Era 1 ianuarie, lumea se trezea leneșă, amorțită, fără vlagă, revelionul trecuse și lăsase urmele lui de noapte nedormită, de petreceri reale sau doar simulate. Noi alesesem să mergem la teatru, să sărbătorim noul an cu actorii de la Teatrul Manzoni, iar la sfârșitul spectacolului, după închinarea cupei de spumant și tradiționalul panettone, fiecare la casa sau la petrecerea lui.
Cu noi erau alte două familii prietene și, după teatru, am mers la una dintre ele să continuăm petrecerea până în zori. Era de așteptat, deci, ca 1 ianuarie să fie zi de somn și de lenevit. Spre seară, mă sună o prietenă care locuiește singură și nici rude care locuiesc aproape nu are, doar o soră măritată în Germania. Ieșise să-i facă o vizită unei bătrâne doamne din cartier și, nevăzând un ciot de copac pitulat printre frunzele galben-arămii, se întinsese lată pe toată aleea. Din cauza durerii acute, suspecta o fractură și mă rugă s-o însoțesc la urgențe, pentru că nu reușea să conducă. Se știe că la urgențe aștepți cu orele, că știi când intri acolo, dar nu știi când ieși.
După câteva minute de așteptare la Camera de gardă, este adusă o targă cu o doamnă, însoțită de un polițist și un infirmier. Toți ochii se îndreaptă spre ei. Femeia își ascunde chipul într-o batistă și plânge încet. Mă gândesc că a avut un accident, că e speriată, că o doare ceva, dar când infirmierul așază targa lângă un zid și văd jumătatea dreaptă a feței femeii, mă trec fiorii. Ați văzut cum arată o gutuie cu care dai de pământ în mod repetat, de câteva zeci de ori, cum se formează pata aia vânată-neagră din care se ramifică firișoare roșii-sânge? Toată partea dreaptă a feței femeii avea aspectul ăsta.
Prietena mea zice:
-A bătut-o cineva!
-Ei, cum s-o bată, poate a avut un accident.
-Hmm, nu cred.
Polițistul dispare câteva minute și se întoarce cu o sticlă de apă pe care i-o oferă femeii. Ea îi mulțumește din priviri și el îi face semn să stea liniștită. Femeia plânge și geme ușor. Ne străduim să nu ne îndreptăm privirile spre ea, sa nu-i mărim gradul de disconfort, înțelegem ca-i e jenă.
După o jumătate de oră, intră în sală o femeie cam de vârsta pacientei și un băiat, 9-10 ani, cred, se repede la pacientă și o strânge în brațe. Lacrimile femeilor se amestecă și, legănatul uneia în brațele celeilalte are ceva dulce-amar, ca o nina-nana plină de iubire și disperare. Mă uit la băiat, stă retras, privirea speriată, terorizată, ca un animal hăituit, fără scăpare, fără speranță. E alb la față, își mușcă nervos buzele și-și frământă fără încetare mâinile. Polițistul se apropie de el, îi pune o mână pe umăr, îl încurajează bărbătește și-i zâmbește forțat.
-Nu mai plânge, Ana, lasă-l dracu de plâns, că ai plâns o viață întreagă de când îl cunoști pe nemernicul ăsta, zice cu năduf femeia abia sosită.
Ana își pleacă ochii și dă din cap.
-Ești femeie tânără, muncitoare, deșteaptă, ce-ți trebuie ție un trântor din ăsta în casă să-ți mănânce banii și să-ți rupă oasele? Bagă bine în cap, Ana, că ăsta nu se mai schimbă, degeaba te încăpățânezi tu să-l ierți de fiecare dată, ăsta într-o zi o să te omoare și-o să-ți rămână copiii pe drumuri. Nu ți-e milă de Mihai, zice căutând din priviri băiatul. Nu-l vezi ce speriat e, nu înțelegi că nu mai suportă să te audă pe tine plângând și pe nenorocit urlând, ca i-ați distrus copilăria cu certurile voastre, cu violența care se respiră în casa voastră? Trezește-te, Ana, fă-o pentru copil, dacă de tine nu-ți mai pasă. Băiatul frământa cu și mai multă înverșunare degetele, ca și cum voia să spargă în mâinile tinere durerea mamei sau capul tatălui care le aduce atâta nefericire.
Polițistul nu înțelege limba, dar se agață de vorbele răstite ale femeii ca și când ar fi cheia justă pentru rezolvarea situației.
***
Când am ieșit cu prietena mea de la vizita medicală, Ana și ai ei nu mai erau. Nu știu ce hotărâre a luat în seara aceea, nu știu dacă o fi reușit să se desprindă din cercul acela de dependență și violență, dar sper din toată inima ca Mihai și alți copii ca el să nu mai fie nevoiți să se ascundă, să-și strângă cu disperare ochii și să-și astupe urechile în încercarea vană de a evada într-un loc de pace atunci când conflictele, abuzurile și violența sunt servite în casa și în familia lor, la fiecare masă.
Prea multe femei îndură, rabdă, suportă violența verbală și fizică de teamă. Teama de a nu rămâne singure cu copiii, teama că nu vor reuși să se descurce, teama de gura lumii, teama de a fi stigmatizată de o societate care nu știe și nu vrea să le ajute, să le învețe, să le asigure un sprijin, o poartă de ieșire într-o lume nouă.
Prea multe femei cred că în spatele unui bărbat violent se află un bărbat care le iubește.
Prea multe femei cred ca sacrificiul lor e pentru binele copiilor. Dar dragile, frumoasele și puternicele mele, niciun copil nu-și dorește să asiste la lupta crâncenă, aspră și violentă dintre părinții lui. Un copil preferă de o mie de ori să-și vadă părinții separați decât să trăiască cu spaimă într-o casă plină ochi de ură, de certuri, de agresiuni. Uitați-vă în ochii copiilor voștri, adânc, până la sufletul speriat, îngrijorat și trist. Nu vă doare durerea lor? Nu simțiți că bucăți din sufletul lui inocent aleargă nebune de spaimă, că tânjesc după liniștea și pacea pe care o visează fiecare copil lângă cei mai iubiți din viața lui? Nu vă intră în cap că trebuie să-l iubiți și să-l protejați, nu să-l transformați într-un ghem în care zac preocupări mai mari decât pot să ducă umerii lui firavi?
Mamelor, bărbații care lovesc o femeie nu se vor opri niciodată la prima palmă, la primul pumn, pentru ca în spatele violenței nu se ascunde niciodată iubirea. De respect, nici nu poate fi vorba.
Pe Marietta o găsiţi întreagă aici.
Și tu poți scrie pe Catchy! 🙂
Trimite-ne un text încă nepublicat, cu diacritice, pe office@catchy.ro.
Citiţi şi
Sunt despărțită de o lună, după o relație de patru ani
Dacă tu crezi că femeile sunt prea scumpe, enervante sau complicate, EȘTI UN BIET BĂRBAT!
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
