Nu (m-)am plâns niciodată în fața copilului

Your tuppence

1. 
   o femeie / 16 April 2014 13:42

   Si eu cred ca temerile/anxietatile proprii trebuie impartasite cuiva de aceeasi varsta. Frica de a pierde serviciul, frica de a nu ne imbolnavi, frica de a nu … -astea sunt in mintea noastra, nu sunt palpabile, sunt generate si omorate de creierul meu.

   Realitatea insa trebuie cunoscuta: copilul poate participa de la varste fragede la cums e calculeaza bugetul familiei, cati bani se aloca mancarii / distractiei, la curatenie, pregatit mancare/ lista de cumparaturi etc.

   

   

   Reply ↓
2. 
   Mirela / 16 April 2014 13:33

   Sa-ti stapanesti lacrimile de preaplin e ca si cum ai incerca sa opresti o inima sa bata.

   

   

   Reply ↓
3. 
   Gabriela Kölcsei / 14 April 2014 20:05

   Dragii mei, nu cred ca autoarea acestui articol si-a tinut copilul intr-un glob de sticla, atata tot ca si-a protejat copilul de problemele pe care nu ar trebui sa le simta la varsta ei, de probleme carora nu poate sa le faca fata fara sa simta teama. Mi-as fi dorit o mama ca ea. Mi-as fi dorit sa am o mama care sa nu ma considere prietena ei de 10 anisori, mi-as fi dorit sa se planga cuiva de varsta ei. Nu conteaza ca esti divortata sau nu, copiii nu trebuie incarcati cu lucruri care nu au sens la varsta lor. Nu inseamna ca iti tii copilul intr-un glob de cristal daca nu-l inveti sa puna raul in fata, daca-i dai curaj sa vada si binele.

   

   

   Reply ↓
4. 
   picatura / 12 April 2014 14:58

   e complet contraproductiv sa cresti copiii intr-un glob de sticla. emotiile sunt emotii, e sanatos, normal si firesc sa fie exprimate. wonderwoman nu exista. si maturizarea implica experiente pe care, e de dorit sa le traiesti la timpul lor.

   

   

   Reply ↓
5. 
   Mirela / 12 April 2014 11:58

   (M)-Am plans in fata copilului, am facut-o eliberator sau am facut-o ptr ca emotiile au fost atat de mari incat nu le-am putut stapani pana cand aveam sa raman singura in casa, in masina, pe strada etc. Dimpotriva, i-am explicat ca nu e nimic rau sa ai emotii, pozitive ori negative si sa plangi. Eu nu ma pot ascunde atat de bine. Fetita mea imi cunoaste puterea, stie ca plang de preaplin. Sunt divortata si singura. Nu proiectez asupra fiicei mele toate relele zilei, dar imi dau drumul la lacrimi atunci cand simt sa o fac. Frumos articolul, dar eu nu ma regasesc in el.

   

   

   Reply ↓
6. 
   Bianca / 9 April 2014 10:36

   Frumos textul, laudabila atitudine. Eu am plâns şi m-am plâns de nenumărate ori în faţa copilului meu şi el in faţa mea. Am plâns şi împreuna, de bucurie sau de supărare. Lacrimile au eliberat nişte emoţii ascunse şi au ajutat la rezolvarea unor probleme. Discutarea directă a problemelor şi plangerile adresate unul altuia ne-au făcut să fim mai apropiaţi, să empatizăm, să ne maturizăm emoţional. Copilul a invătat că viaţa nu este numai lapte şi miere, că sunt probleme cu care adulţii se confruntă, a invătat de la mine că trebuie să spună INTOTDEAUNA ceea ce gândeşte, ceea ce are pe suflet, nu să-şi ascundă nemulţumirile şi durerea. Nu există vaccin pentru călirea emoţională, de aceea sunt de părere că tăria de caracter şi spiritul de luptă cu viaţa se face prin conştientizarea, identificarea şi rezolvarea problemelor.

   

   

   Reply ↓
7. 
   marlene / 8 April 2014 19:22

   o singura data m-am plans baiatului meu cel mare si regret si in ziua de azi ca n-am fost suficient de tare sa nu ma vada plansa si sa trebuiasca sa dau explicatii. Dupa 30 de ani tot imi mai fac reprosuri!

   

   

   Reply ↓
8. 
   Cezara / 8 April 2014 15:20

   Un text pretios.

   

   

   Reply ↓
9. 
   Andi V. / 8 April 2014 14:56

   Minunata atitudine. Si mie mi s-a parut important sa-mi ascund frustrarile fata de fiul meu – au o singura copilarie si nu e cazul sa le-o impovaram cu tampenii de adulti. Privesc poze alaturi de el in care zambesc cu gura pana la urechi dar care ma coplesesc pentru ca stiu cum ma simteam pe dinauntru.
   Ca un contrapunct, imi amintesc de cineva care-mi propovaduia ca oamenii pe care-i iubesti nu trebuie sa stie despre dificultatile financiare. Ca exemplu, imi povestea de un tanar (nu un copil) care si-a cumparat o pereche de blugi ieftina (25$) desi si-ar fi dorit una scumpa (125). Cand parintii l-au intrebat, el le-a spus ca i-a auzit vorbind intre ei despre datoriile pe care le aveau – evident ca aveau probleme mai mari decat 100$ si diferenta nu i-ar fi deranjat. Eu n-am vazut nimic rau ca acel tanar a ales sa participe la “curba de sacrificiu” a familiei – asta e ceea ce fac membrii familiei. Insa este o linie subtire intre a explica lipsa unor posibilitati financiare unui tanar care poate intelege si a i te plange unui copil.
   Tu, este vizibil, ai stiut cum sa ramai in partea pozitiva a lucrurilor. Felicitari! Frumos scris si un sfat minunat pentru cei multi care trec prin zile negre. In mod cert fiica ta va aprecia, in timp, aceasta protectie mai mult decat orice cadouri scumpe pe care i le-ai fi putut face.

   

   

   Reply ↓