Când mă uit la semenii mei și văd egoism, lăcomie și minciună, îmi fac cruce în gând și spun: Doamne, ce păcat!
Când deschid fereastra și năvălește peste mine un umăr de munte, cu brazi drepți și demni, cu verde puternic și încrezător și cu ape cristaline și răcoritoare și îmi dau seama că aici este casa mea, îmi fac cruce în gând și îmi spun: Doamne, mulțumesc!
Sunt și zile în care rolurile se inversează. Natura se supără, se întunecă, se răzbună, iar oamenii se adună sub o singură bătaie de inimă, sub un singur crez, ca sub un acoperiș magic, iar atunci îmi fac cruce în gând și zic: Doamne, ajută!
Lumea s-a întors cu capul în jos. Nu numai România. Toată lumea.
Unii dintre noi am ales să dăm cu piatra, să deținem adevărul absolut fără să cercetăm și fără să ne pese.
Alții se apleacă smeriți, cu umilință, asupra celor în nevoie și suferință.
Și mai sunt cei care nu fac și nu zic nimic. Stau ca păianjenii, ascunși în cotloane și observă. Dacă-i de rău, fug, că doar au multe picioare. Dacă-i de bine, își întind plasa.
România are de toate: și atotștiutori, și eroi, și miriapode. Așa este firesc. Așa este construit universul. Dar alegerea categoriei din care să facem parte ne aparține.
Nu-i nimic pierdut pe pământul ăsta românesc. Nici speranța, nici bunătatea, nici omenia! Sunt doar un pic rătăcite, debusolate, fără gară de final.
Și, nu, mă, nu! Nu vreau nici să o închiriez, nici să o vând. Mi-ar plăcea doar să o schimb. Să o fac absolută, pe ea, pe țara mea!
Omul meu și băiatul cel mare muncesc pe alt pământ. Sunt roși pe dinăuntru de dor și de durere. Nu-i ușor să vezi că în alte părți se poate. Nu-i ușor să-ți dai seama că în alte părți se vrea.
Ca milioane de alți români, aflați pe toate meridianele pământului, adună bani și revin acasă. Viața lor adevărată aici începe, aici este, indiferent de ceea ce îți oferă ceilalți.
©Iulia Șchiopu
Am rămas acasă cu un adolescent, care vine și mă întreabă de ce? ți se pare corect? Nu, puiul meu, nu mi se pare. Eu am greșit. Dar tu, nu. Tu ai timp, tot timpul din lume să înveți, să cunoști, să schimbi. De tine depinde mâine. Și, dacă, din cine știe ce motive, și tu vei da greș, nu dispera! Vor veni cei din urma ta și vor fi cei dintâi.
Primordial este să mai ai ce să schimbi. Să mai poți afirma aici este casa mea! Aici este țara mea!
Și de-aia, mă, nu vreau nici să o închiriez, nici să o vând! Ca să aibă băieții mei unde să ajungă, ca să aibă adolescentul meu ce să schimbe, ca să am eu unde să le fac sarmale și prăjituri cu mere, mere adevărate, din livada mamei, ca să avem unde să ne rugăm în limba noastră, ca să putem avea grijă de mormintele părinților și ca să avem unde să-i învățăm pe copiii noștri să aibă grijă, mâine, de ale noastre.
La mulți ani, România!
Să dăinuiești, femeie frumoasă și tristă, indiferent de ceea ce ți-am face noi, copiii tăi! Pentru că, dacă tu ești, înseamnă că și noi vom fi! Înseamnă că nu-i nimic pierdut pe pământul tău. Nici speranța, nici bunătatea, nici omenia!
La mulți ani, România!
Curaj, și tu poți scrie pe Catchy! 
Trimite-ne un text încă nepublicat, în format .doc, cu diacritice, pe office@catchy.ro.
Citiţi şi
Mirabela m-a învățat să trec din hora mare, în hora mică
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
