M-am amăgit toată vara că mi-e bine. Mai bine decât singură. Eram iubita din timpul săptămânii, noi în cearșafuri și ne-noi în fața celorlalți. A venit toamna și am avut două zile de refuzuri repetate, de ambele părți, până să-l conving că, de îndată ce mă întorc la lucru, în orașul cel mare pe care-l urăște, noi nu mai suntem ceea ce, oricum, nu prea eram. Imaginați-vă, însă, că fiecare vizită acasă se lăsa cu vizite la el. Eu scăpam joi după masă, astfel că spre seară eram în oraș și, spre noapte, în patul lui sau pe balcon, aproape goi și aproape înfrigurați, uitându-ne la stele. Vineri mă întorceam la ai mei și stăteam cu ei ca și cum nimic nu exista, știind totuși că în aceleași cearșafuri, din aceeași cană și peste aceleași perne o să-și ducă ea iubirea, grija și poftele. Începea să doară. Rolul ăsta asumat de iubită de joi începea să doară, dar tot ignoram și tot înghițeam de dragul unei relații care-mi făcea mai mult bine decât rău.
Aproape în același timp în care eu mă luptam să nu-i mai urmez serile, a început el să-mi mulțumească și să recunoască greul prin care am trecut de dragul nostru. Subtil, deveneam prieteni. Până s-a gândit că ar trebui să-mi arate unde se vor muta împreună (auch!). Până, curând după, mi-a cerut şi ajutorul în legătură cu reorganizarea unui apartament nou – teoretic, nu al lor, sau așa mă mint încă.
Iubirile de joi noapte s-au transformat în partidele de vineri la prânz, de o oră cu tot cu țigara de după, într-un șantier de apartament, în praf, frig și completă impersonalitate. O vreme. Am fost sigură că nu mai pot în momentul în care, în urma unei astfel de întâlniri, am ajuns acasă în fugă, ca să pot plânge, să dau afară sentimentul de femeie de-o oră, lăsată nesatisfăcută pe niciun plan, numai cu hainele prăfuite și un gol în suflet pe care încă nu l-am umplut.
De-atunci, îl refuz în toate felurile. Aluziile lui nu mă fac mai slabă, ci îmi dau ocazia să fiu rea, să-i întorc toate serile în care l-aș fi vrut și el tăcea, mă pedepsea, că eu n-am voie să decid. S-a întâmplat să am o poveste foarte frumoasă cu un prieten de-al lui, pe care el mi l-a prezentat. S-a întâmplat să simt ura unei alte femei, despre care nu știu sigur nimic, dar pe care o simt ca „înlocuitoarea” mea. Cu toate astea, vineri seară m-a întrebat dacă vreau să ne vedem – nu a mai apucat să fugă la ea și îi erau reci cearșafurile. I-am spus că nu ne poate avea pe toate și i-am trimis, virtual, o îmbrățișare…. Mică victorie personală.
Guest post by Andra Pavel
Și tu poți scrie pe Catchy! 🙂
Trimite-ne un text încă nepublicat, cu diacritice, pe office@catchy.ro.
Citiţi şi
Fata de zăpadă (poveste de dragoste cu final fericit)
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
