Că bine le zicea musiu Caragiale, pe vremea lui, despre „rromânce”, denumite și „moftangioaice”. I-auzi!
„Fiică de arendaș, de negustoraș, de funcționăraș, de avocățel, de ofițeraș, de popă — să fi fost papa bulgăroi, sârbotei sau grecotei — moftangioaica este româncă și prin urmare nobilă, et par conséquent nu poate suferi mojicimea. Ea este patronesă în comitetul unei sau mai multor societăți române de binefacere sau de cultură națională.
Moftangioaica română vorbește românește numai avec les domestiques, încolo franțuzește — acu ia lecții de limba engleză.
În fiece zi, moftangioaica răstoarnă prăvălii întregi, de la raftul de sus până la cel de jos, căutând eșantioane și negăsind malheuresement niciodată ce-i trebuie. Bogată ca și săracă, adeseori i se-ntâmplă din distracție, când se uită negustorul în altă parte, să-i scape ceva în manșon sau sub rotondă.
Moftangioaica își oprește totdeauna cupeul de-a curmezișul străzii.
Pentru dânsa sunt numai două orașe în care poate trăi cineva: Paris et Bukarest.
Dânsa are unul sau mai mulți adoratori, nu de plăcere sau de pasiune, ci de datorie: o femeie de așa înaltă extracțiune trebuie să aibă un suivez-moi.
Bogată, n-are plăcere mai mare pe lume decât să-și arate unei amice sărace toaletele și să-i spuie prețul lor fabulos, și apoi proiectele, planul și devizul toaletelor viitoare.
Moftangioaica săracă este foarte discretă; de aceea, nu disprețuiește fondurile secrete, ba chiar din contra. Pentru cine conspiră, e prudent să evite pe moftangioaica română.
Crudă, adică necoptă, primește cadouri de la răscopți bogați; răscoaptă, face cadouri la săraci necopți, adică la cruzi:
— Ah ! Crudule !
Când e vorba de lista „victimelor” ei, moftangioaica română uită șirul, numele și datele; are însă în privința aceasta despre amicele ei o memorie prodigioasă. Când vrei să flirtezi cu moftangioaica, se rățoiește și fleorțăiește. Îi vorbești serios, râde; glumești, e foarte serioasă; o saluți, d-abia moțăie; o iubești, te spune târgului.
Moftangioaica e amatoare de înmormântări de lux. Trecând prin fața cluburilor, jalnica scoate capul afară din cupeu. După cimitir, un tour au bois, cu ochii plânși și cu chipul încadrat în dantelă neagră, este obligatoriu.
Moftangioaica e o româncă bravă: ea știe suferi, cu hotărârea și eroismul caracteristice românului, tortura concertelor clasice, fort en vogue astăzi… Astfel, dacă-ți place muzica, ferește-te să mergi la acele concerte: de câte ori orchestra o avea un pianissimo, moftangioaica commencera à causer fortissimo…
Moftangioaica suferă în general de stomac; oricând are să iasă în lume seara, nu mănâncă toată ziua în vederea corsetului. Astfel, e prudent să nu o prea iei la vals: suflarea ei te face să-ți aduci aminte cu mult regret de mirosul violetelor de Parma.
Poftită ori nepoftită, ea trebuie să se afle la toate balurile de rigoare, ale Curții, ale Societăților, ale lumii mari, la reprezentațiile prime, extraordinare sau de gală.
Ea e abonată la l’Indépendance roumaine și trebuie să figureze neapărat în „Carnetul” lui Claymoor.
Fiecare moftangioaică spune bucuros din fir în păr toată conversația care a avut-o cu Prințesa moștenitoare „aproape o jumătate de ceas” la balul din urmă de la Cotroceni. Câte moftangioaice au fost la bal — că nu lipsește una ! — vezi dumneata câte jumătăți de ceasuri a ținut acel bal minunat.
O moftangioaică gătită și împopoțonată de șapte ori mai scump decât s-ar putea explica prin mijloacele consortului d-sale, dacă o întrebi ce părere are despre prințesa:
— Fie, moncher. nu zic ! E tânără, frumușică, si vous voulez; da’… prea e luxoasă !
Când vorbește de regină, zice: la pauvre !
La balul Curții mai ales, cum s-a abținut toată ziua de mâncare, abuzează de șampanie, de icre, de înghețată, de bomboane — nu de plăcere ori de lăcomie, nu !… de datorie… O dată supează cu un „amic”, pe urmă cu un curtezan, mai despre ziuă, se-nțelege, vine și rândul lui dumnealui: „Aide cocoșelule, la bufet !”. Așa, după înghețată, mănâncă iar icre moi, și după Pomery extra-sec frappé, iar ciocolată fierbinte. A doua zi, doctorul high-life se vede silit a-i prescrie o cutie și jumătate de capsule de ricin. După fiecare bal du monde, a doua zi, caii doctorilor mondains aleargă până le iese limba de un cot.
Culmea supărării — să o scape din vedere Claymoor.
Culmea ambiției — un minister pentru bărbat și un secretariat pentru amic.
A ! să nu uit…
Când vezi două moftangioaice amestecându-și alifia de pe buze și țocăindu-se cu multă căldură, să știi că nu se pot suferi.
