Se scrie ʺnu ne mai facem bineʺ, se citește ʺva fi tot mai răuʺ și înseamnă ʺdispăremʺ.
Nu ne mai facem bine nu e un diagnostic recent. Nu e produsul pandemiei, nu e nici măcar consecința ei.
Nu ne mai facem bine e un deznodământ care a început de mult. Un stat nu poate exista fără o societate. Iar o societate nu poate exista fără cultură.
Civilizația românească, atât cât a fost, este în disoluție. Disoluția e veche. A metastazat, ca un cancer.
S-a diluat, până aproape de dispariție, autoritatea. Autoritățile, mult hulitele autorități, nu au autoritate în ochii cetățenilor, așa cum cetățenii nu au drepturi în ochii autorităților.
Țesutul social a cangrenat. Familiile s-au descompus, în trena migrației economice. Nu știu dacă ați remarcat, dar din România se migrează ca din Siria.
Școala a dispărut și a fost înlocuită cu o caricatură care va dispărea și va fi înlocuită cu o caricatură on-line.
Modelele de succes au devenit ciobanii cu sever retard cultural, cocalarii, prințesele, vlogării vulgari, influencerii monosilabici, curvele și prietenii lor.
Sângele care ține în supraviețuire societatea noastră are mai multe nume. I se spune șpagă, i se spune favor, i se spune hatâr.
Am ratat intrarea în modernitate și am rămas în trib, cu nășica, și cu cumnatul, cu cumătrul și cu un văr de-al doilea care cunoaște pe cineva care cunoaște pe altcinva din alt trib, unde e convenabil să slugărim.
Apocalipsa pentru începători: vor cădea întâi clădirile construite în hei-rup-ul comunist. Se vor prăbuși barajele, podurile și căile ferate.
Nu peste mult, nu vor mai cădea doar tavanele, vor cădea școlile cu totul. Spitalele publice sunt deja simple avanposturi ale morgii.
Legea este un moft care există doar ca pretext pentru tocmeală, europenizarea României înseamnă câteva sedii de corporații, bănci și instituții publice.
Dacă peste noapte le iei și le duci la Belgrad, în urma lor nu rămâne nici măcar obiceiul de a ține un WC curat.
Patruzeci de ani durează orice rătăcire prin deșert, cu condiția să nu schimbi deșertul pe un alt iad. Nu am avut nici înțelepciunea, nici răbdarea care ne-ar fi putut salva.
Acum adăugați la cei patruzeci de ani de la început încă treizeci. Calculul e simplu, brutal și tragic: abia în 2090 ne-am putea apropia de secolul XXI, cu condiția ca secolul XXI să mai existe pe atunci și să ne apucăm chiar de azi să ne educăm copiii și să trăim respectând regulile banale ale traiului în comun, respectându-ne unii pe alții, ceea ce desigur nu se va întâmpla.
În loc de încheiere, las aici un tril de bormașină. Se scrie nu ne mai facem bine. Se citește va fi tot mai rău. Și înseamnă dispărem.
Pe Andrei îl găsiți cu totul aici.
Curaj, și tu poți scrie pe Catchy! 
Trimite-ne un text încă nepublicat, în format .doc, cu diacritice, pe office@catchy.ro.
Citiţi şi
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
