Mă tot întorc, obsedant, la articolul Corinei (Mamelor, nu mai creșteți bărbați nefericiți!). Ca și cum femei nefericite nu ar exista, dacă bărbații ar fi altfel decât sunt cei crescuți de mame iresponsabile, care nu-i învață să măture, să calce și să se spele pe dinți.
I-am simțit grija să nu supere, grija să spună tot ce a acumulat ea împotriva unor bărbați… Chiar dacă articolul ei pare să se adreseze tuturor bărbaților din lume. Dar eu știu că sunt mulți, mulți bărbați minunați! Și-atunci reacționez, feminist, cu convingere: nu ai dreptul să nu-i vezi! Sunt peste tot în jur. Ne fac lumea mai simplă și mai bună. Dar mă mai obsedează ceva.
Acum doi, trei ani, pe undeva prin Moldova noastră, o fată a fost violată de șapte bărbați. Cu tot ce presupune violul: neputință, umilire, dezumanizare… Nu cred că există cuvinte… Și, când, după ce o judecătoare (!) i-a eliberat, iertându-i de păcate (din ce îmi amintesc și mita a fost relativ modestă, n-a fost nevoie de mai mult), s-a iscat o mini-furtună mediatică. Una dintre mamele… (mi-e greu să scriu „băieților”, dar mi-ar fi foarte ușor să scriu „animalelor”, îngrozitor de ușor), apare în fața camerelor și își exprimă și ea nedumerirea: „Pentru doar două, trei minute de plăcere, să sufere băiatul meu atâta?!”
Îți vine să te-ncovoi de durere și să gemi de-acolo: „Ce s-a-ntâmplat cu tine, femeie? Prin ce ai fost târșită? Ce a văzut copilul tău de-a lungul vieții lui, de-a putut să violeze râzând, să toarne apoi țuică pe fata de 16 ani și să-ncerce să-i dea foc?!”
Crezi, Corina, că ar putea ajunge, chiar și a mia parte din sfaturile tale, la o astfel de femeie? Pentru că ei îi sunt destinate. Ce crezi că ți-ar răspunde? Eu, una, sunt convinsă că băiatul ei mătura curtea! Ara și semăna. Și foarte probabil, se spăla pe dinți, la fântână, rânjind.
Și revin: iubiți-vă cu-adevărat copiii! Nu-i dați bunicilor, bonelor, în săptămânale și-apoi în internate, ca pe-o povară a tinereții voastre. Gândiți cu ei (nu PENTRU ei), iubiți cu ei! Și vor iubi și ei, la rândul lor. Și vor fi oameni!
Paula Munteanu
***
Recent am văzut o ecranizare a unei poveşti similare, doar că erau cinci, nu șapte „animale”… La fel, inclusiv reacţia unei mame, care şi-a vândut casa pentru a muşamaliza cele întâmplate. Se prea poate să nu fie un adevăr perfect valabil, însă cred cu tărie că sunt mult mai mici şansele ca un copil să ajungă un adult lipsit de scrupule, dacă e tratat de părinţi, nu în inferioritate, ci ca de la egal la egal, dacă nu vede în familie violenţă fizică şi verbală, dacă există răbdare, respect şi comunicare. De toate acestea, copiii acestor zile duc lipsă. E uşor să îl laşi cu Pampers până merge la şcoală, să stai pe telefon, iar lui să îi dai tableta-n braţe doar că să tacă din gură, să foloseşti cuvine vulgare şi să țipi la sau de faţă cu el sau altele mai grave, ca mai apoi să îl plesnești pentru că a făcut pipi pe el sau pentru că, la grădiniţă, şi-a lovit colegul şi l-a înjurat. Sunt sigură că cei ce vor să poată fi mândri de copiii lor au de investit timp, răbdare, iubire, însă după ani şi copiii se vor mândri cu asemenea părinţi. Asta din proprie experienţă o spun.
Ally Coroiu
Citiţi şi
Poate că nu vei fi primul, ultimul sau unicul ei bărbat
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
