Cum or fi, domnule, relațiile alea în care cântă greierii la geamul îndrăgostiților, apare curcubeul fără vreo ploaie, iar finalul fericit până la adânci bătrâneți e mereu pe fază? Cum o fi, că eu nu m-am întâlnit cu astfel de relații, nici chiar ale altora. Fac abstracție de mine.
Mă refer la relația ”perfectă”, aia scoasă din basmele clasice sau din filmele odios de siropoase (care, să fim serioși, tot din basme se trag). Relația în care nu există ”nu” sau ”da” sau ”nici vorbă”. Există doar ”sigur, dragă”, ”fii fără grijă”. Totul e al dracu de perfect, în condițiile în care n-am văzut vreun studiu al perfecțiunii. Adică există, dar îl găsim personalizat în fiecare casă. Pentru că perfectul vine din fiecare, în mod subiectiv. Mie n-o să-mi placă în veci superbul negru pe care îl vezi tu, pentru că nici ție nu-ți place maiestuosul alb la care țin eu atât de tare. See? N-ai cum!
Aşadar, am hotărât că relații perfecte nu există. Clar, sunt relații frumoase bazate pe înțelegere, dragoste și foarte mult respect. Dar nu-s perfecte. Că oameni suntem. Ne mai sare muștarul când și când. Se mai îndoaie colțul feței de masă, se mai sparge o ceașcă din serviciul ”mămicii”, se mai pătează copilul pe rochia de la mall șamd.
Dar ce faci cu o relație care nu e relație? Adică nu e nici perfectă, nici imperfectă, nici nimic? Aham.
Ce faci când un el și o ea sunt la niște sute de kilometri depărtare și au o non-relație?
Adică se cunosc de ieri, de anul trecut sau de acum 20 de ani și își vorbesc relația. Asta n-o fi tot relație? Cum să nu! Orice interacțiune interumană poate fi definită ca relație.
Uite, spre exemplu rețelele de socializare, care de fapt sunt scrisorile secolului trecut, sunt o poartă foarte accesibilă către nonrelații, pseudorelații. Adică sunt relații, au toate caracteristicile necesare, dar lipsește un element esențial, interacțiunea directă. Aia băbească, face 2 face. Aia care făcea oamenii să se căsătorească pripit. Aia care zbura hainele și plătea nota de plată.
Cu toate astea, oamenii se perpelesc și trăiesc chinuri îngrozitoare în aceste non-relații. Lipsind elementul face 2 face, nu ai cum să-ți dai seama de mare lucru și ajungi la acel 60%. Păi, doar atât (și tare enervant), pentru că e diferența aia de 40%. Aia suficientă cât să fii aproape, dar al dracu’ de departe. 50 dacă era, măcar nu mai stăteai în dubii. Nu te mai perpeleai atât. E 50, mai e mult până departe. Dar 60%!!! Știi ceva, dar în același timp NU ȘTII NIMIC!
-Bună! Ce faci?
-Bine, tu?
Să-mi smulg părul din cap! Pare indiferent. E indiferent!? Mi se pare mie? E ocupat? Nu vrea să-mi scrie mai mult? E cu alta!?!?!?!? Ce-mi pasă? Îmi pasă? Să mai continui? Gata! M-am hotărât! Nu mai scriu nimic, dă-l în mă-sa! N-are decât să scrie el dacă are ceva de zis!
ASTA CE MAI ÎNSEAMNĂ!?!? Asta, doar asta poți scrie după o pauză de trei zile, timp în care m-ai lăsat cu cuvintele în gât și gândurile într-o gaură a creierului!!! Și eu acum ce să răspund?
– Bună și ție! (dacă te-ai trezit cu curaj, atenție însă, gheața e subțire!)
– Interesant articol (dacă gheața e prea subțire)
Și care e faza cu pauzele astea? Ce Dumnezeu înseamnă? Ai ceva de transmis, dar n-ai cuvintele la tine? Vrei să faci pe interesantul? Vrei să transformăm o simptomatologie în boală cronică? Vrei… vrei… vrei… Ce naiba vrei, că mie-mi răstorni creierii ca pe mingile de tenis!
Citiţi şi Cel mai puternic ingredient într-o relaţie de dragoste
Ce sunt, domnule, fiţele astea? Avem prea mult timp liber? Avem viața prea puțin complexă? Prea banală? Nu se mai întâmplă nimic în jurul nostru de ne trebuie astfel de bătăi de cap? A ajuns un… un îndepărtat să mă controleze pe mine? Aaa, ba nu, ”device-urile ne controlează viețile!”. Ei, pe naiba! E un om, mereu va fi vorba de un om. Că suntem animale raționale ce necesită relaționare. Cel puțin cei cu doze scăzute de antidepresive au nevoie de relații interumane. Și da, am crescut și noi odată cu ”rețeaua”, așa că ne-am reinventat relațiile.
– …
– Ne auzim joi (azi e joi, vorbim de altă joi!!!)
– Dar de ceee???
– Ai treabă!
Punct și fără capăt!
Zău!? Știi tu asta? Ai dat în cărți? Ți-a ghicit mama mare în ghioc? De unde știi tu, istețule, că am atâta treabă că nu pot să mă prostesc cu tine aici? Îți place să mă perpelești puțin, nu? Te distrezi? Eu, NU!
– Ai văzut ce-a mai zis Iohannis?
WTF!?! Nuuuu, și nici nu mă doare unghia! Tu, TU ce mai faci? Dacă nu vrei să vorbești cu mine, de ce naiba o faci? Ia o pauză, treci pe ignore vreo săptămână! Mor să te văd în listă și să staaau așa, să aștept un semn real!
Dar zi așa, că și ție-ți place băgarea asta în seamă. Și mie, recunosc. Masochismul a cunoscut și el era ”rețelei”. E o băgare în seamă tare mişto. Adică, pe stilul “lasă-mă și nu-mi da pace”, ca să revenim la rețeaua bunicii. E bun, dar mi se pare că e totuși prea multă chinuială pentru niște litere. În fond, naiba știe unul de celălalt, naiba știe ce gândește unul-altul. Nimeni nu știe nimic și se “vede” doar ce vrei să se vadă. Și atunci, nu zic bine că e o non-relație?
Ooof, rețeaua..nu poți cu ea, nu poți fără ea!
Ctrl-Alt-Del
Guest post by Delia Dospinescu
Și tu poți scrie pe Catchy! 
Trimite-ne un text încă nepublicat, cu diacritice, pe office@catchy.ro.
Citiţi şi
Dragostea doare. Nu, cea interzisă doare
Unde se termină iubirea, începe… conviețuirea
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
