Astăzi mi-am cumpărat un ghiveci cu tufănele. Mi-am înfundat fața în semicercul plin cu floricele mov intens, cald, catifelat și le-am simțit parfumul. Un parfum vegetal, robust, discret, cu vârfuri aromate delicat și sensibil. Îmi plac tufănelele și crizantemele. În special tufănelele, pe care le știu bine din curțile satului în care am copilărit. Erau ultimele flori din an.
Singurele care rămâneau să împartă frumos în jurul lor, când toate celelalte surate dispăruseră demult din peisaj. Tufănelele se încăpățânau să își arate culorile minunate, mult după ce toamna își arunca bruma peste ele. Mi le amintesc în diminețile zgribulite și întunecoase de noiembrie în care și mie și lor ne era frig, cum stăteau așa, glazurate cu brumă, așteptând o rază de soare să le dezvelească și să le arate culorile perfecte. Erau divers colorate și asta mă fascina: de la albul cel mai curat, la cel mai intens și catifelat mov, treceau prin toate varietățile de galben zglobiu, portocaliu incendiar, roșu vibrant, vișiniu ars, roz vesel și albastru adânc. Nuanțe profunde, pline sau, dimpotrivă, delicat estompate. Îmi plăcea să descopăr altele noi, neștiute până atunci, când le vedeam la marginea drumului prin satele pe care le traversam greoi și zgomotos cu autobuzul hodorogit, în drumul meu spre școala din oraș.
Toate florile pot fi frumoase primăvara! Mi se pare infinit mai ușor să fii narcisă la sfârșit de martie sau lalea în aprilie când soarele, lumina și căldura, sunt pe trend ascendent, decât tufănică în noiembrie. După luni întregi de frig, întuneric și moarte vegetală, ne exaltă primul verde și frumos ce iese din pământ. Îl așteptam! Ne povestește despre viață și despre noi începuturi. Ne plac florile de primăvară! Le prețuim delicatețea, frumusețea și mesajul care le însoțeste. Apoi ne minunăm de frumosul copleșitor al florilor de vară. Este de la sine înțeles că nu poți să fii altfel decât maiestuos și de o frumusețe desăvârșită, dacă ai norocul să fii trandafir în mai, bujor în iunie sau gladiolă în iulie, când natura îți pune la dispoziție cele mai bune resurse ale sale. Ca trandafir, nu ai altă treabă decât să înflorești și să te lași admirat, așa că nu-mi plac trandafirii decât în dulceață. Cei de florărie, drepți, perfecți, fără miros, nu-mi spun povești. Dacă i-aș asculta totuși, mi-ar vorbi despre bani și lipsă de imaginație și nu sunt temele mele preferate.
În schimb, tufele rotunde, multicolore, ițite în mijlocul veștedului din jurul lor al naturii deja învinse, când pământul se pregătește să ierneze, îmi vorbesc despre robustețe și adaptabilitate, prezentate elegant într-o explozie de scânteioare viu colorate. tufăDespre forță ascunsă în delicatețe. Despre a fi. Dar, mai ales, tufănelele îmi vorbesc despre oameni. Despre resursele nebănuite de suflet și îndurare care sunt în noi. Despre a rămâne frumos atunci, și mai ales atunci, când viața nu îți oferă cele mai bune resurse ale ei. Când nu este așa cum ți-ai dori-o sau când face să-ți fie greu.
Să rămâi colorat în speranță, iubire și acceptare, când totul în jurul tău se usucă în egoism, competiție și afirmare. E ușor să fii minunat când viața îți zâmbește! Când ți-e cald și soare. Provocarea este să rămâi solar când ți se refuză sau ți se ia ce iubești și ce-ți dorești și primești în schimb neiubire sau neșansă. Să reziști rămânând frumos perioadelor urâte, încredințat că va fi bine. Să poți să te bucuri de binele altuia chiar dacă ție îți lipsește al tău. Să faci rai din ce ai. Să fii puternic, fără să-ți sacrifici delicatețea. Să oferi. Să speri. Să fii! Așa povești știu să spună tufănelele și de aceea îmi plac atât de mult!
Și tu poți scrie pe Catchy! 🙂
Trimite-ne un text încă nepublicat, cu diacritice, pe office@catchy.ro.
Citiţi şi
Învățătorii, timpul, barbaria și lucrurile de neacceptat
Fata de zăpadă (poveste de dragoste cu final fericit)
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
