Când m-am născut, n-am știut mare lucru. Am aflat mai târziu că, deși 28 septembrie, era cald. Sunt frumoase toamnele calde, mai ales cele care pregătesc ieșirea în lume a unora ca mine. Amintiri din copilărie? Tatăl meu. Pisicile. O tricicletă, măr ras cu biscuiți, bicicleta galbenă cu două roți, o lovitură puternică la cap ce i-a speriat pe ai mei, Pe aripile vântului, Scarlett, talie subțire. Mă bateam cu vecinii de bloc, mă băteam cu colegii de clasă, mă certam cu vecinii. Ce mă salva era chipul meu angelic. Și o finețe a trăsăturilor care părea să aprobe toate sfaturile date de adulți, fără să iasă la suprafață faptul că eu nu ascultam decât de ceea ce se potrivea convingerilor mele. Fiind mică, nu erau nici clare, nici stabile. Trăiam prea mult în lumea cărților. Și, uite, aici aș găsi un efect negativ în cetitul cărților. Faptul că, luate în piept de timpuriu, pot ajunge să umbrească influența celor apropiați. În fine, nu mai contează. Am crescut frumușel, aș spune. Cum gândesc eu, încă rămâne un mister. Chiar și pentru mine. Căci surprinsă-s deseori de reacții spontane pe care, ulterior, încerc să mi le lămuresc.
M-am căsătorit de tânără. Am crezut că îl iubesc. Mulți ani am crezut asta. Cu timpul, am început să conștientizez acut ceea ce-mi lipsea. Era pasiunea. Durerea din iubire. Era sângele care trebuia să țâșnească din încleștări erotice. Astea lipseau. Am avut ani buni în care am mers în viață… ca în transă. Pur și simplu eram dusă de timp, de zile, parcă mă târam. Nu știu ce a declanșat declicul. Cel care m-a făcut să mă trezesc. De fapt, bănuiesc ceva.
Fanny Ardant, 1981, foto: Carole Bellaïche
În urma unui vis erotic, am început să scriu niște pagini. Inițial a început ca o poveste, dar am transformat-o pe potriva acelui vis și a noilor mele simtiri, acum conștientizate. Nu, mint. Nu erau noi, au fost de când mă știu, altfel nu aveam unele reacții ciudat de zbuciumate când citeam o carte sau urmăream un film romanțat (și citeam și urmăream multe, aveam o adevărata pasiune să-mi notez numele filmului, distribuția și relatarea acțiunii, în caiete multe, lungi și nesfârșite). Paginile povestirii mele se lungeau, căpătau noi nuanțe, pe măsura ce deveneam mai conștientă de crăpătura ce se lățea în căsnicia mea. Uneori continuam șirul întâmplărilor și la interval de ani, apoi de luni. Era povestea mea. Mă desfășuram acolo așa cum nu-mi imaginam vreodată că voi ajunge să o fac în realitate.
Realitatea a venit în 2016, dar s-a zvârcolit serios încă din 2014. În 2017, l-am întâlnit pe el. Nu în real, ci prin intermediul acelui facebook hulit, care, spun unii că ar induce lumea în eroare. Nu neg, așa o fi, dar nu în cazul meu. Adevărat este că el m-a smuls din acceptare și m-a făcut să-mi măsor resemnarea în timpi scurți și neiertători. Ne-am războit, Doamne, cât de răi și de orbi am fost! Un an de zile ne-am iubit și urât deopotrivă, până într-un iunie 2018 când ne-am întâlnit, față în față, pentru prima oară. Nu știu ce spun unii că e dragostea. Sau știu, dar nu-i aprob. Mie mi-a apărut în toată aroganța ei, când râzându-mi în nas de pe un piedestal, când cerșindu-mi pașii dintre crăpăturile pământului. M-am jucat, ne-am jucat, am profitat de libertatea pe care mi-am luat-o, fără a fi, însă, eliberată de lanțurile acelei căsnicii.
Azi? Am ajuns să o fac. Să mă eliberez de dincolo și să intru avântat, cu pași de adolescentă matură și determinată, în relația cu omul la care am visat dintotdeauna. Nu mai am 30 de ani. Nici măcar 40. Dar sunt tânără, frumoasă și iubesc!
Guest post by Arestatul fără umbră
Curaj, și tu poți scrie pe Catchy! 
Trimite-ne un text încă nepublicat, în format .doc, cu diacritice, pe office@catchy.ro.
Citiţi şi
Dragostea doare. Nu, cea interzisă doare
Ziua în care am divorțat de mama
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
