Te iubesc.
Mai spune-mi și mai strânge-mă în brațe o dată, mai caută-mă și iubește-mă fizic, ca și când nu ne vom mai vedea niciodată.
Tu sau oricare altul.
Draga mea, tu iubești ideea de a fi iubită, i-am spus.
Ai curaj și fugi de o relație care te mănâncă cu totul și în care te risipești, în fiecare zi.
Dă-te acum la o parte din umbra obișnuinței, fiindcă poate va fi prea târziu când te vei trezi în același loc, sub același bărbat, mai neîmplinită și mai îngândurată ca niciodată, privind în oglindă fără să știi cum o mai iei de la început.
Să ne dăm drumul unii altora, zic.
Că nu-i musai ca tot ce a fost iubire ani în șir să se termine cu o nuntă. Cum văd în fiecare toamnă în poze fericite, cu chipuri mai mult sau mai puțin cunoscute.
Relații lungi culminate cu acest festin al satinului și al tocurilor cui.
Fericire să aveți! N-am zis nicio secundă că nu-i iubire acolo, o cred.
Dar le-am cunoscut pe ele, pe acele foste sau viitoare mirese înainte de a spune da, le-am văzut în relații lipsite de viață, amăgite și întoarse mereu de gândul că poate el chiar e the one.
Să știi că nu-i destin și nici pe viață nu-i.
Și când se ridică cel mai mic semn de întrebare și se strecoară gândul „oare cum ar fi dacă…” e clipa în care trebuie să faci un pas în spate.
Întreabă-te:
Ești bine? Ești împlinită azi? Dar peste 1 an? Dar dacă ziua de azi s-ar repeta în fiecare zi, un an?
E cald și comod acum, îți place așa că știe cum să te ia și face paste bune. Doar el te-a văzut cum nimeni n-ar mai putea să te vadă și nu-ți vine bine să pleci chiar acum.
Să nu îți fie teamă că o să-l pierzi pe el. Să-ți fie mai bine frică să nu te pierzi pe tine.
Tot ceea ce aveai și ai, lucrurile ce par de neiubit sunt alte tale și le va accepta și el, oricare altul.
Fiindcă atârnată într-o relație care s-a trăit de mult și se resuscitează cu fiecare împăcare, nu faci decât să te pierzi pe tine și ce ți-a mai rămas din visele pe care ți le imaginai.
Îți trebuie curaj să recunoști că îți e frică.
Ți-e frică să pleci de acolo pentru că nu ți-e așa rău, ți-e frică să schimbi chiar acum viziunea și planurile de viitor, omul și chiar viața, cât timp nu te doare suficient de tare. Cât timp din afară, răul tău interior e insesizabil.
Poate că ești doar nemulțumită, ca de obicei…
Pleacă de cum începe să te doară, nu te pierde și nu mai trage de ceea ce s-a sfârșit în momentul în care te-ai întrebat „ce-ar fi dacă…”
Pleacă imediat cum ți-a apărut în gânduri, nu un altul, ci tu însăți, mai fericită, mai liberă și mai împlinită, fără el de acum.
Guestpost by Olivia Pantazică
Citiţi şi
Fata de zăpadă (poveste de dragoste cu final fericit)
România eternă și deloc fascinantă. Cum se încheie războiul proștilor cu lumea
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