— Ah ! Ma chère, je ne puis la sentir !”
Moftangioaica de azi, numită alintat „Pisy”, un fel de prescurtare de la „pițipoancă” probabil, sunt mai puțin complexe decât rromâncele de la sfârșitul veacului al XIX-lea, dar mult mai evidente, pentru că scopul vieții lor este să fie în permanență în prim-plan. Se disting imediat în mulțime, la Mall-uri, pe stradă, la serviciu, în cluburile de fițe pe care le frecventează, în căutare de masculi cu feromoni, mușchi, bani și mașini. Adică varianta lor masculină.
Nu contează a cui fiică e, contează banii babacului din care se alimentează până când se lipește de vreun bancomat pe două picioare cu limuzină la scară sau cel puțin un ML (meleu) de ultimă oră. Nu contează nici educația, pentru că moftangioaica zilelor noastre nu are nevoie de așa ceva, ci de luciu. Sub înfățișarea ei sclipicioasă zace o incultură crasă, care se manifestă după caz, cel mai des sub formă de gafe la care râde singură cu gura deschisă. Îmi amintesc un banc: Două piţipoance la facultate: – Fată, tu în ce an eşti? – În 2017. Dar tu?
Cunoaște limbi străine, sau, mai degrabă, „consumă” limbi străine. Limbajul ei este specializat cu termeni pestriți, adaptați pe loc momentului și cu o gamă foarte largă de semnificații: lucrurile, persoanele, evenimentele sunt cool, kinky sau random, marfă, clasă, beton, nașpa, bengoase, bărbații care nu le cad la picioare sunt gay, poponari (diferența e de stare materială, desigur), fraieri, șukari, șmenari, porci, lache, orice propoziție începe cu apelativul „Faaată”, urmat de o etichetă sau o înjurătură neaoșă: „Faaaată, du-te dracu, n-ai văzut… aia sau aia…”, „Faaaaată, mânca-mi-ai aia și aia”, iar cuvântul acela cu p... nu lipsește din nicio replică, deși lipsește din dotare.
Ea se îmbracă atât cât să nu fie dezbrăcată, de preferat cât mai mulat, astfel încât să lase la vedere anatomia – fie foarte lucrată „la sală”, fie ca un polonez uitat la soare. Colanți, decolteuri, curele Gucci cumpărate din Obor cu 150 de lei, neapărat o geantă good fake Louis Vuitton pe care o poartă în orice împrejurare, mai ales dacă mai este la liceu, pentru că asta e vârsta la care prinde gustul vieții „mondene”, ca să zic așa. De obicei poartă platforme care îi deformează picioarele și mersul, suportând cu stoicism un echilibru precar ce la oferă, în schimb, avantajul de a se agăța de mazdropelul din dotare. Blugii rupți sunt un must have, dar neapărat să fie de firmă. Adică să scrie pe ei, nu contează că îi achiziționează pe sub mână, de la vreun provider undercover, care i-a furat de prin străinătățuri sau i-a comandat pe net, ca să nu se vadă sursa.
Ea nu mai merge la baluri, ca pe vremurile bune, și-a restrâns considerabil locurile frecventabile, singurele fiind sala de fitness, Mall-ul și cluburile, în care se simte ca acasă. Pentru asta se „tunează” din cap până în picioare, botoxate și siliconate mai ceva ca o cadă de baie proaspăt izolată. Cu boticul de rață sau gura de pește își fac selfie-uri până le explodează smartphone-ul sau filmulețe pentru Insta, Tinder, Snapchat, sau banalizatul Facebook, care nu mai e așa trendy, da’ mere. Țocăne mereu cu unghiile pe display ca să se vadă mai bine manichiura scumpă, înzorzonată cu tot felul de modele și pietricele. La 100 de like-uri, își iau deja fața de nu mă atinge, sunt celebră! Se pozează de obicei în toalete sau pe capota unor mașini scumpe, afișând o atitudine de divă și o privire provocatoare, pentru „cunoscători”.
Moftangioaica de lux se vede cel mai bine pe Facebook. Ea comentează ca să se bage în seamă, pune emoticoane în prostie și comunică prin hashtag, care le scutește le a enunța o idee cât de simplă dar care presupune un efort major din partea lor… hashtag love, hashtag fashion, hashtag hashtag… și întotdeauna feeling pretty/cool/chill, fiindcă nu știu ce înseamnă smart și poate se gândesc să nu treacă drept televizor sau marcă de mașină.
Culmea supărării – una mai cool decât ea, mai tunată sau mai cu priză la portofelul gros, aka Baby/Dear/Bugsy/…
Culmea ambiției – 200 de like-uri, cu care să stea bine în top.
Atunci, ca și acum. Dar ele ne fac viața mai bună, mai colorată, mai dinamică. Asta până pleacă dincolo, pentru „o viață mai bună” și curăță locul.
Guest post by Anonima
Și tu poți scrie pe Catchy! 🙂
Trimite-ne un text încă nepublicat, cu diacritice, pe office@catchy.ro.
Citiţi şi
Voi ați observat cât de greu e pentru unii să suporte fericirea, binele sau succesul altora?
Ținute pentru domni, în funcție de geaca purtată
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
