…decât din lipsă de opțiuni, de context favorabil sau de curaj.
Nu cred că este în avantajul nimănui, indiferent de sex, să își facă iluzii cum că am fi monogami de la natură. Sunt mulți oameni care înșală, mulți oameni care nu înșală. Nu despre cei care înșală vreau să vorbesc, ci despre cei care nu o fac. Pentru că deseori aud tot felul de argumente, unele stupide, altele infantile, pentru motivul pentru care unii nu înșală, bărbați sau femei, irelevant.
Dar înainte de a merge mai departe, trebuie să clarific de la început că nu mă voi referi la înșelatul de tip amant/amantă, adică înșelatul în care ai, practic, o a doua relație. Că și amantul/amanta este oameni. Iar dacă ai un amant/amantă, ai practic două combinații cu care mergi în parelel și toată amestecătura nu se rezumă doar la sex, ci și la quality time petrecut împreună. Nu. Aici voi vorbi doar despre înșelatul sexual, despre one night stand-uri dacă vreți sau few nights stand, from time to time sau one night stand from time to time. Ca să fie clar. Adică rezolvăm ce avem de rezolvat și ne vedem de treaba și de viața noastră.
Bun, acum cam ce spun oamenii când argumentează motivul pentru care nu înșală? Eu când sunt cu cineva și sunt into it, pur și simplu nu văd pe altcineva în jurul meu. Sau Nu știu, n-am nevoie, pur și simplu. Sau N-am chef să mă complic… Sau Nu pot să-i fac așa ceva partenerului…. Sau Ne merge super bine, nu vreau să stric ceva Sau Eu nu sunt genul…
Dezambiguizare
Eu când sunt cu cineva și sunt into it, pur și simplu nu văd pe altcineva în jurul meu
Asta ce înseamnă? Păi în primul rând da, s-ar putea să fie adevărat. Nu vezi pe nimeni în jurul tău. Nici pe tine însuți/însăți, nici pe partenerul tău, ce să mai zic de alții. Știi care este faza? Că este profund anormal să nu vezi oamenii frumoși din jurul tău. Da, este contrar naturii tale de animal sexual activ și potent. E nașpa și trist să nu vezi pe nimeni și este dubios să nu ți se pară alții atrăgători cât să zici măcar ce mișto e ăsta/asta, nu zic să te duci să sari pe om, Doamne ferește! Probabil vezi pe mulți în jurul tău și știi că-s mișto, dar cine știe ce te frământă cu adevărat de te faci că nu-i vezi? Frica? Ți-o fi oare frică să nu realizezi cumva că ești NF (a se citi nefericit/ă)? Sau că n-ai făcut cele mai bune alegeri în viață, dar acum ce să mai faci? Aveți un copil, un credit, familiile se tolerează… Ce rost mai are? Sau oricum n-o să mă placă. Uite câta burta am făcut. Ce-mi trebuie…
Nu știu, n-am nevoie, pur și simplu
N-ai nevoie, probabil da, și asta este adevărat. Dar nu este atât de pur și simplu pe cât vrei să pară. Cum stai cu self confidence-ul? Te consideri atrăgător/oare? Nu cumva nu ai nevoie pentru că n-ai încredere că o astfel de experiență nu ar dezgropa cine știe ce morți interiori de prin liceu sau facultate cu care n-ai putut niciodată s-o termini cu adevărat? Sau că poate, din nou, ești foarte NF (idem cu cititul) și n-ai nevoie să treci printr-un schimb de fluide de 2 ore și apoi să rămâi singur/ă față în față cu un adevăr de care chiar n-ai nevoie? Ce nu știm nu ne face rău, nu?
N-am chef să mă complic
Ăsta este un argument destul de sincer. Dar să știi că asta nu face pe nimeni mai demn de faptul că nu înșală. Îți asumi că n-ai chef, nu că n-ai vrea…
Nu pot să-i fac așa ceva partenerului…
Știi, de fapt, lui, partenerului, chiar nu-i faci nimic dacă ți-o tragi cu altcineva. Îți faci doar ție însuți/însăți. Tu îți încarci conștiința, tu îți satisfaci impulsurile și nebuniile. Pe partener chiar nu îl rănește cu nimic (și nu, nu vreau să îmi spui că undeva la nivel cosmic va simți asta – dacă o simte înseamnă că n-ai înșelat cum trebuia și n-ai fost capabil/ă să ascunzi dracului asta, dacă chiar voiai să nu simtă!)
