Aşa se pare. Nici ei înşişi, nici altora. Ne-a secat criza omenia? Ori nu e decât o trăsătură simptomatică şi întâlnită mai des la oamenii simpli şi săraci? Să fie mai multă generozitate şi compasiune, cu cât sunt mai puţine posibilităţile de-a ajuta? Să ne impresioneze şi să ne pese mai mult de orice fel de nevoiaşi, doar când ajungem şi noi în nevoi asemănătoare? Noii îmbogăţiţi sunt cinici şi uituci iar caritatea e folosită mai mult ca blazon sclipicios. Dă bine să fii binefăcător, dar anonimatul nu e pentru ei. Mai facem bine, buni români? Vezi aici.
Citiţi şi
Christian Dior și WC-ul din fundul curții – Eleganța vieții pe trepte de contrast
România eternă și deloc fascinantă. Cum se încheie războiul proștilor cu lumea
