Ceea ce urmează nu e un discurs motivaţional, deşi acum sunt la modă, nu asta a fost intenţia. E doar realitatea constatată din banala mea existenţă.
Atunci când am luptat, nu am obţinut nimic, decât o zbatere inutilă care mă lăsa fără vlagă. Când am încetat să mai alerg, am început să văd mai atent tot ce mă-nconjoară, să simt mângâierea divină. Părea că cineva se bucură, în sfârşit, că m-am ostoit şi-mi aşeza în faţă piesele unui puzzle pe care eu îl răvăşisem din prea multă ignoranţă.
Atunci am început să văd culoarea şi valoarea fiecărei bucăţi de hârtie, să-i simt conturul neregulat, să-i percep faţa şi reversul. Nu era niciuna egală cu cealaltă, la absolut nimic, dar fiecare avea propria valoare.
Începusem să aştept, la început timid, apoi cu resemnare şi împăcare, ca altcineva să-mi croiască drumul, lăsându-mă pur şi simplu în voia sorţii. Paradoxal, atunci mi s-au întâmplat cele mai frumoase lucruri, pe care nici măcar nu mi le închipuiam înainte, la care nici nu îndrăzneam să visez. Iar toate astea au venit în momentul în care nu am mai încercat niciun fel de rezistenţă, în care nu m-am mai opus la absolut nimic, luând totul ca pe un dar.
Când am acceptat în viaţa mea oameni capabili să mă rănească sau să mă bucure, când nu am mai cântărit ziua de mâine, gândindu-mă doar la cea de azi, când m-am lăsat fără o leţcaie în buzunar, doar aşa, să văd ce are de gând Universul cu mine.
Nu ştiu de ce, dar de când mi-am propus să am încredere în viaţă şi în destin, aproape nimic nu m-a mai dezamăgit. Pare greu de crezut, dar în momentul în care mă gândeam că e 1 Iunie şi nu aveam bani să-i duc copilului acasă o jucărie, am găsit pur şi simplu bani pe stradă, când eram în şomaj am vizitat pentru prima dată o ţară străină, cu ajutorul unor oameni minunaţi, iar la câteva luni după ce am fost diagnosticată cu un cancer incipient, analizele mi-au ieşit foarte bune.
Nu am privit cu disperare niciun moment, gândindu-mă doar că mi se întâmplă ceea ce trebuia să se întâmple, nu am căutat vinovaţi şi justificări inutile. O bună perioadă de timp am crezut că acest ultim rezultat mi se datorează, având în vedere că nu am luat niciun medicament şi nu am făcut intervenţiile chirurgicale recomandate. Acum realizez că totul s-a întâmplat datorită oamenilor pe care cineva, mai presus de mine, mi i-a scos în cale. Am văzut însă în fiecare individ întâlnit un semn, am crezut că de la toţi poţi învăţa câte ceva şi mi-am propus doar ca-n fiecare zi să fiu mai bună, mai calmă, mai înţelegătoare. Am început să am încredere în visele mele, la propriu, pentru că de cele mai multe ori s-au dovedit premonitorii, şi am încercat să desluşesc mesajul primit de la ceea ce generic numesc sursă.
Aşadar, nu vă opuneţi şi nu vă mai luptaţi cu tot ceea ce vi se întâmplă, lăsaţi viaţa să curgă normal. Dacă sunteţi oameni buni şi dacă nu v-aţi împlinit menirea pe acest pământ, veţi supravieţui, oricât de sumbru vi s-ar părea viitorul. Uneori, puzzle-ul făcut de “altcineva” s-ar putea să fie mai bun şi mai interesant decât al vostru. Şi nu neapărat în ultimul rând, dar aşa s-a nimerit, să nu vă fie teamă să muriţi, mai ales dacă ştiţi ce aţi făcut pe acest pământ.
Citiţi şi
Oamenii vor să fie fericiţi, dar…
Un mesaj de la Catherine, Prințesa de Wales
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
