Acum nu mai #stămacasă, spunem #poartămască #euteprotejezpetine. Când am împlinit 50 de ani a venit…pandemia de covid 19. Nu, nu glumesc! Am ieșit cu prietene mele la o cafea (cine știa atunci) și la două zile s-a dat “stare de urgență”, adică toată lumea a stat în casă să se protejeze. Cât a trecut de atunci? Peste 3 luni! Adică am pierdut deja primăvara asta din viața mea si începutul de vară, dar… să fim noi sănătoși! În fiecare zi aud sirenele unei ambulanțe semn că e cineva în mare necaz (și acum sirenele îmi întră direct în carne atunci când le aud, de zeci de ori am intrat în ele, de zeci de ori am așteptat un răspuns…). Îmi aduc aminte de mașinile de poliție cu îndemnul “stați în case! protejați-vă!”.
În primele două săptămâni, m-am obișnuit mai mult cu casa, am început s-o cunosc mai bine, să ne împrietenim, cu fiecare cotlon, colțișor, parcă devenea mai mare, și mai mare sau mi se părea? Camerele mele au 5 pereți, nu 4, așa a gândit constructorul (nu, nu fabulez!, asta mă ajută să îmi imaginez că având un perete în plus am și spațiu mai mare. N-am știut până acum că un perete îți poate da atâta încredere și siguranță. Nu mai vorbesc de uși! Mai am trei, la celelalte am renunțat! Poate să vină cutremurul. Mi-am făcut casă-cerc și atfel mă protejez, nu? să nu întrați în cercul meu, e doar al meu! aici îmi pot trăi primăvara, vara, pun răsaduri, vorbesc cu trandafirul de Ierihon – îmi povestește cum e în deșert…
Apoi, am descoperit lucruri și sertare uitate de mult, bijuterii și accesorii cumpărate și nepurtate, haine cu etichetele pe ele. Am început să arunc ce nu îmi trebuia, lucrurile alea inutile care nu folosesc nimănui: nasturi sparți, brățări rupte, tricouri cu mărimea M (nu râdeti, am purtat și eu mărimea asta!), șosete desperecheate (chiar așa, unde or fi perechile lor?), cutii cu medicamente expirate, un degetar găurit, cuțite cu mânerele rupte, o grămadă de pungi (și la voi se adună pungi în sertarele din bucătărie? ce faceți cu ele?) becuri arse – de ce nu le-oi fi aruncat? -, tot felul de notițe, un capsator stricat, o sticlă goală de “Carmel – brandy 777”, trandafiri și frezii uscate și, firește, lista continuă. Nici nu știam că se pot aduna atât de multe lucruri într-o casă și să nu ai nevoie de ele. Cât spațiu a rămas!
Asta îmi aduce aminte de bancul ăla haios cu evreul și rabinul, îl șțiți? Se zice că un evreu se duce la Rabin și se plânge că trăiește într-o casă micuță cu familia lui numeroasă, adică nevasta, părinții, soacra și cei șase copii. Rabinul se gândește și îl sfătuieste să bage măgarul în casă. Evreul îl ascultă, bagă măgarul în casă, și e din ce în ce mai greu. Peste o săptămână revine la Rabin și îi spune că nu se poate, e și mai greu. Are nevastă, părinți, soacră, cei șase copii frumoși și un măgar, nu mai au loc, ce să facă? îl întreabă pe Rabin. Acesta îi răspunde: bagă în casă și oile. Evreul ascultă, bagă în casă și oile și peste o săptămână se întoarce iar la Rabin, obosit, nedormit, cu chipul palid, slăbit, fără vlagă. Cu ultimele puteri, evreul îi spune lui Rabin: acum două săptămîni am venit obosit și nervos să îmi dai un sfat, stăteam într-o casă micuță cu nevasta mea cea frumoasă, cu părinții mei minunați, soacra mea cea bună, cu îngerașii mei de copii. Am băgat măgarul și oile în casă și acum înnebunim cu toții, chiar nu mai avem loc, ce să fac? Rabinul îl sfătuiește înțelept: scoate măgarul și oile din casă. Se duce bucuros evreul acasă, scoate animalele și peste o săptămână se întoarce la Rabin, în culmea fericirii: Rabi, nu știu cum să îți mulțumesc pentru sfat, acum m-am liniștit, casa mea e atât de încăpătoare…! Așa și eu. Cu siguranță știați bancul, dar acum prea se potrivea.