Nu poți suporta faptul că ai avut nevoie de o aventură și gata? Nu poți accepta că, la dracu, poate aveți o problemă? Sau ți-e teamă să nu rămâi fără iluzii: ne-am jurat iubire veșnică și eu acum ce fac?! Nu știu, aici am o problemă. Iubirea nu înseamnă să strângi din dinți cu ispita descheindu-ți cămașa, tu fiind excitat/ă până la Dumnezeu. Oricum, dacă e să o luăm așa, ispita nu îți va descheia cămașa la metrou, pe stradă sau la o cafea. Când ajungi în punctul ăsta cu descheiatul și cu cămașa cred că, oricum, este cam târziu să o faci pe lupul moralist. Trebuia să te fi gândit la toate astea ceva mai devreme dacă tot erai așa sensibil/ă.
Nu te mai comporta ca și cum îi faci lui/ei un serviciu neînșelându-l/o. Îți oblojești conștiința și fricile și într-o zi când vei călca pe bec o să fii o fiară dezlănțuită și apoi o să regreți enorm. Până data viitoare.
Ne merge super bine, nu vreau să stric ceva
Corect. Vă merge super bine și nimeni nu este nebun să vrea să strice ceva dacă totul merge bine. Dar știi care este problema? Că nu de-asta n-ai înșelat până acum. Ci pentru că n-ai avut ocazia. De ce spun asta? Pentru că atunci când se ivește ocazia (și acum vreau să fii sincer/ă cu tine însuți/însăți. Știi bine ce înseamnă asta, hai să nu fim infantili: înseamnă să îți placă rău de tot, să te mănânce pielea și să arzi ca o pâine la cuptor, să te seducă pe toate părțile, de la creierul mic și până la sfârc, iar persoana respectivă să și vrea să v-o trageți și să mai și fie de încredere, adică să nu îți creeze probleme acasă) nu mai contează ce merge bine pentru că nu are legătura cu asta! Are legătură cu faptul că ești om, că îți place, că te arde și te roade. Și apoi nimeni nu spune că după-aia trebuie să divorțezi sau să arunci la gunoi chestia mișto pe care o ai.
Dar dacă tu ai făcut asta și ai rezistat tentației în toate condițiile de mai sus, OK, te felicit și ai toată aprecierea mea.
Eu nu sunt genul…
Sau, altfel spus, la mine n-a venit niciodată ispita să mi se ofere pe tavă. Și da, nu sunt genul care să umble după a își crea ocazii. Bă, dar dacă vine ispita și te ia pe sus… nu știu, hai să discutăm atunci despre ce gen ești.
Ce trebuie reținut? Pentru igiena noastră personală și a relației noastre, ar trebui să nu avem certitudini despre dacă putem sau vrem să înșelăm sau nu și cu atât mai puțin despre dacă partenerul ne-ar înșela vreodată sau nu sau dacă ar vrea să o facă sau nu. Repet ce am spus la începutul articolului, nu mă refer la amantlâc (cred că tot pe Catchy am citit acest termen și mi-a plăcut). Nu mă refer la a avea două relații în care trebuie să te implici emoțional, fizic, financiar etc. Mă refer la sex. Și nu este nimic anormal sau împotriva moralității să te lași atras de altcineva. Asta înseamnă că ești încă viu, că încă poți, că încă nu ești mort.
Și nu, nu vei fi neapărat un om mai bun în relația ta sau cu familia ta dacă nu vrei să înșeli și ești nemuritor și rece. Poți fi un partener extrem de frustrat și absent, trist și lipsit de orice chef de viață dar care nu, nu vrea să înșeale. Sau poți fi un om care nu caută să înșele, dar care zâmbește în colțul gurii când se gândește la cum ar fi să și-o tragă cu una bună/unu bun dacă i s-o ivi ocazia vreodată.
Cu toată onestitea cred că cei care sunt vehemenți în fața acestui înșelat sunt fie cei care sunt ofticați că ei nu au avut ocazia niciodată să facă asta, fie sunt cei după care nu prea se dă sexul opus în vânt și nu prea s-a dat niciodată, fie sunt cei cărora chiar nu le trebuie (și atunci nu prea le trebuie nici pe-acasă, oricum…)
P.S.
În iubire și în relații trebuie să fim prezenți. Cu mintea, cu trupul, cu banii, cu timpul, cu tot. Sunt atâția oameni care țin cu dinții să nu înșele și li se pare că asta aduce după sine un sfârșit al lumii și care trăiesc o viață placidă și râncedă, încât am senzația că, pentru ei, scopul în viață nu este să fie fericiți, ci doar să nu înșele. Dacă vreți să fiți niște oameni mai buni pentru voi și pentru cei pe care îi iubiți, acceptați-vă slăbiciunile. Lanțul strâns nu îmblânzește câinele.
Pe Andrei îl găsiţi cu totul aici.
Citiţi şi
Mesaj pentru prietenii și cunoscuții tăi de la… scumpa ta amantă
Învățătorii, timpul, barbaria și lucrurile de neacceptat
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
