâmbetul tău îmi dezmiardă întreaga zi și că făptura ta ușoară stă să-și ia zborul. Noroc c-o țintuiesc de pământ gândurile, visurile și dorințele mele…
Nici măcar nu-mi pasă dacă ai intuit ce simt pentru tine, deși este imposibil să nu fi înțeles ce fior mă destramă de câte ori te zăresc. Nici măcar nu-mi pasă că tu ai viața ta în care, în realitate, nu voi putea păși vreodată. Mă mulțumesc să mă agăț de întâlnirile noastre scurte, în timpul cărora eu îmi încarc bateriile doar conștientizând că împărțim aceeași metri pătrați. Mă mulțumesc să-ți admir pasul zvelt, ținutele impecabile la care asortezi multicolore genți de damă și pantofi mereu cu toc. Vezi, am observat detalii în care bărbații, în general, „nu se încurcă” și asta pentru că absolut tot ce are legătură cu tine mă fascinează.
Dar fii pe pace, nu o să recunosc în veci că te iubesc. Nu o să fac niciodată nici un sfert de pas către tine și chiar dacă vreodată, cine știe prin ce minune, tu vei zâmbi cu intenție în direcția mea, voi dispărea rapid, înainte să vadă o lume întreagă cum fericirea mă ridică de la pământ și-mi întinde permanent colțurile gurii după urechi.
Tu ești și vei rămâne muza mea tainică, izvorul inspirației mele, femeia ideală de care are nevoie orice artist să creeze; căci numai așa, intangibilă cum ești acum, mă modelezi, mă transformi, mă provoci și mă obligi să nu dorm. Iar toate acestea sunt prea importante pentru a le ucide cu cea mai mică atingere în plan real. Așa-i că mă înțelegi?
Citiţi şi
Atenție la clișeele „corecte politic” care manipulează votul!
Dragostea doare. Nu, cea interzisă doare
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