De fapt, unde doream să ajung? Că vine o vreme când trebuie să scăpăm de lucrurile inutile, apăsătoare, care ne încarcă în fiecare zi fără să ne dăm seama.
În altă zi m-am apucat să îi împletesc fularul lui Tiberiu, început acum doi ani. Voiam să fie cadoul lui de Crăciun, dar a apărut mereu altceva și altceva și l-am uitat într-un coș pe care scrie “home”. Nu am uitat să împletesc. Am niște andrele vechi de la bunica. Primul pas este montarea ochiurilor, nu uita să alegi cu atenție grosimea andrelelor și firele, apoi alegi ce metodă vrei: clasică, ochiuri tricotate pe față, pe dos, ciorăpeasca și așa mai departe. Pentru a încheia, trebuie să împletești primele două ochiuri, apoi să iei primul ochi și să îl treci peste al doilea, apoi tricotezi al doilea ochi și îl treci peste al treilea și repeți mișcarea. Nu știu dacă am explicat bine, dar nu e greu. Pe vremea când făceam naveta la țară, am avut o catedră de română, predam unor copii minunați și frumoși, atunci am tot împletit. Dar se pare că nu se uită, precum mersul pe bicicletă. (dar eu nu mă pot lăuda, că nu știu să merg decât pe bicicleta cu 3 roți, îmi doresc foarte mult o asemenea bicicletă! a, mi-aș mai dori să fac și echitație).
©Morten Lasskogen
Dar m-am îndepărtat de la subiect. Când am terminat fularul, am simțit așa o mare ușurare și fericire ca în copilărie, adică atunci când făceam cu mama mărgele din popcorn înșirate pe ața colorată. În sfârșit! Am experimentat în izolarea asta tot feluri de mâncăruri noi, de la salate la clătite rafinate, de la pui, cușcuș, rață și bibilică la plăcinte și gogoși, ce să vă spun, habar n-aveam că pot face atâtea lucruri (bine, recunosc, m-am inspirat și din cartea de bucate a Sandei Marin). Acum, de pildă, gătesc pui cu conopidă.
Detrical – întărește-ți imunitatea. Lenor – te bucuri de mirosul proaspăt al așternuturilor timp de o săptămână. Persedon – pentru un somn ușor. Cred că n-am văzut în viața mea atât de multe reclame. Nu mă uit prea des la televizor, sunt zile când nici nu îl deschid, dar în perioada asta de izolare am redescoperit bucuria de a vedea un film cu o cutie mare de floricele în brațe (și uite așa vin și kilogramele): filme de dragoste, psihologice, polițiste, comedii, seriale englezeșți… urmăresc cu plăcere „Detectivul Murdoch”, „Crimele din Midsomer”, ‚Sherlock”, dar ce vă tot plictisesc eu cu astea… nu vă mai spun că în timpul ăstă am citit lista aia de cărți făcută în iarnă, mi-a plăcut mult „Strania viață a unui poștaș singuratic”, „Povestea cafelei turceșți” și noul manuscris al Norei, nu vă povestesc despre el, va apărea cândva prin august, o să vedeți atunci. Da, mai am timp și de scris. Și de stat pe facebook. Cel mai mult îmi plac diminețile, când ne bem cafeaua pe balcon. Îmi imaginez în fiecare zi că o beau altundeva. O reclamă pe facebook sună cam așa: „după izolare fă-ți vacanța în România celor o mie de lumi”.
Aici, toate articlolele Angelei.
Curaj, și tu poți scrie pe Catchy! 
Trimite-ne un text încă nepublicat, în format .doc, cu diacritice, pe office@catchy.ro.
Citiţi şi
Fii atent la asta când reamenajezi bucătăria!
Am cunoscut-o pe cea mai nefericită femeie fericită
Un trend care dăinuie încă din lockdown: Eficientizarea caselor
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
