Acum aproape o sută de ani, scriitorul globe trotteur (ca să nu zic vagabond) din Brăila, Panait Istrati spunea despre manipularea vieţii de zi cu zi în URSS:
” … Această castă ignorantă, vulgară, perversă … nu cunoaşte decât cuvintele de ordine ale unei puteri căreia îi este ciment şi armătură. Desfăşurări de steaguri, «Internaţionala» ascultată în picioare; colţuri ale lui Lenin; difuzoare; imense pancarte, stambe acoperite de fraze; fraze judecând viaţa; fraze confecţionate toate pentru a înlocui ideile…“
Citatul de mai sus e preluat din darea de seamă cu privire la viaţa din URSS aşa cum a văzut-o el, scriitorul de stânga, revoltatul, care nu a putut empatiza cu transformarea spiritului în fantoşă. Însă deşi URSS a murit, manipularea nu moare niciodată. Se transformă. Şi fiindcă are mai mulţi subiecţi, creşte exponenţial. Suntem în secolul 21 şi chiar dacă s-au schimbat criteriile de evaluare, tot frazele artificiale judecă viaţa, tot frazele stas înlocuiesc ideile.
Nu doar la putere avem o castă de persoane ignorante, vulgare şi perverse. Aceste trăsături ale “noului emanat” au fost preluate printr-un proces infernal de imitare de către întreaga societate. Educatorii sunt needucaţi şi şi-au stabilit ca ţel în viaţă uciderea neuronilor nevinovaţi şi înlocuirea lor cu unii cât mai rotunzi. Cât mai lipsiţi de capacitatea stelară de a se lega de alţii. Mi se comunică idei-sloganuri pe care am dreptul doar să le preiau şi să le transmit, aproape ca pe o infecţie. Ideile care să mă propulseze, care să-mi dea migrene pe când le crăp învelişul înainte de a le da de miez au devenit marfă de contrabandă.
Nu mai ascult Internaţionala în picioare. Acum trebuie să ascult, tot drepţi, alte cântece care nici măcar nu au în spate generozitatea idealului egalităţii umane.
Nu mai e Lenin pe toate spaţiile publice, sunt alţii care au potenţialul de a fi mai nocivi, deşi îndemnul de a învăţa rămâne valabil.
Zilnic sunt inundată cu citate inspiraţionale şi îndemnuri bovin-pozitiviste. Am găsit atâtea modalităţi de a-mi schimba viaţa în bine şi a aduce fericirea în viaţa mea încât încep să mă întreb cum naiba au trăit şi s-au declarat fericiţi oamenii înainte de apariţia acestei categorii de cetăţeni care vopsesc stambe cu fraze care înlocuiesc gândirea cu şabloane. Nu contează dacă se potriveşte şablonul, nu contează dacă intri în model. Dacă nu sunt bune, nu-i bai, mai tăiem de ici, mai cârpim de dincolo, mai lungim de dincoace. Ce relevanţă are dacă modificările se fac în contra fibrei naturale? Ce importanţă are dacă eu vreau carne şi sânge şi nu silicon şi gel? Trebuie să mă conformez şi pentru numele Preabunului Dumnezeu să fiu fericită la ordin!
Nu, nu sunt fericită. Mă doare viaţa mea ca un abces. Şi nu mi-e suficient să mă uit în oglindă şi să-mi zic de cinci ori pe zi, înainte de mesele şi cele două gustări obligatorii că abcesul a dispărut şi să-l ascund sub preş. Ca să scap de abces, sunt convinsă că ar trebui să găsesc o modalitate de a-l chiureta.
Am ajuns să îmi doresc să-mi zică un necunoscut ”gândeşte pozitiv” ca să pot să îmi dau frâu liber şi să mă agăţ de gâtul lui cu ambele mâini şi să-l strâng până când va căpăta o interesantă culoare vineţie. Iar atunci să-i pot şopti sardonic la ureche, ”Vai, dar ce e un pic de stres pentru un om optimist? Gândeşte pozitiv omule, mâinile mele sunt doar iluzii, respiră adânc!”
Dar încerc să mă concentrez pe partea bună. Cu cât mai multe stambe tipăresc ei, cu atât mai multe şanse de a le sfâşia am eu.
Citiţi şi
Atenție la clișeele „corecte politic” care manipulează votul!
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
